Un altfel de Redresare și Reziliență (II)

Întâlnesc din ce în ce mai des tineri care, ca și mine, s-au reîntors în România și încearcă să își construiască sensul aici. Spun să îl construiască pentru că după atâtea căutări au descoperit că, nu de puține ori, comoara visată se găsește chiar în propria pivniță și trebuie doar să sapi. La fel sunt și mulți tineri care, după 10-15 ani de muncă în corporații multinaționale, au decis să pornească de la zero la sat.

Fie că revin din străinătate sau că schimbă biroul cu parcela, livada sau solarul, toți au în comun dorința de a face ceva în agricultură, iar pentru ei realitatea este ceva mai diferită și mai nuanțată decât proiectele de pe hârtie ale dlui Ghinea sau ale prim-ministrului Cîțu.

Confruntați cu concurența neloială a „producătorilor cu atestat de importator turcesc“, cu problemele de infrastructură atât agricolă, cât și locativă sau de servicii, cu o legislație care încă permite practici neloiale din partea anumitor intermediari agricoli, cu un sistem de dobânzi prohibitive la creditele de investiții și nu de puține ori cu reticența unora dintre autoritățile locale, generațiile de millenials și Z-eteri dovedesc deja o reziliență incredibilă și se încăpățânează să găsească soluții indiferent de mediu: off-road, on-road, off-line sau on-line.

Deseori, fără să își dea seama, acești oameni fac și redresare economică digitală în zona agroalimentară sau de ecoturism: cele mai multe lanțuri scurte de aprovizionare au la bază rețelele sociale și site-urile gestionate chiar de producătorii agricoli sau de deținătorii de case de oaspeți din mediul rural.

Ce le oferă și le propun guvernanții, chiar și în PNRR?

O birocrație care se va muta de la ghișeu în on-line, cu servere blocate și eroare 404, cu documente de imprimat, completat, semnat, scanat, reîncărcat în nu știu ce format; un sistem de pensii dubios de care oricum nimeni din generație nu va beneficia; un sistem medical preferențial în funcție de interesele economice ale „partenerilor“ privați; un sistem educațional mereu în reformă, dispus să își schimbe mereu cifrele și modelul de școlarizare în funcție de crizele economice ale pieței (adaptat la cerințele pieței, ca să fim „political correct“) și un proces de tranziție digitală, ecologică și energetică făcut în funcție de interesele celor 2-3 jucători mari care domină aceste sectoare economice.

Poate că nu or fi millennials cei mai bine pregătiți, dar cu siguranță au învățat din experiență, încă din clipa în care au aterizat pentru prima oară la Barajas, Bergamo, Luton sau Orly, că atunci când politicienii, din țara de adopție sau cea de origine, vorbesc de reformă se referă de fapt la privatizare. Mai precis la privatizarea bunurilor și serviciilor comune/publice sau la gestionarea acestora în funcție de interesele private ale unor macro-companii multinaționale.

Așa că atunci când trebuie să lucrezi în solar sau în câmp, să gestionezi comenzi, livrări, transport și rezervări, să actualizezi și să promovezi pagini de site sau de rețele sociale – în același timp ai de economisit bani pentru „adevărata pensie“ sau pentru eventuale probleme medicale căci e greu de crezut că va exista un partener privat dornic să finanțeze cabinete medicale în mediul rural – și faci toate astea doar pentru a construi o anumită stabilitate și continuitate, ca millennials singurul lucru pe care nu îți mai vine să îl faci sunt copiii. Nici măcar de dragul „generațiilor viitoare“ ale lui Ghinea și Cîțu.

Daniel PLĂIAȘU