„Ţara Smochinelor“ de la Svinița
În judeţul Mehedinți am descoperit un loc unic în țară. Este vorba de Svinița, o localitate din Clisura Dunării recunoscută pentru verile calde și iernile blânde, o adevărată „Ţară a Smochinelor“, dar și pe Viorel Baiaş, un sviniţean care are o plantaţie cu aproximativ 300 de smochini. Despre cât de profitabilă este plantația sa, dar și cum se plantează acest arbore fructifer ne spune chiar el.
În fiecare an producția ajunge la 3 tone
În anul 2012, Viorel Baiaș a plantat circa 100 de arbuști, iar un an mai târziu, în luna februarie, alți 100, pe o suprafață de 1.400 de mp; după șapte ani plantația sa are 300 de smochini. Costurile înființării plantație, plus sistemul de irigații aferent l-au costat pe acesta aproximativ 2.000 de euro, ne spune fermierul mehedințean. „Această cultură am înființat-o după ce în zona noastră, în județul Mehedinți, s-au închis multe puncte de lucru și, având o pasiune pentru smochin, m-am gândit să fac ceva ce nu există prea mult la noi în țară. Nu pot să spun că am prins drag de ea de la început, dar când am văzut cât de frumoasă poate fi și câtă lume iubește acest fruct chiar am rămas surprins. Am ales smochinele pentru că în țară sunt culturi de meri, peri, cireși etc. și niciunde smochini, dar și pentru că suntem favorizați de climă. Am avut înainte câțiva pomi bătrâni, de la care am luat materialul săditor. După șapte ani, suprafața plantației este sub un hectar, deoarece terenurile sunt divizate la 360 de metri pătrați fiecare; producția în fiecare an este de 3 tone. Nu folosim niciun tratament fitosanitar, deci putem spune că sunt bio. Distribuția în acest an o să o facem cu mașina frigorifică în alte județe, unde vom avea comenzi, iar cât despre cost, acasă prețul este de 10 lei/kg, iar în afară 20 de lei/kg“, a declarat Viorel Baiaș.
Apă și multă căldură…
Smochinul are nevoie de o irigare eficientă și de o zonă călduroasă pentru a oferi o producție cât mai bună, chiar și două recolte pe an, dacă toamna este lungă și călduroasă, adaugă sviniţeanul. „La această cultură apa este foarte importantă. Noi avem noroc că avem Dunărea aproape. Odată cu plantația inițială, mi-am instalat un sistem de picurare, iar vara, odată la două zile, pentru fiecare pom irig cu 40 litri de apă. Totodată, trebuie ținut cont că smochinul este sensibil la ger, iar pragul biologic de rezistență este de -15°C. Teoretic, smochinul se poate planta în toată țara, dar ajunge greu la maturitate, de aceea este nevoie de o temperatură de 20°C“, ne-a mai spus fermierul din Svinița.
Cel mai bun moment de plantare a smochinului este primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație. O schemă de plantare des întâlnită este de 4 m între rânduri și de 3-4 m între plante, adaugă fermierul. „Eu am plantat în februarie deoarece în această lună sunt precipitațiile mai abundente, iar temperatura nu este chiar așa de scăzută În primă fază am îndreptat terenul și am făcut gropi de 40 cm x 40 cm, adânci de 50 cm, după am pus peste pământ cu gunoi de grajd. Fasonarea tulpinii se face după plantare, iar la 60-70 cm se scurtează pentru pomi cu trunchi sau la 20-25 cm pentru sistemul sub formă de tufă. Cât despre soiuri, sunt cele autohtone, care sunt la mare căutare, Smochinul Verde și cel Roșu. Recoltarea fructelor are loc în perioada august-octombrie“, precizează Viorel Baiaș.
Fânul protejează smochinul
În ceea ce privește întreținerea unei plantații de smochin aceasta nu presupune lucrări speciale, ci doar o mai mare atenție acordată pomilor în perioada de iarnă. Unul dintre secretele fermierului de la Svinița este că după plantare pune în jurul arborelui fructifer fân pentru a păstra solul curat și cu umiditate în jurul lui. „Despre tehnologia de cultivare a smochinului nu vă pot spune prea multe deoarece este rudimentară, mai ales că sunt terenuri accidentate, iar până la recoltare ne ocupăm de îngrijirea lor (cosit iarbă, tăiere, aerisire, udare, punere de îngrășământ natural). La această cultură nu sunt probleme mari cu creșterea și dezvoltarea lor, dar trebuie să fii în preajma lor să simtă prezența ta pe lângă ei, iar atunci totul este în regulă“, încheie Viorel Baiaş.
„Festivalul Smochinelor“
Tot la Svinița, în fiecare an, în luna august se dă startul la culesul smochinelor, când are loc Festivalul Smochinelor, aflat deja la a 18-a ediţie. Aici, fiecare localnic are în gospodărie cel puţin un smochin, care ulterior le transformă în dulceaţă, gem sau pălincă. Anul acesta, ca de fiecare dată, gospodinele și gospodarii din Svinița se vor întrece în cadrul concursurilor „Cea mai bună dulceață de smochine“ și „Cea mai bună țuică din smochine“, iar ca element de noutate, asociații ale femeilor din Svinița, Sânmihaiul Sârbesc, Diniaș și Belobreșca au pregătit standuri cu produse tradiționale specifice fiecărei comunități.
Beatrice Alexandra MODIGA