Gama de tractoare de mare putere CLAAS AXION 900 a fost lansată în 2011, creându-și rapid un renume pe piață. Aceasta este apreciată în special pentru forța de
Certificarea AEF ISOBUS a aplicației CLAAS pentru tablet Harsewinkel/Bad Saulgau, mai 2017. Aplicația EASY on board de la CLAAS a fost certificată oficial ca terminal ISOBUS de către
După efectuarea unor teste practice, presa pentru baloți rotunzi VARIANT 485 RC PRO de la CLAAS a primit sigla de calitate „APROBAT DLG“ din partea Societății Germane pentru
De multe ori, în timpul utilizării combinei de recoltat, operatorul poate remedia problema pierderilor de boabe sau alte probleme prin simpla adaptare a setărilor utilajului. Noua aplicație CEMOS
Compania CLAAS este unul dintre liderii mondiali ai producției de utilaje agricole. Înființată acum mai bine de 100 de ani, în 1913, în Germania, ca o afacere de
Mai nou, tractoarele din gama CLAAS ARION 400 vor fi echipate cu soluțiile tehnice disponibile anterior doar pentru tractoarele CLAAS de mare putere. Acestea includ transmisia HEXASHIFT cu
Helmut Claas, de mulți ani asociat comanditat al Grupului CLAAS și președinte al comitetului acționarilor, a aniversat pe 16 iulie împlinirea vârstei de 90 de ani. Acesta a
Un utilaj CLAAS RANGER 928 deținut de cooperativa agricolă de producție Langeln eG, situată la vest de Magdeburg, a făcut dovada unei rezistențe impresionante: încărcătorul telescopic a reușit
CLAAS, unul dintre cei mai importanți producători de utilaje agricole din lume, și-a sporit veniturile din vânzări până la o cifră record de 3,838 miliarde de euro (anul
De la stânga la dreapta: Stefan Terörde, departamentul Dezvoltare Tehnică din cadrul CLAAS Selbstfahrende Erntemaschinen GmbH („CSE“); Klaus Schäfer, departamentul Managementul Produselor din cadrul CSE; Sebastian Neu, departamentul
În perioada 8-14 noiembrie, la Hanovra, Germania, s-a desfășurat cel mai mare târg din lume pentru mașini și utilaje agricole, Târgul Agritechnica 2015. La ediția trecută, târgul a
Se apropie momentul în care CLAAS va lansa cea mai mare combinaţie de cositori montate pe tractor, cu condiţioner, disponibilă pe piaţă. Astfel, pentru sezonul 2016 CLAAS va
Noua remorcă cu dublă întrebuinţare CARGOS 8000, lansată vara trecută, își dovedeşte deja utilitatea pentru fermieri şi pentru contractorii din agricultură, pe perioada campaniei de recoltare a furajelor
Un nou concept pentru un randament mai mare CLAAS îşi măreşte gama de hedere pentru recoltat porumb independente de rând pentru combina autopropulsată de recoltat furaje JAGUAR cu
După introducerea conceptului MAX SPREAD la modelul VOLTO 1100 și extinderea ulterioară a gamei de modele, prin lansarea de anul acesta a modelelor VOLTO 700, 800 și 900,
La Bad Saulgau, în regiunea Oberschwaben, cea mai mare zonă cu pășuni din Europa, cei 550 de angajați ai CLAAS produc întregul portofoliu de produse al companiei din
În 2009 CLAAS a lansat gama de tractoare ELIOS 200, compacte, ușoare și agile, potrivite nevoilor individuale în segmentul de putere de până la 88 CP. Odată cu
Tractoarele CLAAS şi-au câştigat renumele unor utilaje de calitate, împingând limitele inovaţiei, astfel încât fermierul să practice agricultura la nivelul tehnologic al secolului în care trăieşte. În numerele
În luna octombrie a anului trecut, CLAAS Industrietechnik (CIT), o filială importantă a grupului CLAAS cu sediul în Paderborn, s-a lansat într-o direcţie nouă, dezvoltând şi fabricând o
Seria de tractoare ARION este cea mai de succes gamă de tractoare a companiei CLAAS, cu zeci de mii de unităţi comercializate în întreaga lume. Pentru a putea