Aplicaţia CLAAS EASY on board
Certificarea AEF ISOBUS a aplicației CLAAS pentru tablet
Harsewinkel/Bad Saulgau, mai 2017. Aplicația EASY on board de la CLAAS a fost certificată oficial ca terminal ISOBUS de către AEF. Aceasta este până în momentul de față prima și singura aplicație pentru tablete ce poate fi utilizată pentru operarea oricărui implement ISOBUS.
Fundaţia pentru echipamente electronice din industria agricolă (AEF) a certificat simultan două funcționalități ale aplicației CLAAS – ISOBUS UT și Auxiliary Control. Prescurtarea UT înseamnă Universal Terminal (terminal universal), adică această aplicație poate fi folosită pentru operarea unei game largi de implemente ISOBUS. Acest lucru prezintă marele avantaj că utilizatorii pot utiliza un singur terminal pentru toate tipurile de implemente. Pe de altă parte, Auxiliary Control asigură o utilizare mai ușoară și mai multă flexibilitate deoarece diversele funcții ale implementelor pot fi transferate de la aplicație la butoanele pentru funcții ale oricărei manete multifuncționale de comandă Aux-compatibilă.
După obținerea certificării, aplicația EASY on board este acum listată în baza oficială de date AEF. De exemplu, fermierii și contractorii pot utiliza această bază de date pentru a verifica ce implemente pot fi controlate cu ajutorul aplicației EASY on board înainte de a face o nouă investiție.
Cum funcționează aplicația EASY on board
Opțiunile flexibile oferite de tablete, folosite deja în multe ferme, fac din aplicația EASY on board o alternativă cu cost scăzut la terminalul ISOBUS standard. Când nu este utilizată pentru controlul implementelor, tableta poate fi folosită tot anul în multe alte scopuri agricole și neagricole – navigare pe Internet, răspuns la e-mail-uri, navigare pentru verificarea previziunilor meteo. Cu ajutorul aplicației EASY on board, orice operator își poate folosi tableta personală ca terminal pentru comanda utilajului.
Pentru a folosi aplicația EASY on board aveți nevoie de o tabletă Apple (iPad Air sau mai recentă) cu sistem de operare IOS 9.0 sau mai recent. În privința utilajului, aplicația cere ca implementul și tractorul să fie conectate printr-un cablu ISOBUS și mufa ISOBUS de la partea din spate. Este nevoie și de un adaptor WLAN special (CWI – interfaţă wireless CLAAS) și un suport universal pentru tabletă. Ambele sunt disponibile la dealerii CLAAS.
Adaptorul WLAN, conectat la mufa ISOBUS din cabina tractorului, permite comunicarea între implement și tabletă; în același timp, mufa și adaptorul asigură și o sursă fiabilă de curent pentru tabletă.
Aplicația EASY on board este disponibilă în App Store pentru descărcare gratuită pe tabletă. Trebuie instalată doar o dată pentru a crea afișajul de operare a implementului indicat pe ecranul tactil ca fiind în uz în momentul respectiv. Cu ajutorul acestui afișaj, implementul poate fi operat foarte ușor prin atingerea ecranului.
Revista Agrobusiness nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 22