Afaceri

Puțină energie la conservă, ceva?

Share

Așadar și prin urmare, dacă vrei să fii „modern“, futurist și în ton cu moda din cele mai dezvoltate state ale lumii precum Singapore, Suedia sau Elveția, ești invitat de guvernanți să-ți cumperi o mașinuță electrică nou-nouță. Și dacă ești viteaz și te încumeți să faci marele pas, primești și o sumă babană de la autorități care-ți răsplătesc curajul cu o „primă“ de care se bucură numai președinții de stat de ziua lor. Avantajele sunt „multiple“ – emisiile nocive eliberate în atmosferă sunt de un zero absolut. Totuși, nimeni nu vorbește de poluarea masivă a mediului atunci când pachetele de acumulatori de pe un autoturism eco sunt aruncate la coșul de gunoi. Dacă le-ai arunca pur și simplu la ghenă ar fi un dezastru pentru mediu, poate la fel de mare cu rularea a unui milion de km cu un autoturism obișnuit. Acumulatorii vor fi reciclați în mod inteligent, cu costuri mari, și cu tehnologii care poluează și ele, dar numai puțin. În fine, mai departe aș dori să vă împărtășesc un dialog auzit de mine, în treacăt, la o patiserie de prin Ferentari. Îmi cer scuze, dar, stând lângă masa respectivilor, dialogul mi-a „sărit“ efectiv în urechi.

„– Măi Gicule, nu voiai tu să-ți iei un Logan?

– Ba da, Neluțu…

– Știi la ce mă gândeam, Gicuțu?

– Zi-le Nelule.

– Ia-ți, tată, o mașină electrică, că ți-o dă guvernu’ aproape gratis și ieși mai ieftin ca Loganu. Cică bagă Guvernoiu o primă de-ți stă mâța în coadă.

– Nu vreau, Neluțu…

– De ce nu, Gicuțu?

– Păi unde o alimentez, nene? La vreo două benzinării sau electrării, sau cum s-or numi, de prin București? Și dacă plec la țară, ce fac, Nelule? Că țara mea e la vreo 350 km de București. Sigur, am citit și io – se dă doct domnu’ Gicu – că cică cele mai moderne merg la un plin vreo 400 km. Da la ce viteză, Neluțu? La o medie de cât, că nimeni nu zice?

– Păi, măi nene, cu alimentarea ai rezolva-o simplu, că merge la priza de acasă, îi replică Nelu.

– Și factura de curent, ce zice, domne’? Fug de dracu și dau de ta-su…

– Mda, cam complicat, recunoaște domnu’ Nelu, care totuși nu se dă bătut, și continuă… Păi cu factura de curent se rezolvă simplu, Gicule. Cumperi un generator, știi tu, pă benzină, treci toată casa pe benzină și lași instalația electrică de acasă numai pentru mașină și o să vezi ce ieftin ieși. Și, dacă pleci în provincie, bagi generatorul în portbagaj și, când rămâi fără corent, scoți generatoru’ din portbagaj și alimentezi electrica la botu’ calulului, Gicule!

– Păi deșteptule, io-mi iau mașină electrică ca să dau bani pe benzină, măi zevzecule?

– Hai, dom’ Gicu, nu te supăra, ziceam și io, așa, se scuză stângaci domnul Nelu.

– Și să-ți mai spun ceva, așa, să nu mori prost… Mie mi-a plăcut mult fizica în școală, nu ca tine cap-sec, care chiuleai la toate orele. În fizică, zic, există un principiu care se numește legea de conservare a energiei. Și, din câte am observat io, conservarea asta a energiei se aplică în orice, și la bani, în economie adică. Ei bine, legea asta spune – exact așa cum spuneau Marx și cu fi-su Lenin –, deci, cap-sec, legea spune că nimic nu se pierde, totul se transformă. Până la urmă, nimeni nu pierde sau nu câștigă nimic în plus, nimic în minus… Stau eu și mă-ntreb, oare cât o costa să schimbi acumulatorii la electricele astea dacă pentru camera mea a costat vreo 150 de euroi? Cam cât, Gicule? Deci, vezi tu, situația nu e așa simplă…“

Cam acesta a fost dialogul celor doi. Iar cu Legea conservării energiei situația stă tocmai așa, din păcate pentru unii. Legea conservării energiei afirmă că energia totală a unui sistem fizic izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne ce au loc în sistem. Cu alte cuvinte, diversele forme de energie ale unui sistem se pot transforma reciproc, dar suma cantităților tuturor formelor de energie rămâne constantă, ea nu poate fi creată sau distrusă.

Bogdan PANȚURU

P.S. Acest articol este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Revista Agrobusiness nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *