cemrom doloflor

Susanul negru, o afacere cu iz asiatic

Share Button

susanul-negru

În cei 18 ani de când membrii familiei Lee din Coreea de Sud sunt în România au avut timp să experimenteze cultivarea a tot felul de plante. Printre acestea și susanul negru – o ciudățenie pentru români, dar o plantă aflată la loc de cinste pentru coreeni.

Susanul coreean pentru frunze nu este o plantă pretențioasă, ci dimpotrivă, nu necesită tratamente, fertilizări sau lucrări de îngrijire specială. Totuși, o atenție mai mare se acordă semănatului, pentru că semințele sunt atât de mici încât se pot risipi cu ușurință. Da, pentru că vorbim despre alt tip de semințe de susan decât cele pe care le găsiți pe covrigi sau alte produse de panificație. Semințele acestui tip de susan sunt negre și de dimensiuni foarte reduse. Asemănătoare neghinei, semințele de susan pentru frunze se așază în alveole individuale de plastic primăvara, la sfârșitul lunii februarie – începutul lui martie. După 4-5 săptămâni, când plantele au dezvoltat câteva frunze, ele se plantează în solar sau chiar în câmp liber. Pe măsură ce planta crește, frunzele mari, ajunse la maturitate, se recoltează, adică se rup pur și simplu, lăsând planta să dea naștere în continuare altor frunze, un principiu înțelept aplicat de coreeni în cultivarea multor legume precum salata, spanacul și chiar ceapa verde.

Nimic nu se aruncă, chiar și frunzele care au mici defecte se păstrează în locuri umbroase și răcoroase pentru a fi uscate. Aceasta pentru că în Coreea de Sud, unde suprafața arabilă este extrem de redusă, iar populația numeroasă, oamenii sunt învățați de mici să nu facă risipă, iar cei care nu țin cont de această regulă sunt amendați. Să nu mai vorbim despre faptul că în acest stat cu banii obținuți din vânzarea unei case se pot cumpăra 20 de case în România, un alt argument al prețuirii pământului pe acele meleaguri.

Obiceiul de a cultiva tot felul de frunze vine din trecutul îndepărtat, când populația era foarte săracă și nevoită să introducă în alimentație orice plantă comestibilă. Așa se face că plante care la noi cresc în mod spontan pe câmpuri sau la marginea drumului și cărora noi le dăm cu piciorul, pentru coreeni sunt sursă de hrană foarte prețuită. Cu siguranță noi, românii, nu am da „doi bani“, cum se spune, nici pe aceste frunze de susan, însă în bucătăria coreeană ele sunt valorificate în salate, alături de pește, în supe, unde se pot folosi și frunze uscate sau murate. Deși frunza este ușor aspră, pentru că pe spate are mici perișori, consumată în diverse preparate acest lucru nu se simte, iar gustul ei este deosebit, chiar și când este murată. Pe lângă aceste aspecte care țin de tehnologia de cultivare a susanului care completează alimentația coreenilor, trebuie să menționăm că ele reprezintă o parte din afacerea legumicolă a familiei.

„Noi cultivăm susan pe 250 mp; la momentul acesta plantele sunt mici, dar ele vor ajunge și chiar vor depăși 2 m, se vor ramifica, iar numărul de frunze pe plantă se va mări. Toamna toate frunzele se rup, iar tulpina rămâne goală. Frunzele recoltate se usucă sau se opăresc precum spanacul, pentru a fi ținute la congelator și folosite pe timp de iarnă“, spunea Nicoleta Stanciu, managerul fermei. Cultura mică de susan depășește cu mult consumul familiei Lee, așa că multe dintre frunze se așază frumos în lădițe, se cântăresc și se vând coreenilor din România la un preț de invidiat – 80 lei/kg plus TVA.

Iată cum o frunză asemănătoare cu cea a urzicii, dar mult mai prietenoasă pentru că nu pișcă, cu parfum și aromă îmbietoare, consumată în stare proaspătă, uscată sau murată, folosită în diverse preparate alături de morcov ras, ulei de soia, poate reprezenta o idee pentru un meniu sofisticat în cazul restaurantelor „de fițe“ sau o alternativă sănătoasă pentru oricine îndrăznește să încerce gusturi noi. Mulțumită juniorului familiei Lee care și-a deschis un restaurant cu specific coreean în București și care aduce în meniu tot felul de ingrediente asiatice, acest semnal a fost deja lansat și în România. Rămâne doar ca acestea să fie descoperite de cât mai mulți români îndrăzneți.

Patricia Alexandra POP

Revista Agrobusiness nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 12

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.