Afaceri

Suprafeţele agricole utilizate în ţările comunitare

Share

Culturile cerealiere, jumătate  din suprafaţa cultivată

Jumătate din suprafeţele statelor membre UE este utilizată pentru agricultură, fapt ce a contribuit la creşterea importanţei acestui domeniu pentru mediu şi la sporirea interesului pentru culturi ecologice, de calitate superioară.

Datorită suprafeţei ocupate şi a importanţei în alimentaţia umană şi animală, cerealele constituie cea mai mare cultură din lume, predominante fiind porumbul, orzul, ovăzul şi orezul. Conform datelor statistice, culturile cerealiere ocupă 30% din suprafaţa agricolă utilizată în statele UE. Cu toate acestea,  anumite zone balcanice sunt ocupate în proporţie de 50%: Sud-Vest Oltenia şi Ilfov, regiuni din estul Europei (în Ungaria, Slovacia, Polonia), din nordul Europei (în Danemarca, Finlanda) şi din sud (regiuni din Italia).

O suprafaţă mai mică este ocupată în partea de sud a Europei, în anumite regiuni alpine, pe coasta atlantică a Peninsulei Iberice, în nordul Suediei, Portugalia, Spania şi Italia, acolo unde culturile cerealiere reprezintă mai puţin de 10% din suprafaţa agricolă utilizată.

De asemenea, ţările care manifestă o preferinţă pentru păşuni şi nutreţuri alocă o suprafaţă relativ mică pentru cereale: Belgia, Franţa, Olanda şi Irlanda.

Producţia de grâu

Cultura cerealieră cu cea mai largă răspândire în spaţiul european este grâul, cu un procent de 46% din producţia de cereale, respectiv 120 milioane tone, pe o suprafaţă de 24 milioane hectare (2007).

De menţionat faptul că sunt doar cinci regiuni UE necultivatoare de grâu: Principatul Asturias în Spania, Valea Aosta şi provincia autonomă Bolzano în Italia, Mellersta Norrland şi Ovre Norrland în Suedia.

Peste 50% din producţia totală de grâu se realizează în 21 regiuni, din care 10 se află în Franţa (Centru, Picardie, Ile-de-France, Bretagne etc.), principalul cultivator cu o producţie de 33 milioane tone, urmat de Germania, cu 20,9 milioane tone, din 8 regiuni. Următoarele locuri sunt ocupate de Marea Britanie (8,3 mil. tone) şi Polonia.

Producţia de porumb

Culturile de porumb au reprezentat 18% din producţia de cereale în anul 2007, cu  47,5 mil. tone. Din cele 14 regiuni care adună 50% din totalul producţiei, 7 sunt în Franţa (Aquitaine, Alsace, Centru etc.), 4 în Italia (Veneto, Lombardia, Piemonte, Friuli-Venezia Giulia) şi câte o regiune în Ungaria, Spania şi Germania. România este al patrulea producător de pe piaţa UE, cu cea mai mare suprafaţă destinată cultivării porumbului, 2,5 mil. hectare, şi cu o producţie de 3,9 mil. tone.

Condiţiile specifice de climă împiedică dezvoltarea culturilor de porumb în ţările din nordul Europei: Irlanda, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Finlanda, Suedia şi Letonia.

Producţia de rapiţă

Dezvoltarea interesului pentru sursele de energie regenerabile din ultimii ani  a condus la creşterea producţiei de rapiţă, în special în zonele cu climă temperată, aceasta ajungând la un total de 18,1 mil. tone.

50% din producţie se datorează Germaniei, principalul cultivator, cu 5,3 mil. tone în 8 zone, Franţei, cu 4,6 mil. tone în 4 regiuni, urmată pe locul trei de Polonia, cu 2,1 mil. tone.

Suprafeţe agricole utilizate pentru culturi permanente

Culturile permanente, respectiv plantaţiile de pomi fructiferi, măslini, vii, în general cele ce rezistă cel puţin cinci ani consecutivi, se regăsesc în special în regiunile cu climă mediteraneană, pe suprafeţe mult mai mici decât cele ocupate de culturile cerealiere. Datorită valorii adăugate anuale pe care o generează şi gradului de folosinţă în consum, aceste culturi sunt predominante în spaţiul rural, jucând un rol important nu numai în conturarea peisajelor, ci şi în bilanţul de mediu al agriculturii.

Din cele 14 regiuni ale căror culturi permanente depăşesc 30% din suprafaţa agricolă utilizată, 10 se află în bazinul mediteranean: zone din Spania, ale cărei plantaţii de portocali reprezintă 27% din totalul suprafeţelor din UE cu aceeaşi destinaţie; Italia, în regiunile Campania, Calabria, Sicilia; regiuni din Portugalia şi Franţa.

Dana MĂCRIŞ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *