reclama youtube lumeasatuluitv

Secvenţe din scenariul falimentării cercetării agricole

Share Button

Nu este vorba atât de o eroare umană, cât de o strategie diabolică al cărei obiectiv fundamental a fost şi continuă să fie distrugerea a tot ceea ce au creat creierele elevate ale ştiinţei agricole româneşti. Ofensiva distructivă asupra ştiinţei agricole a început în momentul în care falşii reformatori au realizat că au în faţă un patrimoniu economic, ce poate fi prădat până la secătuire.

Pentru a-şi atinge scopul, au pus la cale o legislaţie care să le acopere fărădelegile. În cuprinsul acesteia se află şi legile retrocedării pământului în formele care au generat mai întâi haosul, iar mai apoi abuzurile de tot felul. O secvenţă din acest scenariu este şi studiul de caz de la Staţiunea de Cercetări Viticole Murfatlar, care dovedeşte limpede că autorii morali ai falimentului cercetării agricole se găsesc nu în afara, ci în interiorul structurilor administrative care aveau obligaţia să apere integritatea acestui sector. În cazul staţiunii din Murflatar, ei se află în aparatul de comandă al Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului şi al Ministerului Finanţelor Publice. Fapt este că, dacă la conducerea Staţiunii Viticole Murflatar nu se găsea o „doamnă de fier“, astăzi despre această instituţie de fală a ştiinţei agricole se vorbea la modul trecut.

Puterea de a înfrunta uzurpatorii

Numele adevărat al doamnei de care pomeneam mai sus este Aurora RANCA, doctor în ştiinţe biologice. Rădăcinile ei se trag din ţinuturile Neamţului şi a ajuns la Murfatlar printr-un concurs de împrejurări, care are la bază calităţi profesionale şi morale de excepţie. Asta se întâmpla cu două decenii în urmă. Avea să ajungă în staff-ul SCDVV Murfatlar în anul 2000, iar de atunci şi până acum nu a făcut altceva decât să apere zestrea ştiinţifică a predecesorilor săi şi a actualilor colegi de „suferinţă“.

În 2005, când Aurora Ranca a fost numită director, Staţiunea din Murfatlar se afla în pragul dezagregării. Funcţionarii AVAS şi Finanţelor Publice scoteau la vânzare întreaga plantaţie de vie, crama nouă şi linia de îmbuteliere, lăsând staţiunea fără baza economică necesară susţinerii procesului de creaţie. Scenariul falimentării depline n-a putut fi dus până la capăt pentru că perceptorii şi falşii valorificatori de active s-au izbit de împotrivirea unei fiinţe care i-a înfruntat cu o dârzenie extraordinară. Staţiunea din Murfatlar continuă să existe şi încearcă nu numai supravieţuirea, ci mai ales relansarea ştiinţifică.

Cercetând şi izbutind printre „Lacrimile lui Ovidiu“

− Doamnă dr. Aurora Ranca, înainte de a vă invita la acest dialog, ne-am documentat şi am aflat că sunteţi printre puţinele personalităţi aflate în elita viticulturii zilelor noastre. Dacă ar fi să ne referim la o parte a fişei dvs. profesionale, care este creaţia ştiinţifică ce vă reprezintă? Dar cea managerială?

− Mi-e greu să spun ce ar fi reprezentativ pentru mine…. Poate încă lucrez la ea…. Totuşi, vreau să menţionez aici un proiect drag mie, acela de a certifica o parte dintre plantaţiile viticole ale staţiunii ca fiind cultivate în sistem bio. Anul trecut am ieşit pe piaţă cu primul vin obţinut din struguri certificaţi ecologic, vin care va purta denumirea soiului din care provine, o creaţie a staţiunii, Columna.

Din punct de vedere managerial cred că, în primul rând, am reuşit să creez în staţiune un climat de lucru stabil, constructiv, să păstrez un nucleu de cercetători care să se impună treptat pe „piaţa” proiectelor de cercetare, dar şi în mediul profesional ştiinţific nu numai din Dobrogea. Aş începe cu ceea ce nu are a face cu ştiinţa, recuperarea terenurilor din proprietatea ICAR-ului, actuala Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Am accesat fonduri europene pentru reconversia plantaţiilor viticole, înlocuind până în prezent 40 ha cu vie. De curând, coordonez derularea unui proiect european POS-CCE 2.2.4. – pentru întărirea capacităţii administrative – în urma căruia vom înregistra la OSIM trei mărci şi ne vom certifica pe domeniul managementului integrat al calităţii, siguranţei alimentare şi a muncii, conform standardelor ISO: 9001, 22000 şi 18000.

Înclinaţia spre creaţia genetică

− Aţi avut parte de un anume mentor profesional?

− Nu de unul, ci de mai mulţi. Biologia am ales-o datorită profesoarei mele din liceu, care mi-a deschis gustul cunoaşterii naturii, în special a părţii sale vegetale. Mai târziu, în timpul pregătirii lucrării pentru licenţă, m-am „îndrăgostit” iremediabil de ecologie, aşa că teza de doctorat am lucrat-o în acelaşi domeniu şi, în continuare, majoritatea proiectelor mele de cercetare s-au axat pe ecologie.

− De când sunteţi la conducerea staţiunii şi care este starea ei productivă?

− Mă aflu în postul de comandă a Staţiunii Murfatlar din 2005. Până atunci am condus colectivul de cercetători şi pot să afirm, fără falsă modestie, că am reuşit să ne finanţăm din surse proprii sectorul, adică din proiecte de cercetare, din servicii şi analize. Totuşi, salariile mici şi lipsa unei ritmicităţi în primirea acestora (uneori primeam salariile şi după trei luni, atunci când ni se deconta o fază a unui proiect) au dus la plecarea unora dintre colegii tineri, formaţi cu greu pe „băncile” staţiunii…

Acum, există la Murfatlar un colectiv de 10 cercetători, majoritatea aflaţi în plină „maturare” (doi masteranzi, un doctorand) şi tragem nădejde că, odată cu perfectarea cadrului legislativ al funcţionării unităţilor din cercetarea agricolă, să putem îmbunătăţi structura profesională a personalului. 

Plantaţiile viticole rămase în administrarea staţiunii şi în proprietatea ASAS sunt compuse în proporţie de 40% din colecţii ampelografice, câmpuri experimentale, loturi demonstrative. Toate acestea sunt îmbătrânite, cu butuci lipsă (până la 35%) sau bolnavi. În aceste condiţii, producţiile de la Murfatlar au fost destul de scăzute, iar preţul de cost pe kilogram strugure ridicat. Odată cu intrarea pe rod a plantaţiilor tinere (cele 40 ha recent înfiinţate) sperăm ca lucrurile să se schimbe în bine.

Dacă din vie nu am obţinut până acum profit, din pepinieră şi din plantaţiile de portaltoi ne-am susţinut o mare parte din finanţare, reuşind să menţinem unitatea pe linia de plutire în toţi aceşti ani.

Important pentru viitor este să valorificăm produsul final al viei, care să asigure o calitate excepţională. Altfel, plantaţia staţiunii nu va putea fi rentabilă. Dar pentru aceasta avem nevoie de realizarea unor investiţii serioase la nivelul staţiei de vinificaţie, aflate pe lista noastră de priorităţi în anul 2011.

Tocmai cei care trebuiau să îi sprijine

− Vă rugăm să explicaţi mai pe larg cârdăşia, pe de o parte, dintre AVAS şi Ministerul de Finanţe şi, pe de altă parte, a celor care voiau să dărâme staţiunea.

− Anul 2006 ne-a găsit într-o situaţie financiară extrem de dificilă. Finanţele publice şi AVAS-ul (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) nu au făcut altceva decât să desfăşoare o acţiune concertată pentru falimentarea staţiunii. Prima dovadă este că, pe 9 ianuarie 2006, au fost scoase la licitaţie 400 hectare de vie aferente a patru ferme. Tot în acelaşi an, crama nouă şi linia de îmbuteliere construite în anii ’80-’90 au fost executate de fisc şi AVAS. Din păcate, toate demersurile noastre la Ministerul Agriculturii, AVAS şi la Prefectura Constanţa au rămas fără ecou.

O ultimă lovitură puternică a venit din partea AVAS, care a anunţat că scoate la licitaţie ultimele hectare cu vie ale Staţiunii. Am reuşit s-o parăm printr-un efort extraordinar, alertând toate autorităţile locale şi naţionale. Acum, după patru ani, mi-e greu să decid cine a fost factorul decizional hotărâtor, poate un primar, poate Preşedinţia ţării… Important este că, în dimineaţa licitaţiei, am fost anunţată de către consilierii aflaţi chiar în anticamera preşedintelui AVAS că aceasta se anulează, continuând să fim urmăriţi pentru recuperarea creanţelor (creanţe preluate de la fosta Bancă Agricolă, achitate şi răs-achitate, dar cu dobânzile ameţitoare din anii ’90, penalizate şi indexate la infinit).

Un blocaj ce putea fi fatal

− Cum a ajuns staţiunea în situaţia de a fi blocată în activitatea de marketing? Mai exact, pe mâinile cui se află crama şi prin cine valorificaţi vinul? Care este impactul financiar al acestei decizii?

− Dacă privim în urmă cu 30-40 de ani, vedem la Murfatlar o unitate de cercetare prosperă, cunoscută în toată lumea prin vinurile sale de renume. Eu nu eram atunci aici, dar vechii salariaţi îmi povestesc că erau zile când toată aleea de acces spre staţiune şi spre cramă era ocupată cu TIR-uri care aşteptau la încărcat marfa.

Este greu de explicat cum de s-a ajuns la o situaţie financiară extrem de dificilă… Poate conjunctura anilor ’90, când dobânzile la Banca Agricolă au crescut enorm. Poate căderea premeditată a pieţei externe a vinurilor noastre… Un lucru dovedit este scoaterea treptată a vinurilor staţiunii de pe orice piaţă, atât internă, cât şi externă.

Toate acestea au condus la acumularea unor datorii mari la bugetul statului, care în final au culminat cu executarea silită a staţiunii de către Finanţele Publice. În loc să ne sprijine, această instituţie naţională, de mare prestigiu cândva în ceea ce priveşte corectitudinea, a trimis aici nişte perceptori de modă veche, pentru a ne vinde cea mai mare cramă de vin. Cui? Tocmai principalului concurent în zonă. Totuşi, am rămas cu crama mică din sediul central al Staţiunii, care este în curs de modernizare şi care ne va oferi posibilitatea să ieşim pe piaţă, poate din toamna anului 2011, cu noile vinuri îmbuteliate. Este poate ultima şansă să rentabilizăm atât via, cât şi starea productivă a Staţiunii Murfatlar.

Iosif POP, Teodor MARIAN

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.