Se poate trăi doar din căpşuni?!

Constantin Petre s-a apucat serios de agricultură după ce s-a pensionat. Şi-a încercat mai întâi norocul cu pepenele verde, care l-a ajutat să capete un confort material mulţumitor, însă marea sa pasiune au devenit căpşunile.

A văzut într-o piaţă din Brăila că era mare aglomeraţie la singurul producător autohton de căpşuni şi atunci a hotărât să se orienteze spre această cultură. Astfel a înfiinţat mai întâi, în comuna Chişcani, din judeţul Brăila, 0,20 ha de căpşun în cultură multianuală clasică, cu stoloni din soiuri aflate în cultură de 20 sau 25 de ani, cumpărate de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni. „Însă tehnologia, soiul sau solul nu mi-au dat randamentul dorit, aşa că am căutat alte soluţii.“

Stoloni din Italia

În 2005 a primit printr-un proiect SAPARD 300.000 de euro pentru extinderea suprafeţei cultivate cu căpşuni, ajungând astfel la 5 ha. Apoi, rămânând fidel crezului că şi în România se poate realiza producţie bună de căpşuni, a mers în Spania, Italia şi Portugalia pentru a se informa la faţa locului despre tehnologia avangardistă practicată aici. Abia în Italia a găsit un partener dispus să-i livreze materialul biologic de înaltă calitate: „Partenerul meu a fost extrem de reticent. Străinii nu-şi permit să ofere material săditor unui cultivator despre care nu ştiu, în prealabil, dacă stăpâneşte tehnologia, ca nu cumva acesta să dea vina eventualelor nerealizări pe materialul săditor. Colaboratorul meu din Italia a venit la Chişcani şi, cu vremea, nu numai că sunt principalul beneficiar de stoloni, ci am devenit un fel de consultant sau reprezentant al firmei sale în România.“

O investiţie pe care puţini şi-o permit…

Aşadar, cu stoloni refrigeraţi aduşi din Italia, a început o nouă etapă în ferma lui Constantin Petre: „Investiţia pentru un hectar de căpşuni este de aproximativ 15.000 de euro. Noi nu am introdus încă în tehnologie cultura anuală, care se practică doar în ţările mari producătoare de căpşuni, ci folosim tot cultura multianuală, de 2 sau de 3 ani, cu vârful de producţie în anul al doilea. Eu, cel puţin, mă voi specializa în cultura bianuală.“ Tot mate­rialul – stoloni, folie şi sistem de irigaţie – este importat, costurile fiind mai mari din acest motiv. Plantaţia este înfiinţată manual (benzi la 30-35/30 cm), partea mecanică realizându-se doar la frezat, bilonat, întinderea foliei şi a furtunurilor de la sistemul de irigare prin picurare. Producţia nu este la nivelul aceleia din Occident: „Ei folosesc tehnologii care presupun investiţii majore, pe care noi nu ni le permitem deocamdată. Ne ducem la 20 tone la hectar, însă gustul este incomparabil mai bun.“

La un hectar lucrează, în medie, 5-6 muncitori, cu un supliment la recoltare (jumătatea lunii mai-jumătatea lunii iunie), iar recolta este valorificată doar în pieţele din zonă: Brăila, Galaţi, Constanţa, Buzău, Focşani etc. Cu supermarketurile nu lucrează pentru simplul motiv că au un sistem greoi de aprovizionare, mult prea complicat pentru o marfă totuşi perisabilă.

…dar câştigul este pe măsură

L-am întrebat pe Constantin Petre dacă un tânăr care are habar de căpşuni poate să-şi asigure traiul cultivând doar 5 ha cu căpşuni. Răspunsul a venit prompt: „Da, poate“. Şi interlocutorul nostru a continuat: „A fost o vreme, şi poate mai este, când agricultorul, că era ţăran, că era inginer, era privit oarecum dispreţuitor. Acum cred că s-au întors lucrurile. Cineva care munceşte poate realiza lucruri de valoare şi în România, cu condiţia să se aşeze serios pe lucru. Nu degeaba se spune că nu există ţară dezvoltată fără agricultură dezvoltată. Dacă toţi s-ar apuca cu nădejde de treabă putem trăi foarte bine şi din agricultură, iar spaţiul rural ar respira altfel, poate a prosperitate?!“

Maria BOGDAN