fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Cartoful de Lunguleţu între tradiţie şi modernizare

Share Button

Aproape întreaga populaţie a  comunei Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, se ocupă şi-şi câştigă existenţa din cultivarea cartofului timpuriu şi a verzei de toamnă, ultima în cultură succesivă. Fiecare familie lucrează de la cel puţin un hectar până la 40-50 ha de teren aflat în proprietate sau arendat. Nu există gospodărie care să nu deţină măcar un tractor, dacă nu chiar întreaga gamă de utilaje specifice acestor culturi. Anual, de pe cele 3.230 ha de extravilan, rezervate aproape exclusiv cartofului, pleacă spre piaţă aproximativ 100-110.000 de tone de cartofi şi cam tot pe-atâta varză de toamnă.

Teren lucrat 100%

Cu aproximaţie, cartoful se cultivă la Lunguleţu de aproape 200 de ani.

Comuna reprezintă, până într-un punct, cel al comercializării producţiei, un model despre cum ar trebui să arate satul românesc, în care toată lumea trăieşte decent din câştigul realizat din agricultură. Dar aici se întâmplă un lucru: populaţia în întregime (5.782 de locuitori din 1.813 gospodării) munceşte la câmp şi toţi sunt specialişti în producerea cartofului şi a verzei de toamnă. E un fel de a exista transmis din generaţie în generaţie, cu deosebirea că acum valoarea muncii rămâne în familie, iar piaţa s-a deschis cât să permită accesul la tehnologie. O primăvară văzută de la Lunguleţu înseamnă teren lucrat impecabil 100% .

Nicio curte fără utilaje

La Primăria Lunguleţu, toţi salariaţii sunt, întâi de toate, cultivatori de cartof. Despre o comună care lucrează de la mic la mare ne-a vorbit viceprimarul Vasile Costache, el însuşi fermier: „Ca să trăieşti exclusiv şi decent din cartof şi varză trebuie să cultivi în jur de 4 ha. De altfel, cam aceasta este media pe familie, însă avem şapte mari producători, cu 40-50 ha. La noi, toată comuna lucrează. Nu mai există o curte fără cel puţin un tractor, de la cele de 445 CP, până la tractoarele de mare putere. Apoi, în timp, fermierii au reinvestit profitul în maşini şi utilaje, astfel că, în clipa de faţă, fiecare familie are gama completă: un plug, freză, maşină de bilonat şi plantat, echipament de ierbicidat şi tratamente chimice, maşini de rebilonat şi, în fine, de recoltat. Timpul de lucru este foarte scurt şi, de aceea, nimeni nu-şi permite să aştepte la utilajul altuia. Aproape toţi membri unei familii ştiu să lucreze cu tractorul.“

Fără îngrăşăminte chimice

Pământul este unul de mare calitate. Dar oamenii au şi mare grijă de el. În fiecare an îl fertilizează cu gunoi de grajd sau de pasăre, în cantităţi suficiente, şi nimeni nu foloseşte îngrăşăminte chimice. „Cartoful este totuşi pretenţios. Dacă i-ai greşit ceva sau dacă pierzi epoca optimă pentru o anumită lucrare – noi spunem dacă l-ai scăpat din mână – se vede imediat la producţie. Cât despre pământ, avem grijă de el ca de ochii din cap, să-l menţinem fertil şi să nu-l vlăguim, fiindcă el ne este pâinea“, mai adaugă viceprimarul.

Material săditor adus din Harghita, Covasna şi… Olanda

Pe fermierii din Lunguleţu nu i-a obligat nimeni să folosească sămânţă autorizată. Au făcut-o de unii singuri, după ce au văzut diferenţa de producţie dintre un cartof certificat şi unul obţinut acasă. Cca 60% din sămânţă este procurată din Harghita şi Covasna, diferenţa provenind din Olanda. „În general, ne spune Vasile Costache, sămânţa produsă în România pierde teren şi asta din cauza năravului de român. Întâi de toate, deşi este mai ieftin, materialul produs la noi este aproape pe jumătate depreciat, deci nu poate fi folosit, şi apoi, pentru că nu toţi eliberau certificat de calitate, am fost păcăliţi, fiindcă ni s-a vândut cartof de consum drept cartof de sămânţă. Cu materialul din Olanda n-am avut asemenea probleme şi potenţialul productiv este net superior.“

Producţiile obţinute sunt bune. În condiţiile aplicării fără greş a tehnologiei, recolta ajunge la 30-35 tone/ha. Primii cartofi ies pe piaţă în luna iunie, iar în unii ani chiar mai devreme, în ultima decadă a lunii mai. În acest an, fiindcă zăpada nu s-a topit la timp, plantarea s-a efectuat după 20 martie, ceea ce echivalează cu o întârziere de cel puţin 15 zile a vegetaţiei şi implicit a recoltării. Ultima recoltă începe în luna august.

Depozitul, veşnicul neajuns

Fiecare cultivator îşi valorifică producţia pe cont propriu. Şi caută s-o vândă în primele două-trei luni de la recoltare. Ideal ar fi ca livrarea să se efectueze atunci când preţul este favorabil. Dar pentru aşa ceva ar fi necesare depozite. Neavându-le, fermierul depozitează recolta în spaţii care nu garantează mereu menţinerea cartofului în stare foarte bună pentru un timp îndelungat şi comercializează recolta de la poartă sau în pieţe, unde îşi găseşte loc din ce în ce mai rar din cauza intermediarilor. Cu puţin noroc, unii şi-au fidelizat o anumită clientelă în toată ţara. Preţurile sunt mai bune la cartofii extratimpurii, după care încep – mai ales în anii cu producţie bună – să scadă. A existat cu ani în urmă un grup de producători, dar organizaţia a fost un eşec, fiindcă n-a putut obţine finanţare pentru construirea unui depozit de mare capacitate. E drept, nici oamenii nu au încredere unii în ceilalţi pentru a se asocia. Vorba viceprimarului: „Ne pricepem extraordinar să producem, în schimb nu ne pricepem deloc să ne organizăm.“

George Duţu, împreună cu o parte a familiei sale, a găsit de unul singur soluţia pentru a comercializa producţia. Cultivă 50 ha, iar o parte din bani i-a investit într-un depozit. Avantajul este că, având un astfel de spaţiu, a intrat în reţeaua supermaketurilor. Este singurul din comună care a obţinut un astfel de contract. „Asigur cartofi pentru două lanţuri de magazine, aşa că pot spune că nu mai am grija desfacerii. Păstrez marfa în condiţii mai bune, o sortez şi o ambalez mai bine. Anul acesta, ca să fac faţă solicitărilor, am arendat încă 200 ha, pe care le voi pregăti cât să încep de la anul să le cultiv cu cartof.“

Alexandru Costache, cultivator a 6 ha de cartof, descrie cam cum decurg zilele dintr-un an: „Mă scol la 5 dimineaţa şi intru în casă când se întunecă. Doar duminica nu lucrez şi de marile sărbători creştine. Mai am un pic de răgaz iarna, timp de o lună. Asta facem cu toţii, de când ne ştim, muncă şi iar muncă. Ne asigurăm un trai bun, dar acesta este preţul confortului.“ Fermierii din Lunguleţu nu-şi permit vacanţe în afara ţării. „Plecăm câteva zile la munte sau la mare şi asta-i toată distracţia noastră.“

Maria BOGDAN

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.