Războiul…

Când scriu aceste rânduri, situația geo-politică la nivel mondial este, puțin spus, inflamată. Mai-marii lumii par a fi intrat într-un carusel al nebuniei, dorindu-și (cel puțin asta se vede) un conflict major. Sigur, ce om sănătos la cap și-ar dori un conflict? Niciunul, bineînțeles… Dar dacă în spatele acestei nebunii stă altceva, mult mai pragmatic? Cum ar fi banii, de exemplu? Când pentru o societate banii sunt idealul maxim, niciun conflict nu este prea mic pentru a acumula și mai mult. Exemple, pe scurt: Primul Război Mondial a avut ca primă mare cauză imperialismul. Fiecare dorea să aibă un imperiu cât mai mare, deci avuții cât mai multe.

Al Doilea Război Mondial a avut și el ca primă cauză politica expansionistă a Germaniei și a Italiei, care, fundamental, a avut tot rațiuni economice. Să nu uităm că venirea nazismului nu ar fi fost posibilă fără Marea Criză Economică din anii ’29-’33. Ce se întâmplă acum? Actualmente Statele Unite au o datorie care depășește 20.000 de miliarde de dolari. Iar unul dintre pilonii principali care mai fac ca econo­mia americană să se miște este utilizarea petrodolarului în tranzacțiile internaționale cu petrol. Numai că cei mai mari consumatori de țiței din lume, China și Rusia, au renunțat recent la petrodolar în favoarea monedelor lor naționale. O palmă grea pe „obrazul“ economiei americane. Colac peste pupăză, America are cele mai multe datorii la… China. Să vedem ce spune, pe blogul său, economistul Dan Diaconu. „E simplu: chinezii pot alege oricând să ceară plata datoriilor. Neavând banii, SUA ar avea două variante: ori să-i tipărească, aruncând dolarul în hiperinflaţie după «schema Mugabe» şi tăindu-şi craca de sub picior, ori să plătească «în natură», adică să se recunoască morţi. Ar mai avea şi opţiunea războiului, însă diferenţele nu mai sunt atât de mari, iar lipitorile din spatele bugetului american vor face tot posibilul să evite un conflict deoarece asta le-ar expune propria corupţie şi incompetenţă. Însă, până atunci, propaganda şi cheltuielile iraţionale se ţin lanţ.

Aşa cum romanilor puţin le păsa că imperiul li se dărâmă teritoriu cu teritoriu pe măsură ce dezmăţul creştea în capitala Roma, la fel se întâmplă şi acum în SUA. Bugetul apărării va ajunge la aproape 900 miliarde anul viitor, de două ori mai mare decât în 2003! Vă imaginaţi că SUA cheltuişte cu armata aproape 1 trilion $??? Ce face cu toţi aceşti bani? Mai nimic. O mare parte se duc în propaganda complexului militaro-industrial şi cealaltă parte în profiturile tot mai groase ale insiderilor. (…) Aferim, boierilor! Distraţi-vă cât mai puteţi. În scurt timp barbarii vă vor intra în case. Nu pentru a vă jefui sau a vă viola grăsancele, ci pentru a-şi recupera datoriile. Atunci se va vedea cu adevărat câte parale faceţi!“ Vi se pare un comentariu dur? Stați să vedeți ce a spus un om din interior, economistul american Jeffrey Sachs, prezent în martie la București, unde a făcut mai multe declarații incendiare privind mersul economiei mondiale: „Economia mondială arată bine, dar depinde ce decizii vor lua liderii lumii. Speranţa este la Franţa, Germania şi la Uniunea Europeană. Preşedintele Americii, Donald Trump, nu înţelege nimic din economie, iar politica sa de a introduce bariere tarifare şi taxe vamale este o ameninţare pentru economia SUA. Sper ca Uniunea Europeană să nu treacă la măsuri de răspuns prea dure“, a declarat profesorul american de economie, potrivit ZF.ro.

Jeffrey Sachs a afirmat foarte dur că guvernul american este astăzi în mâinile corporaţiilor americane. „Companiile petroliere, producătorii de alimente, marile bănci, producătorii de armament conduc Statele Unite. Pot să spun că este mai rău decât în China, unde statul a rămas puternic, dar aici, în America, aceste corporaţii mari au devenit însuşi statul. Lăcomia a scăpat de sub orice control, totul este consumerism. America a devenit disfuncţională“, a susţinut Sachs. „Am fost naiv în anii ’90 să cred doar în puterea pieţelor de a rezolva totul“, a mai menționat profesorul. Și, dacă piața nu mai este o soluție, poate este războiul, nu-i așa?

Bogdan PANȚURU