Afaceri

„Războiul uleiului“ pe piaţa românescă

Share

Faptul că, în prezent, pe rafturile supermarketurilor predomină produse străine ar putea să pară o consecinţă firească a liberalizării comerţului, dacă preţul acestora nu ar fi de două sau chiar de trei ori mai mare decât cel al sortimentelor similare, dar de fabricaţie autohtonă. Situaţia nu se poate explica numai prin „snobismul“ românilor, ea fiind rezultatul practicilor „mai puţin ortodoxe” ale companiilor internaţionale specializate în domeniul alimentar, în complicitate cu societăţile multinaţionale de retail, care au deschis supermarketuri în România. Este interesant de remarcat că aceste „convenţii tacite” au ca obiect produse indispensabile consumului curent, cum ar fi zahărul, uleiul sau detergenţii. Cea mai bună exemplificare a acestor afirmaţii o constituie piaţa uleiului alimentar din România, care, după cum s-a putut constata, a înregistrat, în perioada 2007-2008, creşteri de 2,5-3 ori faţă de anii anteriori.

Giganţii îşi împart piaţa românească

În prezent, piaţa uleiului alimentar din România este dominată de companiile multinaţionale Cargill Incorporated, cu sediul în Minneapolis – Statele Unite, şi Bunge Corporated LTD, a cărei conducere se află la White Plains, New York.

În ţara noastră, prima corporaţie operează prin Cargill Agricultura, care activează în comerţul cu cereale, seminţe şi fâneţuri, Cargill Oil, producător de ulei şi grăsimi prelucrate, Cargill Silozuri, un intermediar implicat în comerţul cu inputuri pentru agricultură, materie primă pentru industria textilă şi aprovizionarea cu furaje a crescătoriilor de animale, şi Cargill Cereale, furnizor de servicii în agricultură.

De partea cealaltă, la finalul anului 2006, cele patru companii prin intermediul cărora Bunge era prezent pe piaţa locală – Unirea Iaşi, Interoil Oradea, Muntenia Bucureşti şi Bunge Romania – înregistrau afaceri cumulate de 113,7 milioane de euro, un profit de peste 21 milioane de euro şi peste 700 de angajaţi. Acum, Bunge mai are în ţara noastră o singură capacitate de producţie, la Buzău. În 2007, compania americană a achiziţionat, de la SC Agricover, fabrica de ulei vegetal din această localitate, printr-o tranzacţie estimată la aproximativ 8-10 milioane de euro.

La cheremul „multinaţionalelor“

Întregul complex de activităţi privind achiziţionarea şi procesarea florii-soarelui este acaparat de aceste două uriaşe companii americane. Cargill deţine circa 80% din piaţă, în timp ce rivala sa, restul de 20%. Importanţa pe care o acordă oamenii de afaceri străini acestui sector este subliniată şi de investiţiile considerabile făcute în ultimii ani.

Gigantul american Cargill, unul dintre liderii mondiali ai comerţului cu cereale, a cumpărat, în 2005, pentru circa 30 milioane de dolari, cele două fabrici de ulei ale companiei Topway Industries Craiova, de la Podari şi Craiova, plus dreptul de folosinţă a mărcii Bunica. Cargill a mai achiziţionat, la începutul lui 2005, Comcereal Alexandria pentru 26 milioane de dolari, devenind cel mai mare depozitar de cereale din România, cu o capacitate anuală de aproape 900.000 de tone. Cunoscut fiind faptul că societatea Interagro, patronată de către cunoscutul om de afaceri român Ioan Nicolae, deţine, practic, întreaga zonă din sudul ţării, nu este surprinzător că americanii sunt în legături strânse cu acesta, care le furnizează floarea-soarelui şi, prin menţinerea preţurilor de achiziţie de la producător la un nivel scăzut, contribuie decisiv la succesul afacerilor celor de la Cargill. Cu 80% din achiziţia de seminţe de floarea-soarelui, aceştia se situează pe poziţia de lider de preţ în România, iar rivalii lor sunt nevoiţi să le accepte deciziile comerciale.

Practici comerciale la limita legii

Pentru lichidarea competiţiei în domeniul uleiului din România, Cargill a practicat preţuri foarte coborâte menite să ruineze concurenţii autohtoni. Faptul este evidenţiat în raportul financiar al companiei pe anul 2006, care arată „o pierdere planificată de 11 milioane de euro.“ Practic, americanii şi-au vândut produsul sub preţul de cost al uleiului, ajungând astfel în poziţia de lider dominant pe piaţa achiziţiei de sămânţă de floarea-soarelui, a uleiul brut şi, implicit, pe aceea a produselor finite din ulei, de tip margarine. Bineînţeles că această „pierdere planificată“ a fost transformată în profit substanţial prin triplarea ulterioară a preţului produsului.

Pentru a putea dirija „cu o mână de fier“ acest sector al agriculturii româneşti, cele două companii se implică chiar şi în prima etapă a procesului care are ca finalizare uleiul comestibil sau margarinele. Fie direct, fie prin societăţi cu care au relaţii comerciale, Cargill şi Bunge încheie contracte cu agricultorii particulari sau cu asociaţii agricole, cărora le avansează suma necesară achiziţionării aşa-ziselor prachete tehnologice – sămânţă, pesticide…

În schimb, agricultorul se obligă să le vândă din recolta viitoare o anumită cantitate, până la nivelul sumei avansate. De exemplu, pentru 100 ha de teren pe care vrea să însămânţeze floarea-soarelui, agricultorul primeşte o sumă cuprinsă între 60.000 şi 70.000 lei. După recoltare, el este obligat să livreze seminţe în contravaloarea acestei sume, dar la preţuri pe care cele două firme, prin aliaţii lor, le impun pe piaţa zonală respectivă, adică între 0,45 şi 0,60 lei/kg, în timp ce preţul real pe piaţa agro-alimentară este de 0,7-1 lei/kg.

Nicolae Dan PAPIJ

One thought on “„Războiul uleiului“ pe piaţa românescă

  • Eu nu inteleg de ce Consiliul Concurentei nu a luat nicio masura pana acuma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *