Afaceri

Privire de ansamblu asupra noutăţilor Claas 2012 (ll)

Share

QUADRANT 3300: prese într-o nouă dimensiune

Noua presă CLAAS de baloţi se numeşte QUADRANT 3300. Cea mai ridicată densitate de presare – o formă perfectă a balotului, capacitate maximă şi un format al acestora de 90 x 120 cm – sunt caracteristicile predominante ale noilor prese pentru baloţi paralelipipedici de la firma CLAAS. Astfel, CLAAS se conformează doleanţelor clienţilor săi şi acoperă golul dintre QUADRANT 3200 şi  QUADRANT 3400.

LINER 3100: maşina pentru profesionişti

Cu LINER-ul 3100 Claas îşi măreşte în acest an gama de greble cu două corpuri rotative cu încă o maşină profesionistă. Noul LINER a fost conceput pentru utilizare universală la iarbă, fân sau paie şi cu lungimea sa de lucru de 8,70 m – 10,00 m reprezintă o adevărată alternativă pentru greblele cu patru corpuri rotative, deja cunoscute.
LINER 450 / 420 / 370: noua greblă cu un corp rotativ

În sezonul viitor Claas oferă în segmentul greblelor cu un corp rotativ cinci modele noi: LINER 450 / 420 / 370 pentru cuplare în trei puncte, atât LINER 450 T cât şi 370 T, precum şi varianta tractată. Având lăţimi de lucru de la 3,50 m la 4,50 m, noile LINER se pretează în special pentru fermele mici şi mijlocii care îşi organizează singure furajele verzi.
ROLLANT PRO: mai multă performanţă datorită cupei de tăiere

Presele din gama ROLLANT, cu dimensiunea baloţilor de 1,25 m x 1,2 m, se caracterizează printr-o performanţă ridicată şi o densitate deosebită a acestora, fiind extrem de solide – chiar şi în condiţii dificile şi în cazul când furajul este umed. Acum există trei modele, care dispun în mod opţional de o cupă de tăiere, care poate fi coborâtă.
CORTO 3200 F PROFIL / 3200 FN PROFIL / 2800 F PROFIL: solul ghidează cositoarea
La noile cositori CORTO, cu tobe, având lăţimile de lucru de 3,05 m respectiv 2,65 m, a fost îmbunătăţită încă o dată cunoscuta tehnologie F PROFIL Kinematik. Principiul este următorul: solul, nu tractorul, este cel care ghidează cositoarea.

DISCO 9100 RC CONTOUR: nouă metri doar pentru furaje

De curând, Claas şi-a prezentat cositoarea cu discuri DISCO 9100 RC CONTOUR, cu o lăţime de lucru de 9,10 m. Condiţionerul cu role de cauciuc permite o prelucrare atentă în vederea protejării frunzelor moi şi bogate în nutrienţi, cum ar fi lucerna.

DISCO 9100 C AUTOSWATHER: 18 metri la o singură greblă

Prin DISCO 9100 C AUTOSWATHER Claas pune la dispoziţia contractorilor, fermelor mari şi a utilizatorilor de instalaţii pe bază de biogaz o combinaţie profesionistă de cosit. Cositoarea a fost concepută special atât pentru recoltarea ierbii cât şi pentru recoltarea de biomasă, ca de exemplu secara furajeră sau grâul hibrid.

DISCO 3100 F PROFIL cu ACTIVE FLOAT: economie de combustibil şi reducerea impurităţilor
Acum Claas oferă cunoscuta tehnologie  ACTIVE FLOAT şi pentru cositoarea frontală DISCO 3100 F PROFIL cu 3,00 m lăţime de lucru. Această tehnologie permite o reacţie rapidă şi simplă în orice condiţii de sol.

AVERO 160: simplu, cu un design elegant

Gama de combine AVERO ia proporţii. Prin noul model AVERO 160, CLAAS îşi completează oferta pentru fermele mici şi mijlocii, care pun accentul pe o mecanizare proprie. Comparativ cu „fratele“ mai mare AVERO 240, AVERO 160 dispune şi de sistemul de separare a boabelor reziduale, prin 4 scuturători, însă este de remarcat că sistemul de treierat rămâne cel convenţional.

PROFI CAM 3: camera supraveghează recoltatul Sistemele cu cameră se transformă tot mai mult într-un sprijin important în cadrul supravegherii proceselor de operare şi a fluxului procesului la utilajele agricole indiferent de utilaj, fie ele combine, tocătoare, tractoare sau prese cu balotat. Tocatul, treieratul şi transportul sunt procese de lucru complexe, în cadrul cărora o bună vizibilitate reprezintă o necesitate obligatorie. Soluţiile Claas cu privire la sistemele de camere conferă mecanizatorului „ochii“ de care acesta are nevoie în mod suplimentar.

Text furnizat de Claas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *