Primăvara vieții noastre
eEste clar că trăim vremuri fără precedent în istoria cunoscută… Cum la fel de clar este că o revenire la „normalitatea“ dinainte de pandemie este puțin probabilă. Toate lucrurile știute și neștiute vor fi puse pe alte baze, pe alte fundamente. Că vorbim de societate, politică sau economie, nimic nu va mai fi cum a fost… Decât în amintirile noastre. Istoria contemporană se va împărți în două – lumea „de dinainte“ și lumea „de după“ pandemie. Pentru oamenii cât de cât conștienți de ei, viața postpandemie va fi mult simplificată. Vor petrece mai mult timp în familie sau cu ei înșiși. Se vor bucura de viață într-un mod în care nu credeau că este vreodată posibil… În schimb, cei care, înainte de pandemie, nu își trăiau viața, ci și-o „consumau“ cu lucruri total irelevante, cei care nu au reușit să se învingă pe ei înșiși în timpul izolării și care nu au reușit să se debaraseze de atașamentele dobândite înainte de Covid-19, vor avea mari probleme. Pe lângă faptul că vor suferi din cauza vechilor metehne, vor avea senzația că viața lor e controlată punct cu punct prin interdicțiile pe care statele le vor impune pe termen nelimitat. Pur și simplu vor avea senzația că viața nu le mai aparține. Și așa va fi… Pentru că, nu-i așa, fiecare e liber să-și creeze realitatea pe care o dorește. Dar, pentru a ajunge în acest punct e mult de muncă cu tine… În privința economiei mondiale, lucrurile nu sunt deloc clare. Deja firmele mici și mijlocii au mari probleme. Unele vor supraviețui, altele nu. Când nebunia Covid-19 va mai atenua din efecte, probabil, la nivel global, vor fi doar câteva sute de companii care vor avea un cuvânt greu de spus în economia mondială. Companii care și acum se află în spatele altor zeci de mii de firme. Numai că lucrurile se vor mai „simplifica“ acum datorită pandemiei. Concret, Daniel Dăianu, economist, membru corespondent al Academiei Române, crede că „este probabil ca economiile postcriză să cunoască modificări generate de digitalizare, să aibă loc o regândire a lanțurilor de producție care să pună mai mult accent pe robustețe/reziliență, pe rădăcini locale și regionale. Globalizarea era în regres de mai mult timp, ceea ce este de prezumat că se va accentua în anii ce vin“. La rândul său, politicianul și analistul american Pat Buchanan este de părere că atunci „când vine o criză, fie că este un război în care supraviețuirea națiunii este în joc sau o epidemie în care sănătatea și supraviețuirea oamenilor noștri sunt în joc, avem grijă în primul rând de noi, ca națiune. Aceasta este natura umană. Acesta este modul în care funcționează lumea“. Nu numai cei doi de mai sus sunt de părere că națiunile vor ieși întărite din această pandemie, ci mulți alți analiști sau lideri de opinie. Urmează să vedem dacă va fi chiar așa…
O analiză mai completă a situației o face scriitorul american James Kunstler pe blogul său. Cităm: „În epoca unor linii discursive contradictorii, precum cea pe care o trăim, dispare acordul social că există anumite realități fundamentale și anumite coduri de conduită clare. Când este permis orice, nu vă așteptați ca oamenii să facă ce este bine sau chiar să înțeleagă ce este bine. Pandemia ilustrează bine această situație. Pentru mulți oameni care se perpelesc în carantină, virusul nu este altceva decât o altă stafie rea care apare în zona crepusculară a televiziunii și chiar și aici, printre sporovăielile familiare, există foarte puțin acord cu privire la virus. Proiecțiile statistice se schimbă de la o săptămână la alta. (…)
Singura certitudine este că majoritatea celor aflați în izolare vor ajunge repede faliți. Nu mai pot nici măcar să își drămuiască veniturile pentru chirii, rate, alimente, mașină, asigurare medicală, electricitate, cablu și multe altele. (…) Nu trebuie să ai prea multă imaginație pentru a-ți da seama că te îndrepți către ruinarea personală. Ce se întâmplă dacă milioane de alți oameni se simt striviți de forța acelorași fantome ale bolii și finanțelor? Una dintre realitățile în care trăim este următoarea: sistemul datoriilor globale care a sprijinit turbo-economia mondială de până acum începuse să se dezintegreze grav încă din toamna anului 2019, amenințând fiecare activ financiar și toate operațiunile din viața modernă pe care le susțineau. (…) Lumea a evoluat de la un deceniu la altul și, până la criza din 2008, nu a suferit scăderi de activitate economică. Acum, că lumea s-a oprit, totul este lăsat în seama legii gravitației. „Bogăția“ acumulată în ultimul deceniu, din momentul în care cei mai bogați 1% din lume s-au urcat într-un avion defect, se va prăbuși acum la pământ. Agenții bursieri și garda lor pretoriană de pe Wall Streat lucrează acum intens ca să împiedice această prăbușire, ca un grup de magicieni care fac incantații în timp ce avionul bogaților, aflat în picaj, tremură din toate încheieturile. Și asta în timp ce primăvara aduce viață pe pământ și lucruri nemaivăzute până acum“. Și, apropo… Știați că în 1968 a existat la nivel mondial o epidemie aproape identică cu cea de acum? De unde a pornit? Vă las să ghiciți… Începe cu W…
Bogdan PANȚURU