Afaceri

Primă pe exploataţia de bovine

Share

Din 2011, prima pe exploataţie la specia bovine se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de efectivul de animale înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, ne-au informat funcţionarii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Cererile pentru această formă de ajutor se pot depune până pe 31 august, la centrul local sau judeţean al APIA pe raza căruia se află înregistrată exploataţia. Menționăm că fiecare cerere trebuie să fie vizată de o asociaţie a crescătorilor de bovine.

Cuantumul primei se va stabili numai după centralizarea tuturor datelor înregistrate

Dintre condițiile de eligibilitate, amintim: minimum trei capete și vârsta bovinelor de cel puțin 6 luni.

Pot beneficia şi persoanele fizice care, în cursul acestui an, şi-au schimbat forma juridică conform prevederilor OUG nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

(T.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *