Potrivit FMI, legea salarizării unitare, „Cuiul lui Pepelea“

La sfârșitul lunii trecute, boardul Fondului Monetar Internațional a dat publicității un raport care analizează starea economico-financiară a României cu o proiecție pe următorii 5 ani. Per total FMI este pesimist în ceea ce privește țara noastră, prognozând – pe baza măsurilor anunțate de guvern – deficite bugetare în linie. Totuși, nu credem că trebuie să ne îngrijorăm prea tare: mai în toate prognozele de deficit bugetar – atunci când a venit vorba de România – FMI a cam dat-o în bară, făcând ajustări peste ajustări.

E de bine? E de rău?

Experții FMI cred că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2017, principalul risc la adresa perspectivei fiind o percepție de relaxare a prudenței fiscale care ar putea afecta negativ încrederea piețelor. Cu toate acestea, FMI trage atenția că măsurile de relaxare fiscală incluse în planurile Guvernului pentru perioada 2017-2020, precum implementarea unei legi unice pentru salarizarea bugetarilor, reducerea contribuțiilor sociale sau a TVA, ar putea majora deficitul bugetar până la 6% din produsul intern brut până în 2022. „În contextul politicilor actuale, deficitul este estimat să se deterioreze la 3,9% din PIB în 2018, luând în calcul efectul pe un an întreg al măsurii privind creșterea pensiilor, prevăzută să intre în vigoare în iulie 2017. Acesta nu reflectă măsurile incluse în planul guvernamental 2017-2020 care nu au fost finalizate, dar care, dacă ar fi adoptate, ar putea majora deficitul la 6% din PIB până în 2022. Acest calcul nu include potențiale efecte de runda a doua, care ar putea reduce costul prin extinderea economiei“, precizează raportul FMI. Din același document aflăm că cel mai mare cost fiscal, de 2,6% din PIB, îl va avea implementarea legii salarizării unitare, măsură care ar trebui implementată în concordanță cu existența spațiului fiscal necesar și ar trebui susținută de eforturi de reformare a administrației publice. În plus, o eventuală reducere a contribuțiilor sociale are un cost fiscal de 1% din PIB și, potrivit FMI, autoritățile de la București ar trebui să evite implementarea unei astfel de măsuri în absența unei revizuiri mai largi a sistemului de pensii. FMI mai crede că reducerea TVA la 18% ar costa bugetul 0,4% din PIB, iar autoritățile de la București ar trebui să evite alte reduceri de taxe și impozite.

Marile riscuri: relaxarea prudenței fiscale și tensiunile politice

Potrivit documentului FMI, o eventuală relaxare fiscală, cumulată cu creșterea tensiunilor politice, ar putea afecta consumul și investițiile, ar putea majora costurile cu împrumuturile și ar pune presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar afecta bilanțurile băncilor. Comitetul Director al FMI salută totuși progresele înregistrate de România în reducerea dezechilibrelor economice după criza financiară globală, însă recomandă o reorientare a politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investițiilor pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață. „Cu toate acestea, recenta deteriorare a politicilor fiscale și încetinirea ritmului reformelor structurale ar putea pune în pericol aceste câștiguri. În acest context (directorii) au subliniat necesitatea reorien­tării politicilor dinspre stimularea consumului spre sprijinirea investițiilor pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață“, susține FMI. Totodată, conducerea FMI consideră că noua Lege a salarizării reprezintă un risc de deficit bugetar. „Directorii au atras atenția asupra necesității de a evita noi reduceri de taxe, de a modera majorările de pensii și a analiza și a modifica cu atenție proiectul Legii salarizării unice în conformitate cu spațiul fiscal disponibil și obiectivele fiscale pe termen mediu. De aceea se recomandă evitarea politicilor expansioniste, de exemplu majorările excesive de salarii și pensii“, se arată în comunicatul FMI. Potrivit Fondului, autoritățile de la București au recunoscut că atingerea țintei de deficit pe 2017 va fi dificilă, dar au dat asigurări că vor monitoriza cu atenție execuția bugetară și vor lua măsuri compensatorii dacă va fi nevoie. În ceea ce privește Legea salarizării unice, autoritățile au fost de acord cu staff-ul FMI cu privire la necesitatea implementării graduale, dar au apreciat că impactul fiscal al actului normativ ar putea fi mai mic decât se anticipează.

Legea salarizării, costuri de 61,2 mld. lei

„Proiectul de lege își propune să organizeze remunerarea sectorului public, dar generează riscuri fiscale semnificative, iar anumite aspecte sunt neclare“, precizează FMI în document. Astfel, experții Fondului estimează că Legea salarizării unitare va genera costuri totale de 61,2 miliarde de lei sau 6,6% din produsul intern brut, ceea ce se traduce printr-un impact bugetar net de circa 2,6% din PIB. Mai mult, argumentele pentru variațiile creșterilor în cazul diferitelor grupe de bugetari în primii ani de implementare a legii sunt neclare și au implicații fiscale semnificative. „După anul 2022, salariile sunt stabilite potrivit unei grile bazate pe coeficienți. Aceştia sunt multiplicați în funcție de salariul minim pentru a determina nivelul salariului, ceea ce face ca baza de ajustare să fie extrem de volatilă și puțin flexibilă“, se arată în document. „Impactul fiscal estimat al acestei legi este semnificativ. În vreme ce anumite majorări ale salariilor în sectorul public sunt justificate, legea va crește anvelopa salarială semnificativ peste nivelul economiilor emergente. În prezent, anvelopa salarială în România este sub nivelul mediu din economiile emergente (7,5% din PIB față de 9%). Estimările staff-ului indică faptul că, odată cu aplicarea acestei legi a salarizării, anvelopa va fi cu 2,5-3 puncte procentuale peste cea a economiilor emergente până în 2022“, se mai arată în raportul FMI. De aceea, FMI face și câteva recomandări. „Staff-ul recomandă ca legea să fie bazată pe principii clare de sustenabilitate, echitate, transparență și relativă simplificare. Mai specific, documentul trebuie: să fie sustenabil și implementat gradual în concordanță cu spațiul fiscal; să introducă o structură simplificată a grilelor de salarizare; să aibă în vedere responsabilitatea fiecărui job, complexitatea și gradul de calificare; să aibă ca indicator salariile din sectorul privat astfel încât să se asigure că salariile din sectorul public sunt aliniate condițiilor din piața muncii; să stabilească plafoane pentru bonusuri și plăți pentru performanță mai degrabă decât nivele obligatorii“, mai precizează documentul.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 10-11