Politica Agricol Comună, după 2013

Toţi indivizii din această lume depind de o agricultură funcţională, care să garanteze accesul la aprovizionarea cu alimente sigure şi stabile, astfel încât consumul acestora să nu prezinte niciun risc. Cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebită alimentelor care sunt produse în respect faţă de mediu, de bunăstarea animalelor, de flora şi fauna sălbatică.

Piaţa, singură, nu poate permite realizarea acestui obiectiv. Acesta este rolul Politicii Agricole Comune. În prezent, numai 1% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene sunt folosite pentru finanţarea celor două piloane ale Politicii Agricole Comune.

Marele pericol

Provocările viitoare pentru Uniunea Europeană sunt cele care pun în pericol securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu alimente, durabilitatea producţiei agricole, locurile de muncă şi viabilitatea zonelor rurale. Este vorba de:

– instabilitatea în creştere a pieţelor produselor agroalimentare;

– agricultorii europeni se confruntă cu condiţii inegale de producţie ca urmare a respectării normelor comunitare foarte costisitoare, care nu sunt impuse şi produselor importate;

– preţurile produselor agricole pe piaţă sunt foarte scăzute, ceea ce duce la diminuarea veniturilor producătorilor, având în vedere costul foarte mare al inputurilor;

– cererea mondială în creştere, combinată cu schimbările climatice, implică riscuri crescute pentru securitatea aprovizionării cu alimente şi pentru securitatea energetică.

Menţinerea unui buget consistent şi a unei Politici Agricole Comune puternice este mai importantă ca oricând pentru viitor. Un sector agricol dinamic şi competitiv, care furnizează locuri de muncă pentru 30 milioane de persoane, este indispensabil pentru noua „strategie 2020“ pentru a menţine, astfel, locurile de muncă şi pentru a avea creştere economică.

Obiective

Principalele modificări ce trebuie aduse Politicii Agricole Comune sunt:

– garantarea securităţii şi stabilităţii aprovizionării cu alimente prin consolidarea rolului economic al producţiei agricole;

– posibilitatea dată agricultorilor de a atrage un venit mai mare de pe piaţă şi continuarea furnizării de servicii economice, sociale şi rurale apreciate de către societate;

– garantarea de condiţii echitabile pentru toţi agricultorii de pe piaţa unică.

Măsuri

Pentru a face aceste ajustări ale Politicii Agricole Comune sunt necesare următoarele:

– o mai bună funcţionare a pieţei, mai stabilă şi mai transparentă;

– o consolidare a poziţiei agricultorilor pe întreg lanţul alimentar;

– măsurile destinate să îmbunătăţească competitivitatea agricultorilor;

– menţinerea plăţilor directe în cadrul primului pilon, destinat agricultorilor în activitate, cu revizuirea modului de plată a acestora;

– menţinerea plăţilor directe în zonele defavorizate şi susţinerea specifică a agricultorilor în anumite cazuri, foarte clar definite;

– avantaje oferite agricultorilor pentru ca aceştia să furnizeze servicii rurale pentru societate;

– consolidarea măsurilor de sprijin destinate agricultorilor, pentru a le permite acestora şi cooperativelor lor să joace un rol pozitiv în confruntarea noilor provocări, în principal schimbările climatice şi constrângerile referitoare la apa dulce;

– o mai mare coerenţă între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune după 2013 trebuie să ducă la consolidarea naturii de politică comună, ţinând cont de diversitatea agriculturii europene. Aceasta înseamnă o solidaritate financiară combinată cu un buget adecvat.

Modularea dintre cele două piloane ale Politicii Agricole Comune trebuie eliminată, aşa cum trebuie eliminată discrepanţa foarte mare dintre infrastructura existentă în vechile state membre şi cele noi. Noile state membre trebuie să fie sprijinite suplimentar, prin fonduri europene, pentru a ajunge la o infrastructură a producţiei agricole, similară celor mai vechi state, pentru a vorbi de condiţii egale pe o piaţă unică.

Noua Politică Agricolă Comună trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi agricultorii şi să menţină specificul şi diversitatea fiecărui tip de agricultură, păstrându-se durabilitatea acesteia în fiecare stat membru.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU