Plantele transgenice, cea mai mare realizare a ştiinţei agricole

– Soia transgenică reprezintă de departe principalul produs al biotehnologiilor mondiale. Prin suprafaţa cultivată, de 70 miliarde ha, această plantă a cunoscut în ultimii ani cea mai spectaculoasă extensie în plan productiv şi economic.

– Şansa cea mai mare de progres o are în prezent porumbul transgenic, singura cultură importantă recunoscută de cei care frânează la nivel european asimilarea celui mai mare progres ştiinţific al zilelor noastre.

– Suprafaţa cultivată cu plante modificate genetic la nivel mondial însumează 134 milioane de hectare.

– Creşterea de 84 de ori într-un interval de numai 14 ani reprezintă cea mai rapidă rată de evoluţie a unui progres ştiinţific din întreaga istorie a agriculturii moderne.

– Statele Unite ale Americii reprezintă liderul necontestat al acestui progres genetic care induce în alimentaţia omenirii încredere şi siguranţă absolută.

– Extinderea spectaculoasă a porumbului transgenic este anticipată de cele două mari boli care afectează această plantă la nivel mondial: sfredelitorul tulpinilor şi Diabrotica gândacul, care în SUA provoacă anual o pagubă de 1 miliard dolari.

– În Europa, apariţia Diabroticii este pusă pe seama unei mâini criminale care a răspândit gândacul într-un lan de porumb aflat în apropierea aeroportului din Belgrad. De atunci şi până astăzi, adică într-un răstimp de 10 ani, viermele răului s-a extins cu o repeziciune uimitoare, afectând în prezent suprafeţe întinse în Ungaria, Slovacia, Cehia, România, Bulgaria, Slovenia şi chiar în Austria.

Plantele transgenice (PT) au fost cultivate pentru prima dată în scop comercial, în anul 1996. De atunci, numărul ţărilor care au aprobat cultivarea lor a crescut de la 6 la 18, în anul 2003, şi la 25, în 2009. Într-un număr de ţări au fost alocate plantelor transgenice suprafeţe mai mari de 100.000 de hectare. În decursul celor 14 ani, suprafaţa pe care au fost cultivate anual produsele biotehnologiei moderne a crescut de la 1,6 milioane hectare la 134 milioane hectare. Creşterea de 84 de ori, într-un interval de numai 14 ani, a suprafeţelor ce le sunt alocate face din PT produsele cu cea mai rapidă rată de adoptare din istoria agriculturii.

SUA este liderul de necontestat al aprobărilor date pentru introducerea PT în culturi comerciale. Cele mai multe PT pentru care a fost solicitată aprobarea comercializării prezintă toleranţă la erbicide şi rezistenţă la atacurile unor dăunători. În anul 2009, aproximativ 85% din cele 35,3 milioane de hectare alocate porumbului la nivel naţional au fost ocupate de plante transgenice. Dintre acestea, 78% au fost hibrizi cu 2 sau 3 caractere modificate genetic cumulate. Restul au fost hibrizi cu un singur caracter modificat genetic.

Principalele plante transgenice aflate în culturi comerciale

Cele mai importante însuşiri agronomice care au fost ţinta modificării genetice fac cultura plantelor mai uşoară pentru fermieri:

• toleranţa la erbicide, care facilitează extinderea sistemului cu lucrări minime ale solului ce diminuează eroziunea, facilitează refacerea humusului şi reduce energia consumată pentru arături (şi, implicit, eliberarea CO2 în atmosferă);
• rezistenţa la insecte, care determină o reducere semnificativă a utilizării insecticidelor;
• rezistenţa la virusuri, care are importante beneficii socioeconomice, mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare.

Soia – principalul produs al biotehnologiilor

Soia transgenică rezistentă la principiul activ erbicid glifosat este principalul produs al biotehnologiei moderne cultivat în scop comercial. În anul 2009, a ocupat 69,2 milioane de hectare, echivalentul a 53% din suprafaţa globală alocată PT. Urmează porumbul transgenic (tolerant la erbicide şi/sau rezistent la atacurile unor insecte dăunătoare), cultivat pe 41,7 milioane de hectare (31% din suprafaţa globală alocată PT), bumbacul transgenic (tolerant la erbicide şi/sau rezistent la atacurile unor insecte dăunătoare), cultivat pe 16,1 milioane de hectare (12% din suprafaţa globală alocată PT) şi rapiţa transgenică (tolerantă la erbicide), cultivată pe 6,4 milioane de hectare (5% din suprafaţa alocată PT la nivel global). Tot în anul 2009, numărul fermierilor care cultivau aceste plante era de 14 milioane, dintre care, peste 90% erau din China şi Africa de Sud şi cultivau bumbac Bt.

În Statele Unite ale Americii este comercializat din anul 2002 porumbul modificat genetic cu două gene cumulate: rezistenţă la glifosat şi la atacul sfredelitorului european al tulpinilor. În anul 2005, tot în SUA, au fost introduşi în culturi comerciale hibrizi de porumb care cumulează trei transgene: toleranţa la erbicide pe bază de glifosat şi rezistenţa la sfredelitorul european al tulpinilor, la viermele rădăcinilor. În anul 2009, a crescut semnificativ suprafaţa alocată porumbului şi bumbacului care însumează două sau trei caractere modificate genetic (MG). În 11 ţări (SUA, Argentina, Canada, Filipine, Africa de Sud, Australia, Mexico, Chile, Columbia, Honduras şi Costa Rica) au fost cultivate plante cu 2 sau 3 caractere MG cumulate.

Uniunea Europeană, într-o situaţie delicată

În anul 2009, în şase dintre statele membre ale Uniunii Europene a fost cultivat pe o suprafaţă totală de 94,750 hectare porumbul rezistent la atacul unor insecte lepidoptere dăunătoare. Singura plantă transgenică a cărei cultivare era autorizată în UE este MON 810. Cele 6 ţări au fost: Spania, Republica Cehă, România, Portugalia, Polonia şi Slovacia. În martie 2010, a fost aprobată cultivarea cartofului modificat genetic Amflora.

În alte state (Franţa, Germania), după o perioadă de cultivare, s-a decis politic interzicerea porumbului rezistent la atacurile unor insecte lepidoptere dăunătoare. Există şi state membre care refuză cu obstinaţie să aplice legislaţia europeană, adică să cultive porumbul MON 810: Austria, Grecia, Ungaria, Luxemburg. Acestea produc dovezi „ştiinţifice“ care să le permită, ciclic, invocarea clauzei de salvgardare. În tot acest timp, în cele mai dezvoltate ţări ale lumii suprafeţele alocate acestor culturi se extind, iar numărul şi veniturile fermierilor care adoptă noile tehnologii cresc în mod constant.

În UE, România are o situaţie aparte. Până în anul 2006, a cultivat soia transgenică tolerantă la principiul activ erbicid glifosat. În anul 2007, devenind membră a UE, a fost obligată să renunţe la această cultură foarte profitabilă. Putea cultiva însă porumbul transgenic rezistent la sfredelitorul european al tulpinilor, a cărui introducere în culturi comerciale era aprobată în Uniunea Europeană.

Interes enorm pentru fermierii români

Fermierii din România au nevoie de tehnologii eficiente de combatere a buruienilor, de soia şi de porumb tolerante la glifosat, care permit:

• renunţarea la erbicidele mai toxice în favoarea unor produse mai puţin toxice;
• o mai mare flexibilitate a practicilor de erbicidare, mai ales a alegerii momentului aplicării tratamentelor;
• reducerea cheltuielilor de recoltare datorită unei combateri mai eficiente a buruienilor (o cultură „curată“ se recoltează mai repede);

• adoptarea sistemului de cultură cu lucrări minime ale solului;
• evitarea posibilelor daune pentru cultura următoare: determinate de încorporarea în sol a unor erbicide reziduale;
• aplicarea unor practici de erbicidare care au efect benefic asupra vieţii sălbatice.

De asemenea, fermierii din România trebuie să aibă acces la hibrizii de porumb toleranţi la erbicide şi rezistenţi la atacurile sfredelitorului tulpinilor şi viermelui rădăcinilor.

Plante MG rare Garoafa Moondust™ a fost prima plantă ornamentală comercializată având culoarea florilor modificată genetic. Acum, garoafele albastre sunt cultivate în Ecuador, Columbia şi Australia şi sunt vândute în SUA, Canada, Japonia, Europa şi Australia.

MaveraTM este denumirea porumbului cu conţinut mare de lizină, creat pentru avicultură. Cultivarea acestui porumb a fost aprobată mai întâi în SUA, în anul 2005, apoi în Canada, Mexic, Japonia, Filipine, Australia şi Taiwan.

Treus™ este denumirea comercială a unor cultivare de soia în ale căror seminţe acidul oleic are o pondere foarte mare, iar acizii graşi polinesaturaţi (linoleic şi linolenic) au o pondere foarte mică. Aceste cultivare sunt comercializate în SUA, Canada, Mexic, Australia.

Porumbul care sintetizează fitaza a fost creat de Academia de Ştiinţe Agricole din China şi a fost licenţiat, după şapte ani de studiu, companiei Origin Agritech Limited. Inclus în raţia suinelor, va permite utilizarea semnificativă a fosforului din hrană şi, implicit, va asigura o creştere mai rapidă, ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă, producerea mai eficientă a cărnii. Includerea acestui porumb în dieta animalelor monogastrice va contribui, de asemenea, la reducerea poluării solului, apelor curgătoare şi freatice cu fosfor provenit din dejecţiile animalelor.

În anul 2010, în UE a fost aprobată cultivarea cartofului cu amidonul modificat, pentru utilizări industriale, cu denumirea comercială Amflora. Se află deja în culturi în Suedia (80 ha), Germania (20 ha) şi Republica Cehă (150 ha).

Trandafirul Applause, cu florile albastre, a fost introdus pe piaţa Japoniei, în anul 2010. Preţul: între 2.000 şi 3.000 de yeni, adică 15-20 euro. În pofida preţului mare, se apreciază că acest produs va fi cerut pe pieţele Asiei. Conform unei tradiţii chinezeşti, trandafirii albaştri sunt un simbol al iubirii împlinite. De altfel, în aceste regiuni, există obiceiul ca, la anumite evenimente (căsătorii, aniversări), să se ofere trandafiri cu flori albe vopsite albastru.

Două boli distrugătoare:

Sfredelitorul european

Porumbul rezistent la atacurile sfredelitorului european al tulpinilor (Ostrinia nubilalis), denumit şi porumbul Bt (deoarece gena care-i conferă rezistenţă provine de la Bacillus thuringiensis), este una dintre cele mai importante plante modificate genetic. În anul 2009, a fost cultivat în SUA, Brazilia, Argentina, Canada, Africa de Sud, Uruguay, Filipine, Chile, Honduras, Costa Rica, Egipt, ca şi în şase ţări din UE: Spania, Portugalia, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, România. Sporurile de producţie înregistrate sunt datorate mai ales gradului înalt de protecţie totală împotriva sfredelitorului european (Ostrinia nubilalis) şi a sfredelitorului sud-vestic (Diatraea grandiasella) al tulpinilor, precum şi protecţiei parţiale împotriva viermelui ştiuleţilor (Helicoverpa zea). Evident, o protecţie mult mai bună decât cea asigurată de insecticidele convenţionale, a cărei eficienţă oscilează între 40% şi 80%.

Sfredelitorul european al tulpinilor este un dăunător care determină pierderi de recoltă în cele mai mari 25 de ţări cultivatoare de porumb. Numai în SUA, reduce anual veniturile fermierilor cu

1-2 miliarde de USD. Şi în UE, sfredelitorul afectează culturile de pe 25% din suprafaţa totală, de 13,2 milioane ha, alocată porumbului. În regiunile şi în anii în care nivelul de infestare cu acest dăunător este înalt, pierderile de recoltă în raport cu potenţialul nominal al culturilor pot depăşi 30%. Cu toate acestea, numai pe 1% din această suprafaţă se cultivă hibrizi de porumb protejaţi prin modificare genetică de atacurile acestui dăunător. În Catalogul european al varietăţilor sunt înregistraţi 47 de asemenea hibrizi.

Diabrotica – viermele rău care vine din urmă

Acest dăunător este numit, sugestiv, în SUA „gândacul de un miliard de dolari“. Departamentul Agriculturii al Statelor Unite (USDA) estimează că, în fiecare an, pierderile de recoltă determinate de viermele rădăcinilor sunt de 800 milioane $, iar costul total al  tratamentelor de combatere a acestuia, de 200 milioane $. Acest dăunător extrem de păgubitor a intrat şi în România, apărând frecvent în culturile din vestul ţării.

Principalele avantaje de ordin general ale cultivării hibrizilor protejaţi de atacurile dăunătorilor vizaţi de modificarea genetică: creşterea producţiilor; diminuarea cantităţilor de insecticide chimice aplicate în culturi; reducerea cheltuielilor de producţie; diminuarea riscurilor la care sunt expuşi lucrătorii în cursul preparării şi aplicării insecticidelor; combaterea insectelor dăunătoare fără a afecta entomofauna utilă; reducerea reziduurilor chimice din alimente şi din apa freatică; diminuarea cantităţilor de micotoxine din recoltă, ca urmare a reducerii prezenţei ciupercilor toxicogene ale căror atacuri sunt facilitate de rănile provocate de insectele fitofage.

În concluzie, analizând situaţia globală a utilizării produselor biotehnologiei moderne în agricultură se constată că politica UE este restrictivă. Interesele statelor membre ale UE sunt divergente şi imposibil de armonizat. În condiţiile aplicării legislaţiei actuale nu se întrevăd   schimbări majore ale situaţiei în viitorul apropiat. „Dreptul de a interzice“, amendamentul la legislaţia în vigoare anunţat recent de Comisia Europeană, trebuie înţeles în România ca dreptul de afirmare a intereselor economice naţionale. Şi aceasta pentru că România, care deţine 20% din suprafaţa alocată porumbului în UE, dar se confruntă cu probleme pe care alte state membre nu le au, are nevoie, într-o primă urgenţă, cel puţin de varietăţi de soia şi porumb tolerante la erbicide totale şi de porumb rezistent la Diabrotica.

Prof. univ. dr. Elena Marcela Badea