Piața produselor vegane va crește cu 50% anul acesta
Se pare că în ultimii ani gusturile consumatorilor s-au schimbat, teorie susținută de cele mai recente statistici care arată că piața produselor vegane este în expansiune. Spre exemplu, în 2018 Marea Britanie a fost în topul țărilor care au lansat cele mai multe produse vegane noi. Trendul global pozitiv de creștere a acestui segment de crește se va păstra și în perioada următoare, potrivit Agerpres.
De fapt, vorbim despre o creștere chiar spectaculoasă, de aproximativ 50% începând chiar de anul acesta.
Un segment de nișă în expansiune
Potrivit directorului de management al companiei germane Delivery Hero România, Adelina Petrișor, pe platforma online a companiei s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a comenzilor, în special a celor pentru curry-ul cu linte și spanac, salata cu cinci ingrediente fără carne, „burgerul vegan“, salata de vinete sau budinca de chia cu piersici. În general, spune aceasta, comenzile conțin patru preparate vegane, iar valoarea unei astfel de comenzi depășește 65 de lei. În cifre, vânzările de preparate vegane au crescut de șase ori în ultimul an și de 40 de ori față de anul 2017. Previziunile sunt optimiste și pentru anul acesta, când este de așteptat ca piața produselor vegane să crească cu aproximativ 50%. În opinia reprezentaților platformei, aceasta este o dovadă a faptului că există o atenție sporită față de stilul alimentar, dar și o strategie de marketing mai bine definită a restaurantelor de profil care, prin promovarea acestor produse, au contribuit la educarea consumatorilor și implicit la creșterea numărului de comenzi. În topul orașelor în care se înregistrează cele mai multe comenzi pe acest segment de nișă se află Cluj-Napoca, București, Iași, Brașov și Oradea.
Mai puțină carne, mai multe legume
Potențialul sectorului de producere a produselor vegane a fost intuit și de marii producători de carne de la nivel mondial, motiv pentru care unii dintre aceștia au început deja investițiile în dezvoltarea gamelor de produse ca alternative vegetariene.
Astfel, potrivit agerpres.ro, cel mai mare producător de carne la nivel mondial, JBS, a început din vara anului 2019 să producă și să comercializeze un burger din soia obținut dintr-un amestec, foarte asemănător cu carnea tocată de ingrediente precum ceapă și usturoi, sfeclă. Noul produs se vinde în Brazilia. În Statele Unite ale Americii, de această dată, cel mai mare producător de carne, Tyson Foods, a lansat în luna iunie 2019 o gamă de produse nouă. Aceste produse se adresează atât veganilor, cât și consumatorilor de carne pentru că sunt și pe bază de plante, dar și dintr-un amestec de carne și legume. Același gen de strategie au adoptat și alte companii mari precum Smithfield,Hormel Foods sau Perdue Farms. Potrivit directorului de marketing de la compania Erdue Farms (producătoare de produse din carne de pui), marile companii din sectorul agroalimentar mizează nu pe vegetarieni, care reprezintă cei 5% dintre consumatori, ci pe cei 95% care nu sunt consumatori de produse vegane. Explicația este că, de fapt, clienții lor nu se gândesc neapărat la reducerea consumului de carne, ci mai degrabă la consumul a cât mai multor legume. De aceea în septembrie anul trecut compania a lansat un nou produs pe bază de carne de pui, mazăre și varză.
Pentru a atrage cât mai mulți clienți în segmentul de producere a produselor vegane, marile companii precum Beyond Meat și Impossible Burger și-au stabilit ca obiectiv dezvoltarea unei game cât mai variate de produse care să aibă gust, textură și savoare similare cărnii.
În rândul producătorilor de produse vegane se vorbește chiar și despre înlocuirea completă a cărnii în sistemul alimentar până în 2035. Teoria este însă departe de realitate în contextul în care în momentul de față în sectorul laptelui, spre exemplu, băuturile pe bază de plante precum soia sau migdale ocupă un volum de doar 13% din vânzările de pe piața de profil.
Laura ZMARANDA