fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Ofticare

Share Button

ofticariAritmogrif

Mărturisesc cu mâna pe… portofel (că ce contează mai mult decât valoarea adăugată?) că sunt un criptorebusist îndrăgostit până la pierderea uzului raţiunii de economia de comandă, de structurile piramidale din familie, societate şi administraţie.

Asta a fost introducerea, punerea în temă, cam cum ar veni! Să trecem la dezvoltare! Hălăduind  pe net, în căutarea unor urme de delicatesuri care să se adreseze poftei mele neostoite de ordine, disciplină financiară şi ierarhie, dădui peste una care mă satisfăcu peste putirinţele mele onirice. Un proiect de lege, muc şi sfârc

care-şi propune să lege la gard (unde-i lege nu’i tocmeală!) cercetarea agricolă, că prea zburdă prin bătătura naţională cu zăbala în gură. Păi până când, musiu! Ba mai deveni și ditai găuroiu’ negru în care se pierde și bătrânul soare de pe cer (ori ăla mai nou, pictat pe toate gardurile). Când o caţi într-o parte e în alta, când o cauţi în alantă parte, e taman de unde plecaşi. Şi când o cauţi îndeodată în ambele amândouă locurile, bagi de seamă că trage să moară, nemernica! Ia s-o punem noi în mijlocul bătăturii şi să-i schimbăm rândaşu’, că acela de-l are acu îi bătrân şi surd şi nu mai „percutează“ la „comandamente“. Plus că-i un pisălog enervant cu cererea lui de ovăz din tainu’ nostru ăl de toate zilele (evident, în baza unei legi, care se tocmeşte anual, conform legii-legilor!). La noi s-ar mai găsi ceva ogrinji, a mai găsi câte ceva și pe toloaca (cum găsi și până acu’!), dac’ ar fi p’aci, p’aproape, p’in ograda vătafului, că se ştie ce minuni face ochiu’ stăpânului, de’o s-o vezi, ca mâine, galbină de grasă, intinsă cu picioarele spre pârleaz şi cu lumină la căpătâi!

Doaaaamnelor şi doooomnilor! O asemenea naţionalizare de interes public n-am mai văzut de pe vremea lui Tătucu’, care nu se încurca, fie-i slăvit în veci numele şi gândurile („Soluţia cea mai bună este să loveşti, nu să mângâi, să acţionezi energic şi nu să vorbeşti“), care ar trebui înscrise ca moto, dacă o lege ar putea avea un moto. Mă bucur enorm că la „însăilarea“ propunerii de lege nu au fost chemaţi „bătrânii“ sistemului pentru că, nu-i aşa, dacă nu le poţi reda sănătatea şi tinereţea (tot, din Tătucu’ da’ mai aproximativ!), copleşeşte-i cu onoruri şi lasă-i în plata Domnului, că doar dacă nu-i ai, să-i cumperi, zicea odinioară un înțelept rural, cam tehnocrat de felul lui. Pune şi că, odată cu trecerea în altă ogradă, poţi să pui, mai peste tot locu’ în care’s acu’ caraule bătrâne, fără de somn, tineri „frumoşi şi liberi“ care dorm buștean, să fie pe deplini hodiniți în exerciţiul managementului zilnic şi cotidian, consolidat la văcsuitu’ gardurilor și prin buticurile evropenești cu gablonţuri.

Aoleo! Era să uit de socoteala de jurnă, un aritmogrif de data asta, care va rezulta din aplicarea legii. Faceți-l dumneavoastră! Înmulțiți 2.500.00 cu 250.

V-a dat 625.000.000? Buuun! Înmulțiți cu 75%! E 468.750.000? Înmulțiți o dată cu 1,2, pe urmă cu 3,0. Vă dă pe rând  562.500.000 și 1.406.250.000. Scădeți primul din al doilea. V-a dat 843.750.000. Înmulțiți cu…hai, fie 5%. Fac 42.187.500? Împărțiți la 4,4526. V-a dat 9.474.801? Bravo! Știți aritmetică cât să-l înlocuiți pe…

Gheorghe Socotitorul

P.S. Chei de dezlegare: Djugașvili, ha, kg/ha, kg, procentele’s procente, lei/kg de două ori, lei, lei, lei, lei/euro, euro/an! Dacă aţi fi neguţător de grăunţe, cât aţi investi în lobby să vă scoateţi concurenţa din piaţă? Răspunsul este criptat în aritmogrif!

Acelaşi

Tags:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.