Boala porcului

„Doamnelor și Domnilor! Daţi-mi voie să încep printr-un truism: Știința și ingineria au fost respon­sabile pentru mai mult de jumătate din creșterea economiei ţării noastre din ultimul secol indiferent cine ce ar zice. Din acest motiv voi milita pentru politici care să ne menţină în plutonul statelor inovative din Uniunea Europeană, cu evidente posibilităţi de a ajunge în top, măcar pentru unele dintre domeniile cercetărilor avansate şi vreau să amintesc aici laserii, IT-ul, nanomaterialele, bioeconomia în accepţiunea ei globală, inclusiv cea de asigurarea hranei şi a combustibililor.

Nu trebuie să uităm în nicio clipă faptul că progresul ştiinţei şi al cunoaşterii necesită investiţii publice pe termen lung pentru finanţarea cercetărilor, în special a celor dependente de variaţia schimbărilor climatice globale şi de studiul organismelor biologice, termen care excede cu mult un mandat electoral de patru ani sau cinci ani, motiv pentru care cred că o proiectare multianuală (măcar pentru o decadă), a bugetelor pentru cercetare trebuie introdusă imediat, fie şi ca excepţie, în legea bugetului, cu posibilitatea de a fi consolidată anual în acele domenii care se dovedesc a fi mai dinamice sau în care evoluţia generală pune comunitatea de cercetare în faţa unor noi provocări, neprevăzute sau greu de prevăzut în faza iniţială de programare bugetară şi pe care statul, societatea noastră trebuie să le susţină necondiţionat.

Cercetările agricole vor trebui să se bucure de o maximă atenţie, dat fiind faptul că ele produc cunoştinţe generate de particularităţile geografice, pedologice şi climatice regionale, specifice cu alte cuvinte ţării noastre şi pe care, oricât am vrea, nu putem să le luăm, să le cumpărăm de aiurea, fie şi datorită faptului că şi cel mai simplu organism viu, o bacterie, nu poate trăi şi îi este imposibil să se reproducă într-un mediu nou decât după o perioadă mai scurtă sau mai lungǎ de adaptare (aclimatizare în termeni de specialitate). D’apoi un organism superior, plantă sau animal!

Schimbările climatice globale care au început să se facă resimţite din ce în ce mai acut, an de an, indi­ferent de anotimp, pun sub semnul întrebării asigurarea autonomiei, securităţii şi, uneori, a siguranţei alimentare. Pe de altă parte, este de aşteptat ca, din aceleaşi motive, diversitatea genetică să se restrângă pentru unele specii, la limita extincţiei; or, fără conservarea acesteia şi mai ales fără o reinvestigare cu mijloace moderne a utilizărilor posibile a unor specii/soiuri/populaţii locale sau a unor populaţii de animale abandonate în perioada agriculturii de tip intensiv nu cred ca vom putea răspunde în viitor provocărilor ambientale şi oportunităţilor care vor apărea în comerțul mondial cu alimente, produse bioindustriale şi biocombustibili.

Agricultura implică un echilibru complex între oferta de resurse climatice, resursele de sol, resursele de apă şi resursele de origine antropică, dintre care cele care vizează soiurile şi rasele de animale adap­tate la mediu reprezintă pe departe cele mai importante, judecate prin prisma competitivităţii fermierilor.

În contextul actual trebuie să reţinem şi securitatea aprovizionării cu apă dulce pe termen lung a zonelor agricole, care au început sa se confrunte deja cu un deficit permanent care risca să se cronicizeze şi să schimbe paradigma agricolă sub care au produs în ultimele sute de ani. Cercetarea agricolă este prin excelenţă tipul de cercetare empirică (bazată numai pe experiență), pe termen lung, care operează cu sisteme vii (da, domnilor, inclusiv solul este un sistem viu!), cu entropie mare, care nu pot, prin natura lucrurilor, să aibă reacţii de răspuns semnificative pe termen scurt. Adăugați şi faptul că, fără excepţie în domeniul cercetărilor agricole, perioada de formare a unui cercetător excede cu lejeritate trei mandate (ca să folosesc aceeaşi unitate de măsură). Ţineţi cont şi de faptul că pentru a obţine un produs de cercetare de natura unui soi sau a unui metis sunt necesare cel puţin două decenii. Vin cu o întrebare, retorică evident: câți dintre tineri sunt dispuşi să lucreze pe brânci douăzeci de ani cu conştiinţa faptului că, la limită, cercetarea lor s-ar putea solda cu un eşec? Am înţeles! În cercetare nu există eşec! Există doar informaţia sigură că o anume cale este închisă, că nu mai trebuie explorată…“

Gheoghe SOCOTITORU

P.S. Aferim discurs! Din nefericire, nu știu al cui este! Să fi fost ministrul Cercetării, al Agriculturii, prim-ministrul ori preşedintele? Să nu fi fost? Inclin să cred că nu! Ce să fac dacă sunt lovit de boala porcului şi, cum mănânc o gaură de covrig, cum pic în somn ostenit, bântuit de coşmare?

Acelaşi