Afaceri

MAP derulează în România cel mai ademenitor program de dotare tehnică a agriculturii

Share

O discuţie pe această temă am avut-o cu domnul Mauro Frola, patronul companiei Maşini Agricole Performante, ce activează în România cu rezultate foarte bune în ceea ce priveşte dotarea tehnică a agriculturii.

– Dle Mauro Frola, MAP este deja o firmă foarte cunoscută şi apreciată de fermierii români. Care sunt ofertele cu care veniţi în întâmpinarea producătorilor agricoli la târgul de la Arad?

– Noi mergem înainte cu programul creat acum un an şi jumătate, care a avut un succes deosebit în România. La cerinţele agricultorilor, am realizat un produs financiar în parteneriat cu Banca Intesa SanPaolo, în interiorul căreia acţionează una dintre cele mai performante societăţi de consultanţă, precum şi cu Global Business Management, societatea FATA Asigurări şi Austria Bio Garanţie, care asigură certificare pentru culturile ecologice.

Acest produs financiar se adresează atât proiectelor pentru prestarea serviciilor în agricultură, cât şi pentru cele de dezvoltare a culturilor agricole, asigurând cofinanţarea lor la valoarea integrală.

Spre exemplu, în cazul Măsurii 121, care reglementează sprijinul financiar privind cumpărarea de utilaje, există facilitatea de rambursare a 50% din valoare, prin contractul cu Banca Intesa San Paolo. În cadrul acestei cooperări, producătorul agricol poate rambursa creditul timp de 7 ani, cu o dobândă anuală sub 10%.

Deosebit de important este că ratele se pot plăti după ce producătorul îşi valorifică producţia, deci încasează banii.

În cazul altor măsuri, oferim aceleaşi condiţii, cu diferenţa că durata de rambursare este de 5 ani, iar dobânda anuală nu depăşeşte 9%, fiind vorba de sume mai mici.

Avem o rată de succes de peste 90% datorită faptului că noi sfătuim fermierul înainte ca acesta să depună documentele, pentru ca punctajul lui să fie maxim, iar selecţia asigurată. Consultanţa este gratuită, singura obligaţie a fermierului fiind să aducă documentele solicitate, corespunzătoare fiecărei măsuri în parte.

Reguli noi

Anul acesta s-au schimbat puţin regulile, fermierul trebuind să prezinte o scrisoare de confort, adică o scrisoare de garanţie bancară prin care demonstrează că poate cofinanţa proiectul. Această măsura s-a aplicat ca urmare a diferenţei foarte mari între proiectele depuse şi cele aprobate.

Rabla de la MAP şi cea de la stat

– Sunteţi recunoscuţi astăzi ca lider absolut al gestionării Programului Rabla în România: cum se derulează acesta?

– Prin Programul Rabla derulat de compania MAP dublăm suma pusă la dispoziţie de stat şi oferim o finanţare foarte bună cu o dobândă de 4,8% în euro. Astfel, pentru utilaje sub 100 CP, prin programul nostru fermierul primeşte 6.000 euro, faţă de 4.000 euro, suma oferită prin programul Rabla de la stat. Pentru diferenţa rămasă se întocmeşte un dosar de bancă în sistem de leasing, urmând ca fermierul să plătească un avans de 15% din valoare. Suma rămasă după achitarea avansului se poate plăti în rate, pe o perioadă de 3 ani, cu o dobândă de 4,8% în euro.

În cazul utilajelor cu mai mult de 100 CP, oferim 8.000 euro, în aceleaşi condiţii precum cele expuse mai sus.

Utilajul vechi se preia de către firma MAP sub forma unui contract de vânzare-cumpărare, pentru a avea proprietate deplină asupra bunului respectiv.

Noutăţile de la IndAgra

– Cu ce vă prezentaţi nou la târgul IndAgra, unde vor fi prezente marile companii furnizoare de maşini şi utilaje agricole?

– La fiecare ediţie IndAgra ne prezentăm cu oferta comercială pentru anul următor. Veţi vedea atunci care sunt noutăţile.

Dana MĂCRIŞ

2 comentarii la „MAP derulează în România cel mai ademenitor program de dotare tehnică a agriculturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *