Legumele, între statistica oficială şi realitate
Ca un cititor, dar şi comentator al articolelor din revistele cu profil agricol, doresc să fac unele precizări legate de articolul „Faţa nevăzută a horticulturii“ din nr. 1(102) 1-15 ianuarie 2010 al revistei Lumea Satului. Doresc, în primul rând, să precizez că lucrez ca specialist-cercetător în sectorul legumicol din anul 1974, cunoscând în mare atât evoluţia cât şi decăderea acestui important sector, problemele cu care se confruntă fermierii legumicultori, motivele pentru care România importă cantităţi mari de legume.
Cauza principală pentru care suntem o ţară „cu greutate“ privind importul de legume este lipsa unei strategii pe termen scurt şi mediu (nemaivorbind de o strategie pe termen lung) a acestui vital sector al agriculturii româneşti. Pentru elaborarea unei astfel de strategii trebuie să se pornească de la situaţia actuală reală a producţiei legumicole, care din păcate nu există. Avem date eronate care persistă de 20 de ani.
Suntem tari în ceapă şi varză
Dacă până în 1990 pe suprafaţa cea mai mare se cultivau tomatele urmate de legumele din grupa verzei şi de ceapă, în prezent pe primul loc se situează ceapa, urmată de legumele din grupa verzei şi pe locul trei legumele rădăcinoase.
La ceapă nu putem vorbi de o suprafaţă cultivată de 32.000 ha întrucât pentru înfiinţarea acesteia ar fi fost necesară o cantitate de
cca 150 tone de sămânţă, România producând cel mult 1-2 tone. Suprafaţa de 40.000 ha care se zice că ar fi fost cultivată cu tomate anul trecut se apropie de cea cultivată înainte de 1990, când existau multe fabrici de conserve de legume şi se exportau cantităţi mari. În ultimii ani, suprafaţa cultivată cu tomate a scăzut foarte mult odată cu dispariţia fabricilor de conserve. De asemenea, nu se mai poate vorbi de suprafeţe mari cultivate cu castraveţi în câmp. Pentru suprafaţa cultivată cu vinete ar fi fost necesară cantitatea de 5 tone de sămânţă. Anul trecut, s-a vândut din producţia proprie cel mult 0,5 tone şi e imposibil să se fi importat 4,5 tone de sămânţă din această specie. Mă întreb: unde se cultivă în România 12.000 ha de usturoi? Sunt foarte puţini fermieri legumicoli care să cultive 2-3 ha de usturoi.
Am supus atenţiei doar câteva exemple de specii legumicole la care suprafeţele pretinse a se fi realizat anul trecut sunt exagerat de mari. Referitor la producţiile medii obţinute, dacă suprafeţele sunt cu mult mai mari decât cele reale, producţiile medii sunt foarte mici, deci nici acestea nu sunt reale. Prin folosirea de hibrizi performanţi de ultimă generaţie, prin aplicarea de tehnologii performante se obţin în prezent, de către mulţi fermieri, producţii medii de 50-60 tone la ceapă, morcov, varză etc.
Producţia totală de legume de cca 3,5 mil. tone pretinsă că s-a realizat în 2009 s-a obţinut pe o suprafaţă exagerat de mare (ireală) şi cu producţii medii nereale foarte scăzute (ceapă – 11 t/ha, morcov – 12 t/ha, vinete – 13 t/ha, tomate – 15 t/ha, varză – 18 t/ha).
Dacă această producţie totală de legume ar fi reală, s-ar asigura o aprovizionare a fiecărui locuitor cu 167 kg (poate mai mult decât media UE), consum ce se înscrie în recomandările făcute de specialişti în alimentaţie şi drept urmare nu ar mai fi nevoie de importuri de legume.
Ce ne spun statisticile oficiale? Că în România se produc în prezent legume pe o suprafaţă de cca 220.000 ha. Pentru a produce legume pe această suprafaţă este nevoie de o cantitate impresionantă de seminţe. Adevărul este că producţia de sămânţă de legume produsă în România este insignifiantă pentru această suprafaţă. Majoritatea seminţei de legume existentă pe piaţă este adusă de către marile firme străine. Deoarece cercetarea legumicolă românească a intrat în colaps, într-un viitor nu prea îndepărtat vom mai produce doar sămânţă de ardei gogoşar.
România poate să devină în mod real într-un timp scurt o ţară exportatoare de legume. Ne situăm într-o zonă geografică foarte favorabilă culturii legumelor şi avem fermieri foarte bine pregătiţi. Ce ne lipseşte? Avem nevoie de o strategie reală care să fie pusă în aplicare în cel mai scurt timp; tot atât de importantă este ajutorarea fermierilor pentru modernizarea tehnologiilor de cultivare, inclusiv pentru construirea de depozite moderne, fără de care nu se concepe valorificarea superioară a producţiei de legume.
Dr. ing. Niculai POPANDRON
si apropo: varza se sccoate dublu la hectar
inventatorule,lasa fermierii si tine-te de inventiile tale(care au mai fost inventate o data) pentru ca daca nu s-ar fi inventat praful de pusca si l-ai fi inventat tu,nu stiu unde ajungeam.Cat despre unele mentalitati cred ca ai dreptate,trebuie sa incepi cu tine!
Cred ca deja nu reusim sa ne ridicam la valoarea fermierilor din anii „36 asa cum s”a dovedit cel putin ca mentalitate , pe care de fapt trebuie sa o schimbam numai daca ne debarasam de comoditate si sa intelegem ca fara prezenta pe tarla sau in solarii cu Trup si suflet nu vom putea fi nici o data macar in revenire la menirea de agricultor Nascut si lasat de D-zeu pe aceste meleaguri.Eu de 35 de ani plecat la oras si revenit , dar cu traditii in mecanizare si exploatare agricola incerc sa ma pun pe picioare cu cateva tunele de solarii dar ceva mai modern- pt. cultura intensiva folosind experienta in sisteme termice si zic ca sistemele de panouri solare au loc deja bine meritat deca se poate spune ca prin experienta de o viata poti face minuni pornind de la banala gradina goala pusca -la un sistem modern, dar cu sprijinul de guvern ramai doar cu visul.Cel mai sublim lucru este ca speranta nu a putut fi luata si vanduta.
Ai foarte mare dreptate,numai ca sunt prea putini care gandesc asa. Din pacate teoria ca este mai ieftin sa importam decat sa producem noi s-a dovedit deosebit de paguboasa.Macar acum, in al 12-lea ceas poate ne trezim!