cemrom doloflor

La Tulcea fabrică de procesare a peştelui de 2 milioane de euro

Share Button

pesteÎn municipiul Tulcea a fost realizată o unitate de procesare a peştelui, o investiţie greenfield ce depăşeşte 2 milioane de euro, care produce pentru piaţa românească şi, într-o mai mică măsură, pentru consumul intracomunitar, 16 sortimente de peşte, nouă dintre acestea fiind atestate de Ministerul Agriculturii ca produse tradiţionale. Proprietarul Daniel Buhai spune că niciodată nu s-ar mai încumeta să ia o investiţie de la zero. De ce a ajuns la o asemenea concluzie? Poate pentru că planul de început nu s-a prea potrivit cu realitatea.

Tulcea a avut însemnate tradiţii pescăreşti. Înainte de 1989, Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO) din municipiul reşedinţă de judeţ deţinea peste 80 de nave, respectiv 56 de pescadoare, 13 nave Polar (frigorifice) de transport şi vase auxiliare, toate deservite de 5.100 de salariaţi. Şi tot atunci, România avea 35 de fabrici mari, 40 de întreprinderi medii şi 50 de secţii cooperatiste de prelucrare a peştelui. Trei dintre aceste mari capacităţi se găseau în Tulcea. După 1990, ambele industrii s-au prăbuşit. Pe acest fond, al revitalizării industriei de prelucrare a peştelui, s-a plasat şi investiţia despre care vom vorbi astăzi, o fabrică de procesare a peştelui, construită de la firul ierbii de Daniel Buhai. „Businessul meu de bază – ne spunea investitorul – este pescuitul marin (n.n. – ofiţer de marină în flota de pescuit oceanic). La un moment dat, am simţit nevoia să revitalizăm această activitate de mare tradiţie în Tulcea, plecată din necesitatea valorificării superioare a produsului din pescuit, respectiv procesarea peştelui. Aşa a apărut ideea realizării unei fabrici de procesare a peştelui. A fost şi oportunitatea finanţării prin Fondul European pentru Pescuit, am depus un proiect în cadrul Programului Operaţional de Pescuit 2007-2013, iar din 2010 ne-am apucat de treabă. Unitatea este o investiţie plecată de la zero pentru că pe locul acesta era un teren viran, a fost destul de dificil, dar am dus la bun sfârşit proiectul, pe care l-am finalizat în 2012. Partea de finanţare europeană s-a ridicat de 1,3 milioane de euro, dar suma totală pentru construcţie şi echipamente s-a cifrat la cca 2 milioane de euro, diferenţa fiind asigurată din resurse proprii ori din credite bancare.“

Fabrica nu lucrează la capacitatea proiectată

Daniel Buhai spune însă că a doua oară n-ar mai face o astfel de investiţie greenfield. Mă rog, că s-ar gândi de două ori înainte de a se încumeta la un proiect de acest fel. Greutăţile de după, generate de condiţiile de piaţă, au fost şi sunt mult mai mari decât obţinerea finanţării şi construcţia fabricii în sine: „Capacitatea de procesare este de 3 tone pe zi peşte proaspăt, din care ar rezulta 1,5 tone de produse finite (cam 500 tone anual). Dar noi nu acoperim capacitatea maximă de prelucrare, facem doar 300 tone anual, pentru că nu avem materie primă. Este poate cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm. Atunci când am fundamentat proiectul, ne-am bazat pe resursele Deltei. Dar acestea sunt în continuă scădere. Nu că n-ar fi peşte, ci pentru că ar trebui redefinite nişte lucruri, în sensul în care capturile s-ar şi înregistra şi evidenţia, ca să fie vizibile. Pe de altă parte, nici din acvacultură nu reuşim să obţinem suficiente resurse. Aici, în Tulcea, în afară de Lacul Babadag, unde există un furnizor foarte serios şi care realizează producţie constant bună, în alte lacuri aproape că nu există crapul chinezesc, specia pe care noi ne bazăm foarte mult în procesare. Nu ştiu să vă spun ce se întâmplă cu fondurile din acvacultură şi de ce nu este peşte; dacă 300 de milioane de euro se duc în această zonă, ar trebui să se regăsească banii undeva, adică în resurse. Din acest motiv, ne-am orientat şi la peştele din import, hering şi macrou, în special. Ca materie primă, folosim 20-30% resurse din import şi 70-80% – producţie internă de peşte.“ Pe de altă parte, odată realizată, o investiţie trebuie menţinută în competiţie, ceea ce înseamnă din nou bani şi investiţii: „Când faci o fabrică de la firul ierbii e greu să iei în calcul toate elementele. Pe parcurs îţi dai seama că mai ai nevoie de multe sau că ai investit greşit într-un echipament şi trebuie să iei un altul, care să-ţi permită să te adaptezi la piaţă. O unitate cere în permanenţă investiţii, iar dacă nu le mai faci ai ieşit din competiţie.“

Din 16 produse, dar unul reprezentativ

Fabrica realizează cu totul 16 produse, dintre care nouă sunt atestate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca tradiţionale, fabricate după reţete vechi de 100 de ani, fie ale ruşilor lipoveni, fie ale grecilor aşezaţi la Sulina: salata de icre de crap şi de ştiucă, batog de crap şi de somn, pastramă de crap şi de somn, sardeluţe marinate în ulei etc. Emblema fabricii va fi însă scrumbia afumată de Dunăre, aflată în procedura dificilă de obţinere a Denumirii de Origine Protejată. Specia nu poate asigura o materie primă constantă, dată fiind fluctuaţia migraţiei şi capturilor din Dunăre (n.n. – scrumbia de Dunăre este o specie ce creşte în Marea Neagră şi Marea Azov şi care, în fiecare primăvară, în aprilie-mai, migrează în Dunăre şi râurile Nistru, Nipru, Bug şi Don, spre a-şi depune icrele, iar după reproducere se retrage din nou în mare). Unitatea mai produce, pentru consumul intern, şprot în sos de vin, marinată lipovenească, sardeluţa marinată în ulei sau în ulei picant, iar pentru comerţul intracomunitar, în ţări precum Ungaria, Slovacia şi Germania, file de şalău, somon şi crap argintiu şi diverse sortimente de macrou şi hering marinat. Deocamdată, „produsul tractor“, după cum numeşte Daniel Buhai preparatul cel mai bine vândut, sunt salatele de icre tradiţionale, fără conservanţi, cu un termen de valabilitate de 12-16 zile, în funcţie se sezon. Ca piaţă de desfacere, România absoarbe 85-90% din cantitatea procesată, iar în comerţul intracomunitar ajunge 10-15 % din producţie.

Cum se serveşte scrumbia de Dunăre sărată sau afumată

  • 4 scrumbii sărate sau afumate • 4 cepe roşii
  • 4 linguri oţet de fructe • 1 legătură de pătrunjel.

Se taie scrumbia felii subţiri (ca morcovul), se aşază într-un castron de salată, peste peşte se pun rondelele de ceapă, oţetul şi pătrunjelul.

După preferinţe se pot adăuga şi o lingură-două de ulei de măsline sau puţină boia, pentru culoare.

Patricia Alexandra POP, Maria BOGDAN

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *