Junk-ul din fundu’ curții

În ultimele trei luni s-a tot vorbit de agențiile de rating și despre cum o să dea ele un rating mai rău sau mai bun României. În cele din urmă a venit și verdictul… Astfel, o agenție de rating a reconfirmat ratingul României la BBB-/A-3, iar perspectiva rămâne negativă pentru că vedem riscuri în ceea ce privește balanța fiscală și externă în următoarele 18 luni dacă factorii de decizie nu stabilizează și consolidează poziția bugetară după recesiunea indusă de COVID-19, arată agenția. Bloomberg comenta știrea spunând că România este blocată într-o situaţie dificilă cu privire la cheltuieli în condiţiile în care populiştii forţează măsuri care riscă să ducă la retrogradarea ratingului suveran la categoria „junk“ („gunoi“ – nerecomandat pentru investiţii).

Cu alte cuvinte, o agenție de rating poate să spună despre o țară că este, din punct de vedere investițional, „în regulă“ sau un „gunoi“. Adică, povestea spune că firmele interesate să investească într-o țară mai întâi se informează cu privire la ratingul acesteia, apoi decid dacă investesc sau nu. Problema e că unele țări favorizate de „soartă“ nu au nicio „șansă“ să se vadă cu un rating micșorat, oricare ar fi situația din țara respectivă – din motive pur politice  sau… strategice. Numai că cei care se uită în „gura“ agențiilor de rating au memoria cam scurtă. Adică uită de eșecul răsunător al respectivelor agenții privind criza din 2008. Răsfoind presa vremii am descoperit următorul material intitulat „Eşecuri răsunătoare ale agenţiilor de rating“ și datat 2 iulie 2012. „Senatul francez a dat publicităţii un raport privind cele trei mari agenţii internaţionale de rating care au contribuit la declanşarea crizei financiare din 2008 prin numeroase erori. Unele răsunătoare, precum Lehman Brothers, Enron, Parmalat, relatează România liberă.

Pentru realizarea raportului, misiunea Senatului francez s-a deplasat la New York, Londra şi Bruxelles, a realizat zeci de audieri şi a analizat 30.000 pagini de informaţii furnizate de respectivele agenții, scrie RL. Rezultatul este că cele trei mari agenţii internaţionale de rating au multiplicat „fiasco“-urile şi „erorile majore“, ducând uneori spre crize grave. Agenţiile de rating au „o parte considerabilă de responsabilitate în declanşarea crizei financiare din 2008“ pentru că au notat „prea generos activele financiare de risc ce însoţeau creditele ipotecare acordate unor persoane puţin solvabile“, pentru ca apoi să „le degradeze brutal notarea, ceea ce a produs o prăbuşire a pieţei“, consecinţele fiind simţite astăzi. Trei motive ale crizei din 2008 au fost deja invocate într-un raport al Senatului american – voinţa agenţiilor de a-şi mări partea lor de piaţă, vulnerabilitatea modelelor utilizate, lipsa efectivelor calificate în pofida profiturilor ridicate. Un fost responsabil la o mare agenție de rating a recunoscut în faţa Senatului american că agenţiile „au acceptat să noteze, ştiind pertinent că le lipsesc date“. Tot în presa vremii s-a pus următoarea întrebare: Sunt vinovate agențiile de notare de declanșarea crizei creditelor americane subprime și de degenerarea ei în criza financiară globală? (din 2008 n.red.)“, iar aproape în unanimitate experții au răspuns afirmativ.

În 2008 companiile de rating au fost aspru criticate pentru excelentele note atribuite unor dubioase instrumente de investiții, fiind vorba inclusiv despre obligațiuni legate de credite ipotecare cu un grad ridicat de risc, se mai arăta în presa vremii. Mai mult, în subcomisia permanentă a Senatului american care se ocupa de cercetarea cauzelor crizei din 2008, reprezentanții celor mai mari trei agenții de rating americane (cele care contează), au declarat că nu vor să-și asume responsabilitatea pentru rolul jucat în declanșarea crizei financiare mondiale din 2008 pe motiv că investitorii nu ar fi trebuit să ia atât de mult în considerare previziunile lor. Pe bune? Mai mult decât atât, în documentele Senatului american sunt descrise modalitățile „deștepte“ care „acordau ratinguri după ureche sau după cum le dicta lupta cu competitorii, pentru creșterea cotei de piață“. Ce e de înțeles de aici? Greșelile din care nu se învață, se repetă… Numai că, în societatea actuală, când e vorba de bani nu putem vorbi de „greșeli“, ci doar de „profit“… Cu orice preț…

Bogdan PANȚURU