Izbânda într-o afacere pornită de la zero

Ilie DAN, actualul administrator al SC Agrodan din Vărăştii de Giurgiu, este unul dintre oamenii din agricultura noastră care a răzbit, cum s-ar spune, cu forţe proprii. Prin 1994, când s-a despărţit de vestitul IAS Mogoşoaia, el reuşise să acumuleze doar atât cât s-o ducă de pe o zi pe alta. Câştigul său de director comercial a fost investit în pregătirea celor doi copii, care nici la învăţătură şi nici la îmbrăcăminte nu puteau fi mai prejos decât colegii de clasă. Astăzi, fiica este medic stomatolog, iar fiul, patron al unei firme de import-export.

Prin comparaţie, s-ar putea crede că tatăl, Ilie Dan, se află cu o treaptă sub ei. Nimic mai fals. El a fost şi rămâne exemplul de conduită morală şi profesională care, alături de soţia lui, s-a zbătut să demonstreze că sunt cei mai tari şi pricepuţi pe glia căreia i-au schimbat fundamental rodnicia.

Legătura sa cu pământul pare a fi una ancestrală. Primele lecţii avea să le ia de la bunii şi părinţii săi, pe ogorul cărora şi-a făcut ucenicia. A început cu smulsul buruienilor din ogradă, după care a avansat la întinsul legătorilor şi la legatul snopilor de grâu. Când părinţii l-au trimis la şcoală la oraş, era deja un copil cu un anumit stagiu în agricultură. Deşi chemarea pământului se afla în eul său interior, nu s-a dus la Agronomie, ci a optat pentru Facultatea de Economie Agrară, care la vremea respectivă îi oferea mai multe şanse de afirmare.

Viaţa de patron

Asta se întâmpla prin 1972. Douăzeci de ani mai târziu, Ilie Dan revine la matca din care s-a desprins şi înfiinţează la Ştefăneşti, la marginea Capitalei, una dintre primele asociaţii agricole din judeţul Ilfov. A pornit cu 60 ha şi s-a extins rapid la 950 hectare.

Treburile îi mergeau atât de bine, încât se vedea deja un om împlinit. Euforia a fost de scurtă durată. Terenurile pe care le administra au intrat rapid în circuitul agenţilor imobiliari care, prin amăgirea proprietarilor de drept, le-au transformat în cartiere de lux.

Ilie Dan a realizat atunci că agricultura de la marginea metropolelor nu are nicio şansă. Şi-a luat „traista“ în spinare şi dus a fost. S-a oprit la Vărăşti, în apropiere de Vidra, unde a arendat primele 100 ha. Era în primăvara lui 2000, pentru ca doi ani mai târziu la ferma înfiinţată de el să se asocieze 700 de proprietari, în majoritatea lor oameni săraci şi bătrâni.

De atunci au trecut 10 ani. Un deceniu în care pe locul bălăriilor de altădată s-a clădit una dintre cele mai performante ferme din punctul de vedere al randamentelor. Într-un an agricol foarte bun, la ferma din Vărăşti se realizează la hectar chiar 7 tone de grâu sau orzoaică. Ei bine, la asemenea randamente, Ilie Dan realizează un profit incomparabil mai mic faţă de ce obţinea cu 16 ani în urmă la ferma din Ştefăneşti, unde randamentele depăşeau rar nivelul de 3 tone la hectar.

Explicaţia ţine de un anumit mod al guvernanţilor de a face politică agrară. În discuţie se află atât conlucrarea între fermieri şi cei care gestionează problemele agriculturii, dar mai ales „forfecarea“ la care sunt supuşi producătorii în relaţia cu cei care au transformat piaţa în cea mai nemiloasă instituţie de spoliere a agricultorilor.

Soiuri cultivate

– Grâu – Hatty şi Boema
– Rapiţă – Canti şi Henry
– Orzoaică – Vanessa
– Muştar – Mikado

Maşini şi utilaje folosite

– 2 tractoare New Holland de 190-200 CP, dintre care unul cu fonduri europene;
– 1 tractor Lamborghini de 150 CP;
– 3 tractoare U 650;
– 2 combine New Holland, dintre care una cu fonduri europene;
– La acestea se adaugă semănători, discuri, scarificatoare, pluguri, remorci, maşini de erbicidat etc.

Anomaliile pieţei

– În 2009, banii obţinuţi din vânzări, pentru un kilogram, au fost mai puţini decât cu un an în urmă, cu toate că producţiile din vară au fost mai mici. Deci preţurile ar fi trebuit, teoretic, să fie mai mari.

Vânzări

– Grâu – 283.800 lei
– Rapiţă – 134.850 lei
– Orzoaică – 79.920 lei
– Muştar – 202.400 lei
Total: 700.970 lei

Profit net anticipat în 2009: aproximativ 60.000 lei, din care cea mai mare parte va fi reinvestită.

Pământul dat pentru… betoane

S-a dus acolo şi a vorbit cu oamenii, proprietari de terenuri. Dar nu a fost foarte încântat când a văzut rugi mari cât pomii, pentru că desţelenirea era extrem de greoaie. A adus un tractor cu plug şi a încercat să stârpească rugii. La cel mult doi metri, plugul se înţepenea. Anul următor s-a reîntors la Vărăşti. A dat foc rugilor. Spre bucuria lui, focul întreţinut de iarba uscată a curăţat terenul. Deci se putea face treabă.

La Vărăşti, Ilie Dan este sigur doar pe ţăranii săraci care i-au arendat pământul. Acum, când ferma a ajuns la 650 ha, are ca asociaţi vreo 700 de proprietari. Oameni care până atunci nu au cules nimic de pe nişte terenuri extrem de roditoare. Ei nu culeg nici astăzi, pentru că arendaşul face toate lucrările. În schimb, pentru prima dată de-a lungul existenţei lor, duc acasă saci întregi de grâu fără să lucreze. Beneficiază nu de o pomană cerească, ci de un drept funciar ce le revine în calitate de proprietari. Acesta este germenele marii schimbări structurale ce se prefigurează în agricultura românească.

Iosif POP, Traian DOBRE