Ioan Iakob, fermierul care a transformat judeţul Alba în „raiul“ lavandei

• Producţie de 4-5 tone de lavandă pe doar un hectar:

„Nu e ca în poveste, abia a treia încercare a fost cu noroc“

A dovedit tuturor că o cultură poate fi profitabilă în România chiar și pe un singur hectar. După ce a încercat să se supună regulilor scrise ale agriculturii locului, Ioan Iakob, de origine din Ocna Mureș, judeţul Alba, s-a săturat să meargă mereu în pierdere. Atunci a renunţat la tradiţionalism și a devenit un exemplu de urmat în doar trei ani. Acum, proprietatea lui Ioan Iakob (foto) pare un colţ rupt din zona Provence a Franţei datorită câmpului de lavandă, care la prima vedere pare infinit.

„M-am reorientat spre cultura de lavandă pentru că am prieteni în Franţa şi am început să mă documentez înainte de a face acest pas. Am renunţat la cultura de orz și porumb, tradiţionale în zonă, și am făcut pasul spre lavandă. Nu a fost ușor, să nu credeţi că mi-a ieșit din prima, nu e ca în poveste. Abia a treia încercare a fost cu noroc, după ce am aflat cu adevărat secretele culturii de lavandă“, a recunoscut Ioan Iakob.

A pornit cu un hectar și 70 de ari, iar prima producţie nu a depăşit 500 de kilograme la hectar, în condiţiile în care acum ajunge și la 4-5 tone pe o suprafaţă de un hectar și zece ari.

„Așa se întâmplă până înveţi ce ai de făcut. La început, acum trei ani, eram bucuros că a răsărit cultura. Nici nu știam cum să o păstrez, am depozitat-o în pod, iar prin toamnă am primit primele telefoane de la client“, și-a amintit Iakob.

Din al doilea an, afacerea cu lavandă a trecut pe profit

Pentru un hectar de lavandă sunt necesari circa 18.000 de butași, preţul unuia fiind de 2 lei. Cumulat cu utilajele, Iakob a investit per total în jur de 7.000 de euro, bani pe care i-a amortizat după primul an de producţie. Din al doilea an, afacerea lui a trecut pe profit.

Acum, după începutul greu, totul funcţionează ceas. Şi-a amenajat un solar, unde usucă plantele la 35 de grade, iar umezeala e controlată, ca să nu prindă mucegai. Lavanda uscată se vinde mai bine decât cea verde. Un kilogram de plantă verde se vinde cu 6 lei, iar un kilogram de lavandă uscată are preţul cuprins între 15-20 de lei. Anul acesta a obţinut o cultură de peste patru tone de lavandă de pe un teren care are puţin peste un hectar.

Cererea e de şase-şapte ori mai mare faţă de producţia obţinută

Recoltatul lavandei se face, în general, în vară, luna iulie. Producţia la hectar poate ajunge și la 5-6 tone, mai ales că plantele dau și a doua floare toamna, în funcţie de cum sunt tăiate, ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producţie. Este o plantă care rezistă foarte bine în condiţii vitrege de arșiţă, iar cât privește clienţii, nici nu trebuie să îţi faci griji, spune Iakob.

„Majoritatea clienţilor sunt din ţară. Dar am avut și comenzi din Austria, spre exemplu. Eu nu îmi fac griji că nu voi găsi clienţi, ci mai degrabă să am cantitatea necesară de lavandă pentru a face faţă cererii. Cererea e de șase, șapte ori mai mare faţă de producţia obţinută. Floarea cu un parfum unic este foarte căutată pentru ceaiuri și uleiuri esenţiale, utile în medicina naturistă și industria cosmetică“, a punctat Ioan Iakob.

Cu așa cerere nu e de mirare că profitul poate ajunge și la 8.000 de euro pe an. Cât privește planurile pentru anul care vine, Ioan Iakob vrea să se extindă, să mai cumpere butași și ia în calcul și posibilitatea de a forma o asociaţie cu alţi fermieri care sunt dispuși să dea culturile tradiţionale pe lavandă. Altfel spus, Ioan Iakob a reușit să transforme judeţul Alba într-un ţinut al lavandei, demonstrând tuturor celor refractari că se poate.

E un moment bun pentru fermieri să se reorienteze spre cultura de lavandă, mai ales că și contextul extern este favorabil. Franţa, principalul producător tradiţional, este din ce în ce mai puţin competitivă din cauza costurilor mari. Regiunea Provence, faimoasă pentru lanurile nesfârşite de lavandă care se întind pe circa 20.000 de hectare, şi-a redus ponderea în producţia mondială de la două treimi la jumătate în numai zece ani. Locul lăsat liber a fost ocupat rapid de China, al doilea producător mondial, şi de ţările Europei de Est.

Istoria şi întrebuinţarea lavandei la români

Cultura lavandei în România este relativ recentă. Primele tufe de lavandă și, în special, de lavandin se găseau răzleţe în jurul Capitalei și au fost, probabil, aduse de grădinarii de origine bulgară. Uleiul volatil, obţinut prin distilarea inflorescenţelor proaspete de lavandă și lavandin, este produsul principal al acestei plante și are largi utilizări în industria parfumurilor și a produselor cosmetice.

Lavanda este un subarbust cu o înălţime de până la 50 cm, cu tulpini subţiri și lemnoase, frunze mici de un verde-cenușiu, flori liliachii-roșietice și cu rădăcină lignificată, groasă până la 2-3 cm. În primul an după plantare, lavanda dezvoltă rădăcină principală mai mult în profunzime, ajungând, în funcţie de tipul de sol, până la 1,20 cm, iar după 5 ani până la 2,80 cm la plantele obţinute prin butașii înrădăcinaţi și până la 2,20 m adâncime la răsadul produs pe cale generativă, prin seminţe. Profunzimea și bogăţia sistemului radicular conferă lavandei rezistenţa la secetă.

Ada GRĂJDEANU