Îngrăşămintele azotoase, de unde şi cum le procurăm?
– Preţurile sar în aer din cauza scumpirii gazului metan
Legea nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrăşăminte şi al îngrăşămintelor chimice a primit aviz favorabil din partea Comisiei Europene (CE). Actul normativ reglementează importurile, asigură controlul de conformitate, urmăreşte trasabilitatea pe întreaga filieră şi protejează producătorii agricoli, în vederea utilizării de îngrăşăminte de calitate şi cu eficienţă maximă. Astfel, au fost luate şi măsuri de stopare a introducerii în ţară a unor produse neautorizate, cu impact negativ asupra mediului înconjurător şi sănătăţii oamenilor.
În opinia domnului Ioan Niculae, patronul Grupului de firme InterAgro, noua legislaţie nu va influenţa piaţa românească şi producţia internă, întrucât combinatele chimice din România, care produc peste două milioane de tone, pot asigura integral necesarul de îngrăşăminte pe bază de azot.
Mecanismul creşterii preţurilor
Interlocutorul nostru susţine că preţul îngrăşămintelor pe bază de azot nu va cunoaşte creşteri substanţiale, din cauza noii legi. Însă, cum achiziţiile intracomunitare vor include şi costul transportului, se prevede o majorare cu aproximativ 20% peste preţul de fabrică al produsului.
Ion Niculae este de părere că preţurile actuale ale îngrăşămintelor fabricate de combinatele chimice din România sunt accesibile pentru majoritatea producătorilor agricoli, fiind flexibile, în funcţie de calitate şi condiţiile de plată. Adevărul este că scumpirea materiei prime (gaz metan), care intră în costuri în proporţie de 70-75%, va duce la o majorare considerabilă a preţului. Dar să se asigure condiţiile de funcţionare normală a fabricilor de îngrăşăminte. În acest context, domnia sa a amintit de Legea nr. 332/2009 privind furnizarea gazului metan, către consumatorii industriali întreruptibili, din care fac parte şi combinatele chimice.
Această lege a permis menţinerea stabilă a pieţei, pe o perioada de un an, oferind preţuri scăzute producătorilor agricoli, la achiziţionarea de îngrăşăminte chimice. Din păcate, efectul actului normativ a fost valabil numai până la 31 octombrie 2010. După această dată, gazele naturale au cunoscut o creştere de peste 30% şi, ca urmare, preţul de vânzare a crescut proporţional.
Facilităţile au fost sistate
„În plus, pentru combinatele chimice cu statut de consumatori întreruptibili nu se mai acordă nicio facilitate, nici măcar reducerile comerciale care se practicau la achiziţionarea gazelor naturale din producţia internă. Aşa că, la această dată, preţul gazului metan este mai mare cu 50% faţă de 2010. Drept consecinţă, unele combinate producătoare de îngrăşăminte şi-au oprit activitatea de producţie“, a precizat Niculae.
La ora actuală, din Organizaţia Patronală Nitrofosfor mai fac parte opt combinate, dintre care trei au fost oprite.
Interlocutorul nostru este de părere că nu se poate vorbi de modernizarea programelor din agricultură, fără aportul decisiv al producţiei de îngrăşăminte chimice. O soluţie ar fi prelungirea valabilităţii Legii nr. 322/2009, fiind necesară pentru a menţine industria de profil în funcţiune, cu efecte multiple pe plan economic, comercial şi social, în primul rând prin păstrarea a mii de locuri de muncă.
Traian DOBRE
suntem o fermă italian
vrem sa stim oferta dvs de îngrăşământ
11.22.16 cartofi
Cel mai bun în ceea ce priveşte