INDAGRA 2018: Între noile tendințe și criza din zootehnie
INDAGRA 2018: Între noile tendințe și criza din zootehnie
Și a fost și cea de-a 23-a ediție INDAGRA. Desfășurat în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie la Romexpo, INDAGRA 2018, cel mai mare târg internaţional de produse din domeniul agriculturii, a reunit 750 de companii din 25 de ţări, dintre care peste 380 sunt din România. Față de toate celelalte ediții, în acest an nu a mai fost deschis pavilionul central – simbolul Romexpo, în schimb au fost inaugurate două noi pavilioane – B1 și B2, cele mai mari și mai moderne din întreg complexul expozițional. Tot o „noutate“ a fost și absența animalelor la această ediție INDAGRA. Motivul? Bolile de tot felul care au lovit orătăniile patriei. În fine, la această ediție, pe o suprafaţă de peste 34.000 de metri pătraţi, cei mai importanți producători şi importatori au adus în atenţia publicului noutăţile din agricultură, horticultură, zootehnie, alimentaţie publică şi băuturi. Reporterii Lumea Satului au vrut să vadă care sunt acestea pentru a le prezenta cititorilor.
Îngrășământ din deșeuri
Una dintre premierele INDAGRA 2018 a fost descoperită de reporteri într-unul dintre pavilioanele inaugurate pentru acestă ediție. Este vorba de o stație de reciclare a deșeurilor unică în România, dar și în Europa. Iar invenția este venită tocmai din Singapore, după cum ne-a declarat Silviu Duț, director general la Biomax Tehnology România. „Tehnologia pe care am adus-o aici este nouă fiind adusă din Singapore, unde a și fost brevetată. Semnalez că firma noastră are exclusivitate în Europa și Africa de Nord. Este vorba de o transformare a oricărui reziduu organic – deșeuri din ferme, de la abatoare, inclusiv pământuri infestate cu produse petroliere, în numai 24 de ore. Excepția sunt deșeurile cu produse petroliere, unde durata de transformare e de trei zile. Presupune o transformare completă, printr-un proces enzimatic, iar rezultatul este un îngrășământ organic. Sigur, componenta acestuia diferă din punctul de vedere al conținutului de ceea ce introducem ca deșeu în digestor. Invenția este tocmai acest cocktail de enzime aerobe termofile care descompun la nivel molecular materia organică. Apoi aceleași enzime recompun moleculele într-un mod ușor de folosit de către plante, rezultatul fiind un îngrășământ organic. Ce pot să mai spun este că acesta este un îngrășământ complex – MPK, iar marele avantaj este că 60% este humus. Or, se știe că acesta ajută la refacerea terenului. Avem cercetări în curs care ne-au relevat că acest humus aplicat pe un teren absolut steril, în două luni va deveni perfect arabil.“ Cât costă un asemenea digestor? „În funcție de capacitate – de la 20 kg la 50 tone pe zi – un asemenea aparat costă, cu aproximație, de la 10.000 de euro și poate ajunge la 2 mil. euro pentru un digestor mare, util pentru marile ferme, cu posibilitate de amortizare în 2 ani“, conchide Silviu Duț. (B. PANȚURU)
Tehnologie prin inovație
Cu ocazia târgului INDAGRA producătorii de utilaje agricole au venit în întâmpinarea vizitatorilor cu cele mai noi produse din portofoliu: echipamente inedite, destinate tuturor fermierilor, indiferent de suprafaţa lucrată.
Ca în fiecare an, NHR Agropartners a prezentat la INDAGRA 2018 o gamă largă de utilaje performante, realizate de cei mai renumiţi producători din industria maşinilor agricole. Vizita la standul NHR Agropartners ne-a oferit ocazia de a sta de vorbă cu Florin Neacşu, directorul companiei: „Am venit cu o gamă destul de largă de utilaje, începând de la tractoarele mici pentru vie până la tractoarele mari cu transmisie şi variaţie continuă. Printre acestea se numără modele speciale 7.250 şi 9.340 Warrior, de culoare neagră, fabricate în Germania, în cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa.
Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse şi consum mic de combustibil. De asemenea, o noutate absolută pentru noi este mașina Gregoire Ecoprotect pentru tratamente fitosanitare în vii, care poate recupera un procent important din soluţia pentru tratament. Această maşină a obţinut medalia de argint la SITEVI, cel mai mare târg specializat de maşini şi echipamente pentru viticultură din Europa. Utilajul este compus din niște panouri care sunt așezate de-o parte și de alta a rândului de viţă-de-vie. Surplusul de soluţie se prelinge pe panouri în partea de jos, unde o pompă îl transferă înapoi în rezervor. În felul acesta se face o economie de soluţie şi se reduce poluarea solului şi a atmosferei“, spune Florin Neacşu, director general NHR.
Ajutor de nădejde în fermele zootehnice
Pe lângă modelele deja consacrate, Claas a prezentat utilaje noi pentru fermierii mici. Este vorba de modelul TORION, primul încărcător frontal pentru utilizare în agricultură. Motoarele Yanmar din dotarea acestor modele dezvoltă o putere de până la 68 CP şi respectă prevederile standardului de emisii Stage IIIB. „Zootehnia a câştigat tot mai mult teren și în România. În acest sens, începând cu acest an am lansat pe piață o gamă de încărcătoare pe roți din familia Torion. Modelele 639 și 535 sunt utilaje multifuncționale, agile, create pentru zootehnie și recolte speciale. Motoarele acestora sunt deosebit de robuste și rezistente. Aceste echipamente pot fi utilizate în orice perioadă a anului, începând de la degajatul drumului de zăpadă, încărcarea în remorci cu sămânță, până la activitatea zilnică din fermele zootehnice“, spune Radu Lugi, director Claas.
Titan Machinery România a încheiat cu succes ultimul şi cel mai important târg de agricultură din acest an. În cadrul evenimentului au fost prezentate ultimele inovaţii ale companiei. Astfel, brandul american Case IH a fost reprezentat de tractoarele Farmall A 75, Puma 240 CVX și Steiger 420. „Noutățile din acest an sunt tractoarele Puma X și Farmall A 75, ale căror caracteristici principale vin să satisfacă o cerere tot mai mare pe piața autohtonă. Am constatat o cerere foarte mare pentru tractoarele cu puteri mai mici. De aceea anul acesta am adus, în premieră, în România tractorul Farmal de 75 CP, mic, dar versatil pe care îl poți utiliza în fermă atât la lucrări agricole, cât și la activitățile zilnice. La polul opus am adus tractorul Stiger 420, destul de puternic, articulat, pe care l-am dotat cu roți duble pentru a putea trasmite mult mai eficient puterea maximă, dar și pentru a reduce patinajul pe sol, spune Răzvan Tomescu, specialist marketing Titan Machinery. (R. HĂBEANU)
Tendințe în lumea vegetală
De regulă, târgurile de profil trasează tendințe. Nici legumicultura nu face excepție. Stând de vorbă cu expozanții am remarcat cel puțin trei aspecte. Gusturile consumatorilor se schimbă, noile generații de inputuri pentru agricultură vin cu soluții mult mai prietenoase cu mediul, iar lupta cu bolile și dăunătorii nu se mai face cu arme chimice, ci cu ajutorul inteligenței microbiene.
Serele Adrian, o companie românească care importă semințele companiei Yuksel din Turcia, unul dintre cei mai mari producători de legume la nivel mondial, au adus o parte din legumele viitorului – roșiile negre, ardeiul gras uriaș (de 500 g/fruct) și roșiile roz, tot mai căutate de consumatori pentru gustul deosebit. „Tendința pe piața mondială este de a se consuma roșia roz pentru că are un gust extraordinar, mai bun decât roșia noastră românească, cu o dulceață și o savoare specială. Vorbim de niște hibrizi planificați genetic, astfel încât să satisfacă doleanțe legate atât de gust, cât și de producție și rezistență la diverse condiții de mediu“, a spus Adrian Mulțescu, administratorul companiei Serele Adrian. Pink Rock, noua vedetă din familia tomatelor, vine cu fructe foarte mari, între 300-800 g/fruct, și cu o producție de 200-250 t/ha. Această roșie are capacitatea de a acumula foarte multe zaharuri, ceea ce îi conferă un gust memorabil. O altă tendință este roșia neagră, cu conținut mare de licopen. La această categorie sunt mai mulți hibrizi. Spre exemplu, Bucanero este o roșie cutată, cu productivitate ce ajunge la 150-200 t/ha și are un conținut de licopen de 10 ori mai mare decât roșia obișnuită. Dar, la nivel de licopen, supremația o deține hibridul Tiger, o roșie mică (50-60 g), dar cu conținut mare de antioxidanți, cu 15% mai mult decât la o roșie normală.
Inteligența microbiană
Pe de altă parte, se pare că inteligența microbiană va revoluționa piața inputurilor pentru agricultură. Noua generație de fertilizatori bazată pe prădători vine să recreeze echilibrul natural, mai ales acolo unde amendamentele s-au dat după ureche. „Suntem de 4 ani pe piață și promovăm acest concept de fertilizator pe bază de microorganisme. Sunt produse revoluționare, vorbim de inteligență microbiană, ciuperci și bacterii benefice, care se hrănesc cu agenți patogeni sau insecte. Acționează ca niște prădători. Aceste produse sunt fabricate în Italia și reprezintă o alternativă la îngrășămintele chimice. Avem planuri complete de tratament, avem bioinsecticide, biofungicide, NPK bio, biostimulatori aplicabile în toate culturile de câmp, legumicultură, viticultură, pomicultură și plante ornamentale“, am aflat de la Daniel Ene, director de vânzări la Sirio Organic. Aceste produse sunt în stare latentă, ele trebuie activate cu un activator și omogenizate cu apă pentru a fi aplicate. Noul concept aplicat de mult în alte state este acum implementat și în România, cu girul unor universități din țara noastră. (P. A. POP)
Produse tradiționale cu prețuri prea „piperate“
Nu puteau lipsi de la ediția din acest an producătorii ori comercianții de produse tradiționale. Ca în fiecare an, numeroase asociații s-au organizat în teritoriu și au venit la București pentru a-și vinde produsele, iar pentru unii producători târgurile precum INDAGRA reprezintă principala modalitate de a-și vinde marfa. Astfel, bucureștenii și vizitatorii târgului au putut cumpăra produse tradiționale care respectă rețete vechi și au gustul de altădată. Vizitatorii au achiziționat, dar nu fără să strâmbe din nas atunci când vedeau prețurile afișate. Aveau și de ce, în unele cazuri. De exemplu, prețul kilogramului de șorici pârlit a fost în acest an între 150 și 180 lei. Dublu față de anul trecut! Dar pofta-i poftă, așa că jumările, produsele din carne, lapte ori dulcețurile și pălinca s-au vândut poate la fel de bine ca în fiecare an. Însă nemulțumiți au fost și expozanții, majoritatea afirmând faptul că prețul pe care l-au plătit pentru standuri în acest an a fost mai ridicat, de aceea produsele au fost și ele mai scumpe față de edițiile precedente sau chiar față de alte târguri în care sunt prezenți. (L. SOFRON)
Primul an fără animale…
Animalele au lipsit de la INDAGRA. O situație fără precedent în istoria celui mai mare târg agricol din România. Doar undeva la extremitatea târgului, pe o plasmă amplasată în cortul Asociației Crescătorilor de Animale Comarnic, rulau imagini cu oi pe munte. Explicații oficiale pentru situația aceasta există, dar mă întreb: Ce se vede acum este doar vârful aisbergului?
„Nu putem spune că cineva este de vină pentru această situație. Din nefericire, pesta porcină africană a înaintat atât de mult în interiorul țării și a creat panică națională încât acum nimeni nu își mai ia angajamentul de a aduce animale într-o zonă aproape de focar. Zona roșie, cum îi spunem noi. Este o măsură preventivă pe care am luat-o astfel încât să nu existe riscul ca în două sau trei săptămâni într-un județ liber de pesta porcină africană să apară această boală. Este adevărat că nu știm cu certitudine ce șanse sunt să nu se extindă, dar era un risc foarte mare să aducem animale la INDAGRA pentru că asta putea contribui la răspândirea bolii.“ – Iacob Lelior, director Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“.
Pentru că au lipsit corturile unde erau prezentate animalele de top, am vizitat pavilionul dedicat utilajelor zootehnice. Concluzia? Puține companii românești și spații generoase pentru companiile străine consacrate deja pe piață. Într-o desfășurare de forțe, fiecare a prezentat ultimele tehnologii în domeniu.
Voliera care optimizează spațiul la maximum
Alexandru Farca, manager Poultec
„Anul acesta am prezentat la INDAGRA o cușcă ce poate fi convertită în volieră. Vorbim practic despre o cușcă în care pasărea are acces liber la fiecare nivel datorită faptului că ușile sunt glisante și se deschid automat. Găina poate să iasă, să coboare la nivelul solului, să urce, să mănânce la fiecare nivel în parte și să depună ouă în toate cele trei nivele. Este un avantaj pe care voliera clasică, în care găina mânca ori la nivelul 1 ori la nivelul 3 și oua întotdeauna la nivelul 2, nu îl are. Practic, cu acest sistem s-a creat un acces mai facil către cuibar pe fiecare nivel în parte, iar rata de recuperare a ouălor este mai mare.“
Suplimente nutriționale pe bază de colostru
Carmen Lazăr, manager Biodane Pharma
„Este prima oară când participăm la târgul INDAGRA și venim cu o serie de produse naturale. Firma noastră are o experiență de 40 de ani în producerea suplimentelor nutriționale pentru animale. Produsele noastre sunt naturale, nonmedicamentoase și au o componentă necesară în primele zile de viață a animalelor, și anume colostru. Am conceput pentru purceluși, viței, miei și ieduți produse ce pot fi administrate din momentul nașterii până în primele 10 zile. Sparkodan, spre exemplu, este un produs lichid cu conținut de colostru bovin ce poate fi administrat purcelușilor nou-născuți care nu au puterea de a suge colostru de la scroafă. Cercetările științifice au arătat că acest colostru bovin poate fi administrat și purcelușilor și ieduților, nu este specific doar speciei.“
Podele antimicrobiene cu ioni de argint
Ciprian Neacșu, manager Flowcrete
„Produsele noastre se adresează mai multor domenii de activitate precum industria alimentară, farmaceutică, procesare. Anul acesta prezentăm o generație nouă de pardoseli antimicrobiene, Flowfresh. Acest tip de pardoseli au o componentă nouă, și anume Polygiene, un aditiv antimicrobian bazat pe tehnologia ionilor de argint. Practic, vorbim despre un sistem ce distruge până la 99% dintre bacteriile cu care intră în contact pentru că se știe că argintul este un element natural cu proprietăți de curățare și protecție antibacteriană.“ (L. ZMARANDA)