Impactul subvenţiilor agricole de până acum

După 1989 nu era (poate că nu este nici acum) de imaginat să nu se „dea“ ceva ţăranului român, locuitorilor de la sate şi nu numai.

Erau două preocupări esenţiale exprimate în două cuvinte: „noi dăm“.

Aceste preocupări care aveau la bază un pronunţat substrat electoral s-au materializat în tot felul de acţiuni inventive: îngrăşăminte, cupoane, bani, cele mai multe decontate la magazinele sau crâşmele din mediul rural.

Acţiunea în sine „de dat“ avea nevoie de două componente: structura administrativă prin care să se deruleze şi „adrisantul“, pentru că nu pot să spun fermier şi nici agricultor măcar.

Structura administrativă era reprezentată de direcţiile agricole şi unităţile subordonate golite în general de conţinutul uman de calitate, profesional, cei performanţi luând viaţa în piept şi făcând agricultură fără a exclude excepţiile inerente. „Adrisantul“ era reprezentat de-a valma atât de agricultorii adevăraţi, din ce în ce mai puţini la număr, cât şi de votanţi, care trebuiau să fie din ce în ce mai mulţi.

Analiza rezultatului, consecinţa acţiunii o reprezenta numărul expresiilor „noi dăm”, restul nu conta.

Pârloaga care acuză

Rezultatul acţiunii s-a „materializat“ într-o categorie de funcţionari deprofesionalizaţi, cu diverse metehne ciudate derivând de la „eu îţi dau“. Grav, foarte grav că acestea au avut ca efect restrângerea suprafeţelor agricole lucrate şi reducerea numărului de animale. Astăzi suntem cea mai mare pârloagă a Europei. Culmea este că această stârpenie nu mai este bună nici măcar pentru animale. Singurii care o mai folosesc sunt oierii aflaţi în transhumanţă.

Cea mai dramatică consecinţă a degradării agriculturii româneşti este reprezentată de milioanele de hectare nelucrate şi de numărul redus al efectivelor din zootehnie.

În această perioadă, în cancelariile europene responsabile se analizau modalităţile de acordare eficientă şi riguroasă a banilor pentru agricultură şi mediul rural, după lungi dispute în toate mediile asupra rolului negativ sau pozitiv al acestor subvenţii.

Nu puţini sunt cei care susţin şi azi că predomină rolul negativ al banilor din subvenţii într-o agricultură liber competitivă.

Un nou semnal îngrijorător

În mod sigur, practicile aberante manifestate în sistemul de subvenţionare ne vor duce la pierderea unor importante fonduri europene care, deocamdată, reprezintă esenţa materială a sprijinului acordat producătorilor agricoli. Un prim exemplu îl reprezintă diminuarea drastică a plăţilor la hectar, care la această dată au scăzut îngrijorător faţă de suprafeţele eligibile stabilite prin tratatul de aderare.

Finanţările europene în agricultura românească au început cu derularea Programului Sapard. Încă de la debutul său au fost comise abuzuri în ce priveşte distribuirea sa în teritoriu şi cu deosebire în selecţia unor proiecte, care după finalizare nu şi-au dovedit raţiunea. Acum, când programul a fost finalizat, este de aşteptat un nou control al experţilor europeni şi tare îmi este teamă că el se va solda cu unele concluzii nefavorabile.

Ing. Viorel Pintea