Principalele provocări ale agriculturii europene

Se discută mult despre aceste provocări. Reprezentanţii principalelor ţări agricole au adesea priorităţi aflate în afara interesului celorlalţi parteneri comunitari. Desigur, România se află de partea celor care forţează menţinerea facilităţilor de până acum. Şi nu este exclus să poată beneficia de unele dintre acestea, cu o condiţie: să-şi facă temele de acasă corect şi la timp.

Prima şi cea mai importantă este siguranţa alimentară

Rolul principal al agriculturii este aprovizionarea populaţiei cu alimente suficiente şi sănătoase. Prin urmare, este esenţial ca agricultura europeană

să-şi menţină capacitatea de producţie. Un sector agricol puternic este vital pentru ca industria alimentară extrem de competitivă să rămână o parte importantă a economiei europene (UE este liderul mondial exportator al celor mai procesate produse agricole cu cea mai mare valoare adăugată). Mai mult decât atât, cetăţenii europeni cer o calitate ridicată şi o ofertă largă de produse alimentare, inclusiv produse locale.

Piaţa, o mare incertitudine

Agricultura europeană se găseşte astăzi într-un mediu considerat mult mai competitiv, ca dovadă că economia mondială se integrează din ce în ce mai mult în sistemul de tranzacţionare mult mai liberal. Pe termen mediu se aşteaptă ca pieţele produselor agricole să fie caracterizate de o mare incertitudine şi o mai mare volatilitate.

Mai mult decât atât, viitoarea PAC va opera în urma crizei economice care a afectat în mod serios agricultura şi zonele rurale prin conectarea acestora la evoluţiile macroeconomice mai largi care afectează costul sau producţia. După un deceniu de stagnare a venitului mediu, veniturile agricole au scăzut substanţial în 2009, adăugate la o situaţie deja fragilă a unui venit agricol semnificativ mai mic (de aproximativ 40% pe unitatea de lucru) decât acela din restul economiei. Şi venitul pe cap de locuitor în zonele rurale este considerabil mai mic (cu aproape 50%) decât acela din zonele urbane.

Echilibrul teritorial

Chiar dacă un număr mare de zone rurale au devenit din ce în ce mai determinate de factori din afara sectorului, agricultura rămâne motorul economiei rurale într-o mare parte a Uniunii Europene. Vitalitatea şi potenţialul multor zone rurale rămân strâns legate de prezenţa unui sector agricol competitiv şi dinamic, atrăgător pentru tinerii fermieri. Acest lucru este, în special, cazul celor mai multe zone rurale în care sectorul primar reprezintă în jur de 5% din valoarea adăugată şi 16% din ocuparea forţei de muncă. Mai ales în cazul noilor state membre este importantă consolidarea câştigurilor recente din productivitate. La fel de importantă este şi folosirea întregului potenţial agricol. În plus, agricultura joacă un rol esenţial în zonele rurale prin produsele sale economice suplimentare, în special prin legături puternice cu prelucrarea produselor alimentare, cu turismul şi cu comerţul. În multe regiuni, mai ales în noile state membre, agricultura este baza tradiţiilor locale şi a identităţilor sociale.

Contribuţii strategice

Confruntându-se cu aceste provocări, PAC va contribui, de asemenea, la Strategia Uniunii Europene 2020 în ceea ce priveşte:

– creşterea inteligentă – prin creşterea eficienţei resurselor cu ajutorul cunoştinţelor tehnologice şi a inovaţiei, dezvoltând valoarea adăugată mare şi calitatea produselor, tehnologiile ecologice, investind în cursuri de formare şi oferind stimulente pentru inovaţii sociale în zonele rurale;

– creşterea durabilă – prin menţinerea producţiei de bază a alimentelor şi furajelor din surse regenerabile, prin asigurarea unei gestionări durabile a terenurilor, prin furnizarea de bunuri publice de mediu, prin evitarea pierderii biodiversităţii, prin promovarea energiilor regenerabile, prin reducerea, în continuare, a emisiilor de gaze şi prin dezvoltarea deplină a potenţialului zonelor rurale;

– creşterea inclusivă – prin deblocarea potenţialului economic în zonele rurale, prin dezvoltarea pieţelor locale şi a locurilor de muncă, prin susţinerea restructurării agriculturii şi a veniturilor fermierilor care să menţină o agricultură durabilă în toată Europa.

Acest lucru duce la creşterea ecologică în sectorul agricol şi la economia rurală ca o modalitate de a continua dezvoltarea economică, în acelaşi timp prevenind degradarea mediului.

De ce avem nevoie de reforma PAC?

PAC a evoluat, dar multe schimbări sunt necesare pentru a răspunde noilor provocări, pentru:

– a răspunde preocupărilor în creştere, atât în ceea ce priveşte siguranţa alimentară europeană, cât şi cea globală;

– a îmbunătăţi gestionarea durabilă a resurselor naturale, cum ar fi apa, biodiversitatea şi solul;

– a se preocupa atât de presiunea crescândă asupra condiţiilor de producţie agricolă cauzate de schimbările climatice în curs de desfăşurare, cât şi de necesitatea agricultorilor de a aduce propria lor contribuţie la schimbările climatice;

– a rămâne competitivă într-o lume caracterizată de o globalizare crescândă, cu creşterea volatilităţii preţului menţinând producţia agricolă de-a lungul întregii Uniuni Europene;

– a profita la maximum de diversitatea structurilor agricole din UE şi de sistemele de producţie, care au crescut ca urmare a extinderii UE, menţinându-şi în acelaşi timp rolul său social, teritorial şi de structurare;

– a consolida coeziunea teritorială şi socială în zonele rurale ale Uniunii Europene, în special prin promovarea ocupării forţei de muncă;

– a oferi un sprijin mult mai echitabil şi mai echilibrat între statele membre şi fermieri, şi mai bine direcţionat către agricultorii activi.

Dr. ing. Ion BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email