Afaceri

Forumul de Afaceri israeliano-român

Share

Secţia Comercială a Ambasadei Israel la Bucureşti, Institutul Israelian pentru Export şi Cooperare Internaţională şi Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) a organizat Forumul de Afaceri Israeliano-Român în domeniile agriculturii şi dezvoltării rurale.

La forum au participat 12 firme din Israel, specializate în tehnologie şi echipamente pentru sere şi ferme de vaci pentru lapte, precum şi un număr de 120 fermieri din România. Agenda evenimentului a cuprins vizite la câteva ferme de vaci pentru lapte şi sere din judeţele Prahova, Giurgiu şi Ilfov.

Referitor la acest eveniment, doamna Otilia Manta, preşedinte CEO al Grupului Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC), susţine că: „Forumul de Afaceri Israeliano-Român continuă seria de întâlniri bilaterale desfăşurate sub egida Programului Shavit România, care, iată, a împlinit un an. În toată această perioadă, acţiunile derulate în baza acestuia în România şi în Israel s-au concretizat în conceperea şi demararea mai multor proiecte strategice, finanţate prin fonduri europene, şi sprijin în transfer de echipamente şi tehnologie din Israel.“

 (D.M.)

3 comentarii la „Forumul de Afaceri israeliano-român

  • Am si baza de pornire. Exemplu: teren agricol CAL A(2300 ha)+ ferma porcine (maxim 40000 capete)+abator si fabrica mezeluri (TOATE IN RAZA A 150 KM)+desfacere supermarketuri. dorim doar un INVESTITOR.

  • Si noi incercam de aproape doi ani sa aduceminvestitori israelieni in domeniul agricol in Romania. Am urmarit multe afaceri de succes agricole in Romania, realizate de romani sau alti europeni, dar acestea continua sa fie exceptiile. Problema ramane in continuare neincrederea in onestitatea angajatului roman: investitorul baga banii si angajeaza niste oameni , bine pregatiti ce-i drept, dar in final se ajunge la furt- asta stiu ei.
    Da-ti exemple de manageri profesionisti si onesti; ar ajuta foarte mult!
    Am destule idei de afaceri profitabile in agricultura.

  • Buna ziua.
    Am citit cu drag articolul dumneavoastra si sunt profund impresionat ca se incearca a se atrage pe piata romaneasca si firme din Israel.
    Ar fi si mai bine pentru noi, pentru tara daca firmele puternice si oamenii de afaceri din Israel ar veni in Romania sa investeasca in agricultura, dupa cum bine stim toti banii de pe glob se afla in Israel.
    Personal caut astfel de investitori pentru agricultura romaneasca, parcuri eoliene, ferme agricole, ferme vegetale si alte afaceri in agricultura.
    Cu stima.,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *