Afaceri

Cooperarea transfrontalieră cu Serbia

Share

Guvernul a aprobat Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, revizuit în urma primirii alocărilor financiare pentru 2010-2011 din partea Comisiei Europene. Bugetul pentru perioada 2010-2011 este de 19.348.970 euro, din care 16.446.623 euro contribuţia Uniunii Europene prin intermediul Instrumentului de Asistenţă pentru Preaderare (IAP) şi 2.902.347 euro cofinanţarea naţională publică a statelor partenere.

Programul se adresează ariei de cooperare din zona de frontieră româno-sârbă, respectiv judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi (din România) şi districtelor Severno-Banatski, Srednje-Banatski, Južno-Banatski, Braničevski şi Borski (din Republica Serbia). În cadrul acestuia sunt finanţate proiecte privind dezvoltarea economică şi socială, protecţia mediului şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, acţiuni ale comunităţilor locale pentru dezvoltarea societăţii civile, furnizarea de servicii către comunităţile din zona de graniţă, schimburi educaţionale, culturale şi sportive, precum şi intensificarea integrării sociale şi culturale a regiunilor de graniţă.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program pot fi autorităţi publice, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii şi organizaţii reprezentative, universităţi, institute de cercetare, organizaţii educaţionale/de instruire.

(V.Ş.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *