Creşterea animalelor, o povară tot mai grea
Aşezată la poalele munţilor, comuna nemţeană Crăcăoani oferă condiţii propice creşterii animalelor, valorificate până nu demult din plin de localnici.
Un ţăran înţelept
Între crescătorii de frunte se numără şi Vasile Mangalaru care are vaci „cum nu se mai află“, cum spune, cu o oarecare invidie, un localnic.
Povestea a început aşa: gospodarul nostru a primit ca premiu la o expoziţie interjudeţeană o vacă din rasa Brună Austriacă. Produşii obţinuţi prin însămânţare artificială cu material de bună calitate i-au populat cu vremea adăpostul. În grajdul de o curăţenie exemplară, cu apă curentă, am văzut cinci vaci cu lapte, o junincă gestantă, trei viţele şi un viţel. „Mi-s dragi ca ochii din cap şi n-aş putea să mă despart de ele, mai ales că pe toate le-am crescut eu.“
Are şase hectare de teren şi mai arendează, făcându-le, spune dumnealui, un serviciu celor care nu-şi pot lucra pământul, şi sunt destui.
Asigură tot ce este necesar pentru hrana animalelor. O vacă cu lapte primeşte zilnic fân de cea mai bună calitate, lucernă, cinci kilograme de concentrate, calciu, iar producţia este pe măsură. De la fiecare vacă obţine circa 20 litri de lapte. „Aş putea să le dau mai mult tain, explică, şi să obţin mai mult lapte, dar le cruţ.“
La lăptăria lui Mangalaru
Pentru a valorifica „fruptul“ – cum se spune în zonă – a amenajat o mică lăptărie. Aici produce brânză, smântână, caş pe care le duce în piaţă la Piatra-Neamţ unde are închiriat un stand. „Produsele noastre sunt controlate periodic de DSV şi până acum nu am avut nicio reclamaţie. Mulţi prieteni ne cunosc şi, telefonic, ne comandă produsele de care au nevoie.“
– Nu era mai simplu să livraţi laptele unui procesator?
– La 60 de bani litrul, cât oferă cel care preia laptele, în niciun caz, vine răspunsul. Cu banii aceştia, animalele pe care le-aţi văzut ar muri de foame. De regulă, şi o spun din experienţă, procesatorul îţi dă banii cu întârziere de două-trei luni. Dacă la toate acestea mai adăugaţi şi faptul că, de la începutul acestui an, statul nu mai acordă nici cei 30 de bani pe litrul de lapte conform, vă daţi seama de ce tot mai mulţi oameni renunţă să mai crească animale.“ Pentru cei mai mulţi consăteni de-ai mei creşterea animalelor a devenit o povară.
Era prea frumos să fie şi adevărat
Vasile Mangalaru a visat o fermă modernă, cu toate dotările necesare, mai ales că a urmat şi cursuri de creştere a animalelor şi de agricultură. S-a înscris pentru un proiect SAPARD, dar acesta a fost respins fără prea multe explicaţii. Anul trecut a început din nou demersuri. „Toate bune şi frumoase, îşi aminteşte gospodarul, până în clipa când am început să mă interesez la bancă pentru creditul necesar. Când am aflat că va trebui să plătesc o dobândă de până la 23%, m-am lăsat păgubaş. Şi apoi mai este problema valorificării laptelui. Cu cât ai mai multă materie primă cu atât eşti la mâna procesatorului care joacă preţul aşa cum vrea el, mai ales că tot mai mulţi dintre aceştia aduc lapte din afara ţării, iar marile magazine sunt pline cu produse lactate din import.
– Şi totuşi, ce ar trebui făcut?
– Ca să ne putem dezvolta şi să valorificăm condiţiile naturale nu avem nevoie de subvenţii, care când se dau, când nu. Dar eu cred că statul trebuie să ajute un crescător ca mine cu un credit a cărui dobândă să fie în jur de cinci la sută. Apoi s-ar cuveni să existe reguli care să protejeze într-un fel produsele noastre, altfel nu putem face faţă laptelui unguresc, untului din Germania sau iaurturilor bulgăreşti.
Stelian CIOCOIU