Fondul Suveran de Investiții, reluat
După mai multe amânări, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a decis să pună în dezbatere publică proiectul de act normativ care creează cadrul legal pentru fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. Și asta după ce o lege adoptată de Parlament a fost declarată neconstituțională pe motiv că ar fi fost necesară doar o Hotărâre de Guvern, nu și o lege pentru reglementarea activității respectivului fond.
În stadiu de proiect
Astfel, proiectul de act normativ reglementează scopul fondului suveran de dezvoltare şi investiţii: atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, cât și angajarea de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice. Acestea vor fi posibile prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singure sau împreună cu alţi investitori instituționali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, precum şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Potrivit MFP, Fondul va fi persoană juridică română ale cărei condiţii de organizare și funcționare se stabilesc prin hotărâre de Guvern, care se înfiinţează şi funcţionează ca societate pe acţiuni şi care este deţinut în întregime, în mod direct, pe toată durata de funcţionare de către statul român. Capitalul social va fi format din aport în numerar, precum şi din aport în natură. Aportul în natură se stabileşte prin hotărâre de Guvern şi se poate compune şi din bunuri mobile şi imobile proprietate privată a Statului, inclusiv din acţiuni ale Statului la societăţile la care acesta este acţionar.
Un proiect mai vechi
De când social-democrații au format primul guvern în 2017, în programul de guvernare se prevedea înființarea unui fond suveran de investiții care să grupeze mai multe active importante ale statului. Inițiativa a fost însă criticată atât de analiști economici, cât și de anumiți politicieni. Acum, guvernul a reluat ideea înființării unui asemenea fond printr-un act adoptat de Executiv. În varianta adoptată inițial de Parlament, din Fondul Suveran ar fi făcut parte acțiunile deținute de stat la 33 de companii, printre care Engie România SA, Electrica SA, E.ON Energie România SA, OMV Petrom SA, Telekom România Communication SA, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, Romgaz SA, Antibiotice SA, Loteria Română, dar statul ar fi contribuit și cu bani la înființarea fondului, pentru a duce capitalul social la 9 miliarde de lei. Prin înfiinţarea fondului suveran de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unui vehicul de investiţii financiare în acţiuni sau participarea la proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România.
Bogdan PANȚURU