Florile – o afacere cât anul

Cultivarea florilor a fost și a rămas una dintre cele mai frumoase tradiții ale gospodarilor români. Aproape că nu există curte fără o grădiniță mai mare sau mai mică de flori. Desigur că multe dintre florile din grădiniță ajung și în vazele din casă ori sunt dăruite celor dragi. Dar de aici și până la cultura comercială de flori și apoi până la o afacere cu flori dezvoltată pe tot parcursul anului este o cale lungă despre care ne-au vorbit câțiva oameni care trăiesc în împărăția minunată a florilor.

„E mai mult decât o meserie!“

Mari Jean este o femeie veșnic binedispusă. În permanență zâmbește. „Păi cum să fiu altfel, dacă de peste 30 de ani trăiesc printre flori? Când de dimineață până seara ești înconjurat de atâtea culori, de atâtea mirosuri, de așa frumusețe, atunci și viața e frumoasă. Chiar nu știu cum mi-ar fi dacă m-aș trezi dintr-o dată fără flori în jurul meu“, spune ea.

Originară dintr-o localitate din preajma Capitalei, „a intrat“ în afacerile cu flori când s-a măritat, acum ceva mai mult de trei decenii. „Aveam 20 de ani și terminasem liceul, apoi l-am cunoscut pe soțul meu. Părinții lui erau florari, în Cornetu. După ce ne-am căsătorit, ne-am mutat la socri. Așa am ajuns să mă ocup de flori. Mi-a fost drag de la început, chiar dacă nu este o muncă ușoară“, își amintește. După părerea ei, munca într-o grădină cu flori este mai grea decât cea dintr-o grădină de zarzavaturi. „Legumele nu sunt la fel de pretențioase. Trebuie udate, săpate și cam asta e treaba. Dacă sunt roșii le mai copilești, le arăcești și aștepți să se coacă!“ La flori lucrurile stau cu totul diferit. În primul rând că, dacă vrei să trăiești din vânzarea de flori, atunci trebuie să ai culturile deosebit de diversificate și în valuri. Totul trebuie bine gândit. Apoi trebuie și multă pricepere, pentru că fiecare floare are secretele ei, nevoile ei speciale. Trebuie să știi cum să le învecinezi, cum să le poziționezi, cum să le lucrezi. E mai mult decât o meserie, e o artă.

Florile, finanțare pentru legume

Pentru cultivatorii de flori de astăzi activitatea durează tot anul, fără nicio pauză, dacă doresc o afacere din care să se poată trăi. Anul începe în seră, acolo unde se găsesc zambilele care sunt pregătite să înflorească în ianuarie, februarie și martie, în funcție de cum au fost plantate. Tot acolo se găsesc și anumite specii de crini. Apoi, în lunile februarie și martie se pregătesc răsadurile de flori ornamentale, care se plantează în grădinile urbane sau în jardinierele din balcoanele orașului în martie și aprilie: panseluțe, bănuți și, mai ales, petunii și mușcate. Urmează apoi crăițe și gălbenele, regina-nopții, garofițe, margarete.

„Pentru mine răsadurile de flori sunt o afa­cere bună, deși sunt o afacere secundară“, mi-a spus Ilie Iaurun din Peretu, județul Teleorman. Principala sa cultură este cartoful. El seamănă cartofii în solar, cam de Anul Nou. Cu aceeași ocazie începe să pregătească și răsadurile pentru cultura a doua, roșii, ardei și castraveți. Și pentru că în solarul pentru răsaduri îi rămâne spațiu, cultivă și petunii și mușcate, pe care le vinde în luna martie. „Cu cât încasez pe răsadurile de flori îmi acopăr cea mai mare parte a costurilor încălzirii solariilor“, spune acesta.

Desfacerea – punctul nevralgic

Începutul sezonului cald înseamnă doar schimbarea locului de activitate, din solar în grădină. Spunem „în grădină“ pentru că nu poți numi câmp o cultură de flori, chiar dacă poate depăși cu mult un hectar.

Practic, a doua jumătate a lunii martie este momentul când florarii se mută în grădină. Prima grijă o reprezintă loturile cultivate încă din toamnă cu narcise și lalele. Cel puțin în ceea ce privește lalelele, e necesară și multă atenție. Trebuie să știi exact ce varietate a fost cultivată pe fiecare bucățică de loc. Unele sunt foarte timpurii, altele, dimpotrivă, sunt foarte târzii. De aici și nevoia diferită de îngrijire. „Fiecare are metoda lui. Cei mai mulți își fac un fel de hartă, pe care notează. Alții pun semne și plăcuțe chiar acolo, pe loc“, povestește Mari Jean.

Recoltarea e destul de simplă, dar cere eforturi mari, căci se face manual. Cel mai bine florile se culeg înainte de răsărit, astfel încât dimineața să fie proaspete.

Și desfacerea e o problemă. Cei mai mulți dintre cultivatori au înțelegeri cu vânzători, care vin și le iau direct de la fața locului. În cazul acesta prețul este destul de mic, dar, cel puțin, desfacerea este asigurată.

O altă variantă este ca producătorul să se ducă cu ele la piața de gros. Acolo ai prețul sub control, cât de cât, dar există riscul ca, dacă nu ai dat florile până la o anumită oră, să le vinzi cu cât se îndură cineva să le cumpere, ca să nu le arunci tu, ofilite, ceva mai târziu. Și Mafia florilor există și lucrează, astfel încât atunci când există ofertă bogată pune o presiune mare asupra prețurilor.

Condițiile împing către afacerile integrate

În sfârșit, o altă soluție este să faci pasul către nivelul următor și să deschizi și o florărie. Numai că în această situație, pe lângă toate chestiunile birocratice și administrative pe care le ai de rezolvat, mai apar și alte probleme. Cineva trebuie să se afle în prăvălie, astfel încât nu mai poate lucra în grădină. Apoi, doar cu producția proprie nu poți ține un magazin, cât de mic, astfel încât să ai și un vad permanent. Și atunci trebuie să aprovizionezi și cu flori din import, astfel încât să ai un sortiment suficient. Și așa dispare și al doilea om din grădină. E adevărat că și veniturile sporesc, dar deja activitatea se desfășoară la altă scară.

Mai sunt și producători care merg cu marfa în piețe agroalimentare, dar asta doar pentru cei care au și alte produse și produc cantități mici, din când în când. „Nu poți veni în târg cu 1.000 de gladiole. Nu vinzi mai mult de 100, 150 de fire într-o zi și nici n-ai cum să le ții să nu se ofilească“, spune Floarea Vasile din Iepurești (Giurgiu), care ocazional vinde flori în piață. Rotația culturilor continuă, pe măsură ce anotimpurile se succed. Prin octombrie floricultorii se întorc în solarii, după ce au cules ultimele crizanteme și tufănele din grădină. Dar nu înainte de a planta bulbii de toamnă!

În ceea ce privește dotarea cu utilaje, florarii, ca orice horticultori, se axează în primul rând pe sistemele de irigații. Căci fără apă activitatea ar fi compromisă. În rest, câte un motocultor și, poate, câte un utilaj simplu de aplicare a tratamentelor. Dar cea mai mare parte a muncii se face manual, cu sapa, săpăliga și, adesea, cu mâinile goale. De aceea, atunci când vedeți florile din producția autohtonă la prețuri cât de cât decente, nu strâmbați din nas. Gândiți-vă că, probabil, un fir de tuberoză sau de mixandră ori de gladiolă înglobează un volum de muncă similar cu un kilogram de roșii sau de ardei. Chiar dacă hrănește doar ochiul și sufletul, nu și stomacul!

Alexandru GRIGORIEV