FARM TO FORK: o caricatură de politică agroecologică!

Într-un eufemism fermecător, F2F doar „conturează“ o tranziție ecologică. Asta înseamnă a fi foarte indulgent. F2F nu este o schiță, este o caricatură a politicii responsabile, care uită de toate măsurile care ar da cu adevărat impuls către o Uniune Europeană mai cumpătată din punct de vedere alimentar și deci mai virtuoasă din punctul de vedere al mediului și dependentă mai puțin de importuri.

Refuzând să reformeze modelul alimentar occidental, F2F nu satisface decât versiunea localistă a ecologismului european, cea care cere o reducere tot mai mare a impactului agriculturii în Europa, pretinzând că nu vede că acest lucru duce la agravarea exportului amprentei noastre agricole. Este o greșeală economică, dar și ecologică: Brazilia lui J. Bolsonaro are tot dreptul să respingă criticile la adresa politicii sale de defrișare, amintind că produce în principal alimente pe care le consumă europenii.

Criza ucraineană este o amintire brutală că, dacă refuzăm orice efort de producție, lăsăm Rusiei toată libertatea de a juca arma alimentară, întorcând împotriva Europei singura armă care i-a mai rămas, aceea a sancțiunilor economice. Este deja clar că UE este incapabilă să-și instituie un embargo rusesc asupra gazelor; dacă refuză să-și crească și producția agricolă, nu poate cere în mod decent țărilor dependente de importurile din Rusia și Ucraina să susțină un embargo asupra producției agricole rusești.

Cu toate acestea, creșterea temporară a producției agricole europene pentru a atenua șocul actual nu ar avea decât impacturi ecologice foarte limitate: spre deosebire de ceea ce încearcă să inducă scrisoarea deschisă a ONG-urilor de mediu, care îmbină renunțarea la terenurile nefertile și infrastructura agroecologică. Singurele solicitări se referă la recultivarea terenurilor destinate să redevină productive mai devreme sau mai târziu.

Mobilizarea lor temporară, pentru a face față fazei celei mai acute a crizei alimentare viitoare, ar avea, prin urmare, doar un efect foarte limitat și trecător asupra biodiversității și nu este deloc incompatibilă cu obiectivele pe termen lung ale F2F.

Prin urmare, este foarte regretabil că aceste organizații respectabile se simt obligate să susțină F2F, care le caricaturizează gândirea și amână întotdeauna singura tranziție care are sens pentru mediu: cea a hranei noastre, mai mult decât cea a agriculturii noastre. Dar este adevărat că actuala criză aduce cu cruzime în prim-plan punctul slab al unor scenarii precum: alegerea pe care au făcut-o, de a reduce nu doar cererea de alimente, ci și randamentele agricole, prin dezvoltarea masivă a agriculturii ecologice.

Această constrângere suplimentară, fără un beneficiu ecologic clar la nivel global, complică și întârzie și mai mult atingerea obiectivelor de autosuficiență așteptate. De asemenea, agravează impactul tranziției asupra prețului alimentelor noastre: un pariu deja riscant în vremuri normale, care riscă să devină și mai periculos într-un context de restricții globale și să complice și mai mult acceptarea socială a acestei tranziții, marea necunoscută în toate aceste scenarii.

O alternativă mai pragmatică ar fi, fără îndoială, mobilizarea în primul rând a celor mai incontestabile pârghii agroecologice, care nu implică deloc o scădere a randamentelor: diversificarea culturilor, cu dezvoltarea leguminoaselor, consolidarea agriculturii ecologice, dezvoltarea tehnicilor de conservare a solului, fără a urmări imediat influențarea echilibrului dintre agricultura ecologică și cea convențională.

Pentru mediu, singura scădere acceptată este doar cererea de alimente, dar nu aprovizionarea.

Efectul F2F asupra producției pare să fi fost ultima îngrijorare a autorilor săi: când proiectul F2F a fost prezentat în mai 2020, efectul așteptat asupra volumului producțiilor nici măcar nu a fost evaluat. Doar în fața protestelor organizațiilor agricole, Comisia Europeană a ajuns, după mai bine de un an, să publice un studiu de impact asupra randamentelor, prețurilor și emisiilor de gaze cu efect de seră. Chiar și cu ipoteze extrem de optimiste cu privire la impactul inputurilor reduse, acest studiu de impact recunoaște, ca toate cele care l-au precedat, că F2F ar avea un impact puternic asupra producției, în special pentru cereale și semințe oleaginoase (-15%, unde alte studii prevăd mai degrabă -20 până la -30%). Diferitele studii se diferențiau în ceea ce privește efectul asupra prețurilor: o creștere a acestora cu 10-15% la cereale, care rămâne moderată…, dar asta a fost bineînțeles înainte de criza din Ucraina!

Cu această problemă a prețurilor atingem punctul sensibil al tuturor politicilor de descreștere a sectorului agricol european, chiar și al celor mai bine susținute scenarii și strategii. Scăderea cererii de alimente în țările dezvoltate este desigur necesară dacă doresc să-și reducă impactul asupra mediului, dar și să-și restabilească autonomia alimentară. Problema este că este mai ușor să impui o scădere a ofertei agricole decât să reduci cererea prin schimbarea obiceiurilor alimentare, singura modalitate de a reduce semnificativ amprenta alimentară a europenilor.

Există, așadar, un risc mare de agravare a deficitului agricol al Europei, ceea ce nu poate avea ca rezultat decât recurgerea sporită la importurile extraeuropene (cu consecințe economice, strategice, dar și ecologice implicit) sau o creștere a prețurilor (cele două sunt împreună, nu se exclud reciproc, întrucât slăbirea capacității productive a Europei ar putea ajunge să afecteze prețurile mondiale).

Tranziția către o dietă cu mai puțină carne este cu siguranță în curs, dar nu suficient de rapidă pentru a răspunde așteptărilor: în Franța, care este totuși una dintre țările în care consumul de carne scade cel mai rapid, acesta a scăzut doar cu 21% între 2000 și 2018 și este încă în creștere într-o proporție semnificativă în anumite state europene.

Putem accelera această tranziție prin măsuri politice? Am văzut că F2F a dat înapoi în fața  obstacolelor, de fapt nimeni nu are soluția pregătită.

Un pariu care era deja riscant în ceea ce privește acceptabilitatea socială înainte de criza ucraineană, dar riscă să devină din ce în ce mai exploziv în noul context geopolitic…

În final, o creștere temporară a producției agricole europene, pentru a amortiza efectul crizei ucrainene, nu ar avea niciun efect negativ asupra mediului pe termen lung. Ar avea chiar avantajul de a limita riscul de a trezi respingerea socială a politicilor agroecologice. Prin urmare, este un moment bun pentru a reexamina implementarea F2F și pentru a separa grâul de neghină. Și întrucât aceste obiective „rezonabile“ sunt și cele mai greu de atins, va fi și o oportunitate de a realiza că o adevărată politică agroecologică necesită o agricultură de înaltă tehnologie, și nu o revenire la agricultura ancestrală.

Prin urmare, rămâne necesară o muncă aprofundată privind îmbunătățirea obiectivelor F2F, pentru a le elimina pe cele care induc o pierdere a producției fără beneficii ecologice demonstrate la scară globală. După ce se constată, dezbaterea este departe de a se termina.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU