Fără sprijin de la stat, agricultura moare

• Hambare pline, buzunare goale.
• Preţuri care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.
• Unde sunt samsarii de altădată?

La Belceşti, cea mai mare comună din judeţul Iaşi şi una dintre cele mai mari din ţară, anul agricol 2009 – cu toate capriciile sale – a răsplătit, în bună măsură, munca sătenilor. Din păcate, o muncă fără finalitate şi fără câştig. Din multele exemple pe care le avem, ne-am oprit astăzi în gospodăria unuia dintre oamenii harnici din această aşezare.

Cheltuieli degeaba

Alexandru Mătăsaru (foto), „Sandu“, cum îi spun sătenii, cultivă 10 ha de teren. „Cu excepţia grâului, îmi spune dumnealui, unde, pe 4 ha am obţinut în medie 1.500 kg la unitatea de suprafaţă, porumbul şi celelalte culturi au dat recolte bune şi ar trebui să fim mulţumiţi. De ce ar trebui? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nimeni nu întreabă ce facem cu produsele noastre. Cu mare greutate am reuşit să vând o parte din grâu cu numai 37 bani kilogramul şi, chiar dacă l-aş vinde în întregime, la preţul ăsta nu reuşesc să-mi acopăr nici măcar preţul recoltării. Dacă adăugăm cheltuielile pentru pregătirea terenului, însămânţare, preţul seminţei, al îngrăşămintelor şi tratamentelor, suntem faliţi, cum s-ar spune.“

Îl întreb dacă toamna asta a semănat. Nici vorbă, ne spune omul. Din cauza secetei, pământul e ca piatra. Nu se poate ara şi chiar dacă ar putea pregăti patul germinativ, n-o mai face pentru că nu mai are bani să acopere cheltuielile şi nu mai poate munci degeaba.

Comerţul cu purcei, în conspirativitate

Gospodăria lui Alexandru Mătăsaru, asemenea multora din Belceşti, este formată din şase vite, dintre care patru tăuraşi la îngrăşat, porci, stupi de albine, livadă. Într-un cuvânt, o adevărată microfermă care poate oferi pieţei o însemnată cantitate de produse pe care, accentuează încă o dată gospodarul, nu are cui le vinde. Are porumb de anul trecut, la care se adaugă cel de anul acesta.

Fânarul este şi el plin, iar alături sunt şire de sparcetă şi fân din anii trecuţi. „Va trebui, oftează gospodarul, la tot furajul ăsta să-i dau foc pentru că nu am ce face cu el. Am vrut să cresc animale crezând că voi avea cui le vinde. Aţi văzut ce tăuraşi am, dar nimeni nu mă întreabă dacă sunt de vânzare. Laptele nu ni-l cumpără nimeni, de ani buni niciun procesator n-a mai călcat prin Belceşti.“

O altă anomalie. Conform unui ordin pe care niciun ţăran nu-l înţelege, comercializarea porcinelor din gospodării este interzisă. Aşa stând lucrurile, comerţul cu purcei se desfăşoară în cea mai strictă conspirativitate. „Cei care vor să vândă sau să cumpere grăsuni sunt văzuţi în locuri ferite, prin spatele oboarelor sau pe uliţi lăturalnice, afirmă Alexandru Mătăsaru. Altădată veneau în sat, ne spune gospodarul, samsari care cumpărau animalele oferindu-ne preţuri de râs, dar veneau! Acum, când nici aceştia nu mai apar, vă spun încă o dată, creşterea animalelor, veche de când lumea, o să dispară şi la Belceşti.“

Sprijinul de la stat? Vorbe!

În ceea ce priveşte ajutorul despre care se tot vorbeşte că îl primesc sau, mai exact, ar trebui să-l primească agricultorii, nea Sandu e foarte sceptic. Până acum n-a primit niciun leu din subvenţia pentru animale pe 2008 şi, pe deasupra – a trăit, spune el, o experienţă care l-a lămurit. „Am făcut un dosar prin FADR, pentru Măsura 141, privind extinderea numărului familiilor de albine. Suma nu era mare, de 1.500 euro. Am aşteptat termenul legiuit de 30 zile, când m-am dus să semnez contractul. M-au amânat o dată şi încă o dată, spunând că mă vor anunţa telefonic. Au trecut de atunci luni după luni şi răspunsul nu a mai venit.“

La rândul lui, Constantin Petraş, primarul comunei, confirmă faptul că există oameni care ar vrea să înceapă o afacere, dar relaţiile cu băncile şi întocmirea unui dosar pentru fonduri europene sunt atât de încurcate încât mai toţi au renunţat.

„Ştiu cei care diriguiesc treburile agriculturii, se întreabă Alexandru Mătăsaru, că în ţara asta ţăranul munceşte pe degeaba un an întreg?

Magazinele sunt pline cu produse din afara hotarelor ţării, în timp ce în gospodăriile noastre cerealele putrezesc, laptele îl dăm la porci,într-un cuvânt toată munca noastră se iroseşte. Se vorbeşte mereu de economia de piaţă dar, văd eu, pe această piaţă au acces merele din Polonia, brânzeturile din Olanda, legumele din Turcia şi aşa mai departe.

Domnii care ne conduc ar trebui să ştie că, fără sprijin, agricultura moare şi noi, ţăranii români, poate ultimii în această generaţie, vom dispărea.“

Stelian CIOCOIU