Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (8 din 2011)
Fluctuaţii mari pe piaţa grâului
Piaţa grâului a încheiat o nouă săptămână în care preţul a fost extrem de volatil de la o zi la alta, media zilnică a amplitudinilor fiind apropiată de 9 euro/tonă. Cu toate fluctuaţiile de preţ, preţul acestuia nu a crescut decât cu 3 euro/tonă în ultima săptămână, scoţându-se în evidenţă incertitudinea care domină piaţa. Diferitele serii de cifre publicate de USDA reprezintă „inima“ actualităţii perioadei trecute, care au confirmat tensiunea existentă pe piaţa porumbului. În SUA se confirmă informaţiile legate de o suprafaţă mai mare de grâu semănată şi o reducere a vânzărilor la export din ultima săptămână. Tensiunea de pe piaţa grâului în Europa este mult mai palpabilă, iar certificatele de export au fost emise pentru cantitatea de 480.500 tone de grâu, ceea ce confirmă scenariul cu un stoc redus la sfârşitul anului de piaţă.
Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)
Cotaţiile grâului la Bursa din Londra
(vezi tabel revistă)
Porumbul: ofertă scăzută, cerere mare
Preţul porumbului european a crescut, urmând preţul porumbului din SUA, reacţionând puternic la estimările de stocuri trimestriale americane realizate de USDA. Estimările cu privire la suprafeţele ce vor fi semănate sunt mai mari decât aşteptările iniţiale, acestea ajungând la 92,2 milioane de acri, iar stocurile trimestriale americane sunt mai mici, ceea ce duce la creşterea tensiunii pe pieţele cerealelor. Nivelul redus al stocului primului exportator mondial de porumb face ca cererea să fie în creştere mai ales în cazul unor incidente climatice. Exporturile americane au ajuns la 2,3 milioane de tone, ceea ce a accentuat perplexitatea operatorilor. Preţul porumbului din Europa a câştigat teren, ţinând cont şi de problemele legate de piaţa orzului furajer.
Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)
Tranzacţiile cu orz, tot mai scăzute
Preţul orzului furajer a evoluat într-un cadru foarte strâns, ceea ce a scos în evidenţă o activitate redusă pe piaţă. Cea mai scăzută activitate de pe piaţă a fost atinsă la sfârşitul lunii martie, când stocul de intervenţie a fost pus pe piaţă sub formă de ajutor pentru persoanele defavorizate, cele care suferă de foame. Sfârşitul de săptămână a fost mai încurajator, cu o ofertă de achiziţie de 100.000 de tone lansată de Iordania. Lipsa apei de pe suprafeţele cultivate cu orz din Franţa rămâne un factor de tensiune ce trebuie urmărit în perioada viitoare.
Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel revistă)
Oleaginoasele au parte de o piaţă bună
Soia. Tensiunea se confirmă din nou pe piaţa soiei, care se propagă asupra tuturor oleaginoaselor, în particular pe piaţa uleiurilor vegetale. Creşterea preţului uleiului de soia a dus la majorarea preţului şi a celorlaltor uleiuri vegetale. Uleiurile vegetale au găsit un element important de susţinere a nivelului preţului în preţul petrolului. Preţul soiei a variat în ultima săptămână pe fondul evoluţiei incerte a preţului petrolului.
Cotaţiile pentru soia la Bursa din Chicago
(vezi tabel revistă)
Preţul florii-soarelui a evoluat după acelaşi traseu ca şi cel marcat de evoluţia preţului la celelalte oleaginoase. Se constată o creştere a cererii operatorilor pentru acest produs, ca urmare a majorării preţului petrolului. Ucraina anunţă o mărire a suprafeţelor ce vor fi cultivate cu floarea-soarelui în această primăvară.
Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel revistă)
Rapiţa. Preţul rapiţei a continuat să crească ca urmare a tensiunilor generate de complexul oleaginoaselor. Volatilitatea a fost la ea acasă, cu amplitudini mari de la o zi la alta. Datele publicate de USDA au confirmat tensiunea existentă pe piaţă. Pierderile din timpul iernii din Germania şi Polonia au făcut să scadă suprafeţele recoltabile şi, pe cale de consecinţă, permite prelungirea tensiunii şi în cazul campaniei viitoare.
Cotaţiile rapiţei – MATIF
(vezi tabel revistă)
Ministrul Agriculturii din Ucraina anunţa că 49% din suprafaţa cultivată cu rapiţă de toamnă se prezintă în bune condiţii, 40% în condiţii satisfăcătoare, iar 11% în condiţii nesatisfăcătoare.
Preţ mediu la nivel european
(vezi tabel revistă)
* tendinţa preţului faţă de cel înregistrat anterior
(+ = creştere; – = scădere; 0 = identic)
** preţul orzului furajer;
Dumitru Daniel SANDU