Industria porcului, într-un moment de cumpănă

Recolta anului 2010 a adus la nivel mondial o creştere exponenţială a preţului cerealelor, preţ ce s-a majorat la nivelul anului 2008. Marii producători, dar şi consumatori precum China, Rusia, India au importat cantităţi semnificative de cereale, determinând astfel un dezechilibru în aprovizionarea cu materii prime a altor ţări. Lipsa alimentelor a generat atunci şi acum mişcări sociale şi lupte de stradă (ex. Tunisia, Algeria).

 Explicaţiile unei stări de agonizare

România, în recolta anului 2010, a produs cu 10-15% mai multe cereale decât în 2009. Prin intermediul marilor companii multinaţionale, o parte însemnată din grâne a fost exportată. Totuşi, în contextul în care pentru producătorii şi neguţătorii (mai ales) de cereale anul agricol 2010 a fost unul „de aur“, în care preţurile alimentelor s-au dublat în decurs de câteva luni (vezi exemplul cartofului, uleiului, al făinei); de aşteptat ar fi ca şi produsele de origine animală să urmeze aceeaşi tendinţă de creştere a preţurilor. Însă zootehnia României se află într-o suferinţă cumplită, agonizează.

Folosind exemplul industriei de creştere a porcului, vom putea înţelege mai bine cauzele paradoxului. Fermierii români au un cost de producţie dublu faţă de cel din vară din cauza preţului foarte mare al cerealelor şi dificultăţilor de aprovizionare cu acestea. Din cauza scăderii consumului şi a afluxului de carcasă importată din Germania la preţuri de dumping, în ultima perioadă a avut loc o scădere cu 20% a preţului. Germania, din cauza infestării cu dioxină, a pierdut importatorii de volum – Rusia, China, Coreea de Sud, precum şi unele state ale UE ce au decis interzicerea importurilor (Franţa, Irlanda etc.). În această conjunctură, Germania a fost nevoită să se îndrepte către pieţe „mai puţin pretenţioase“ precum Bulgaria şi România.

Suntem în faţa unei situaţii-limită

În acest moment ar fi foarte utilă intervenţia autorităţilor statului pentru protejarea consumatorului împotriva contaminării, dar şi pentru protejarea producătorilor autohtoni într-o luptă comercială neloială, împotriva unui preţ conjunctural de dumping. Fără această intervenţie, probabilitatea ca mulţi dintre fermieri să intre în insolvenţă este foarte mare. Crescătorii de porci sunt nevoiţi să achiziţioneze cereale extrem de scumpe şi să vândă animalele la un preţ foarte mic, cu mult sub costul de producţie, generând astfel pierderi uriaşe. Din nefericire, există deja crescători nevoiţi să îşi sacrifice matca de reproducţie, chiar animale gestante din lipsa hranei. Avem de-a face cu o situaţie-limită, întrucât stocurile de furaje ale crescătorilor sunt pe terminate, într-un moment în care se discută despre o criză naţională a cerealelor. Este suficient ca această situaţie să persiste încă trei-patru luni pentru ca multe dintre ferme să îşi închidă activitatea.

Un dezechilibru periculos

Deşi în România se produce numai 30% din carnea de porc consumată, restul provenind din import, la nivel european producţia este mai mare decât cererea, provocând un canibalism al producătorilor de profil. O situaţie similară s-a întâlnit în SUA în timpul crizei din 1928, când scăderea preţurilor datorată supraproducţiei a dus la falimentul agriculturii. Prin planul de redresare economică „The New Deal” al preşedintelui Roosevelt s-a acordat fermierilor o compensaţie bănească pentru ca aceştia să renunţe la cultivarea unei părţi a pământului, statul încercând să crească preţul alimentelor prin reducerea producţiei. Rezultatul a fost că, între anii 1932-1935, venitul fermierilor americani a crescut cu 50%. Acest exemplu poate constitui o sursă de inspiraţie în găsirea unor soluţii originale la problemele actuale ale industriei de creştere a porcului la nivel european.

Cătălin LĂPUŞTE, director general Belcrin Development