Afaceri

Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (7 din 2012)

Share

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului a rămas la un nivel destul de bun şi după ultimul raport al Departamentului de Agricultură al SUA. Stocul mondial de grâu este estimat în scădere la 209 milioane de tone, ca urmare a creşterii consumului mondial, însă bilanţul mondial al grâului rămâne în continuare excedentar. Operatorii rămân în aşteptarea stabilirii pagubelor produse de îngheţul din timpul iernii mai ales în Franţa. Pagubele sunt estimate în scădere în numeroase alte state europene, Franţa anunţând diminuarea producţiei de grâu cu cca 2 milioane de tone.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului evoluează pe un culoar destul de strâns în aşteptarea suprafeţelor ce vor fi semănate cu porumb în SUA. Indecizia a apărut în momentul în care USDA a anunţat o estimare record de 94 milioane de acri, însă această sumă putea să fie şi mai mare, ţinând cont de cifrele avansate de Informa, care au evaluat suprafaţa la 95 milioane de acri. Această suprafaţă este cea mai importantă, ca mărime, după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer în cazul livrărilor din Portul Rouen Franţa a fost de 197 euro/tonă. Având în vedere disponibilitatea redusă de orz existent pe piaţa europeană, preţul a rămas sub influenţa celorlaltor cereale furajere. În ultima săptămână au fost emise certificate de export aferente cantităţii de 51.000 de tone, ceea ce a dus totalul exportat, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, la 2,5 milioane de tone. Ţările net importatoare de orz, cum este cazul Arabiei Saudite, au preferat să-şi îndrepte atenţia către orzul din alte zone, de exemplu Argentina şi bazinul Mării Negre.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Competiţia dintre soia şi porumb este mare având în vedere evoluţia preţurilor. Fermierii şi-au îndreptat atenţia către soia ca urmare a creşterii preţurilor boabelor, uleiului şi şrotului. Contextul economic s-a ameliorat în săptămâna anterioară, ceea ce a dus la creşterea consumului. Acordul financiar a dus la creşterea încrederii operatorilor de pe pieţele materiilor prime agricole. Complexul soiei a beneficiat de elemente fundamentale care au susţinut preţurile. Departamentul Agriculturii de Stat din SUA a estimat în continuare în scădere producţia de soia din America de Sud. Ca atare, stocul de la sfârşitul anului de piaţă al soiei este sub nivelul aşteptat de către experţi.

Floarea-soarelui. India şi China au achiziţionat cantităţi consistente de uleiuri vegetale în ultima săptămână. Se estimează că preţurile uleiului de floarea-soarelui se vor menţine la un nivel destul de bun, mai ales pe termen scurt. Preţul petrolului a fost un element de susţinere a preţului uleiului şi, pe cale de consecinţă, a pieţei florii-soarelui.

Preţul rapiţei rămâne la un nivel destul de bun, având în vedere prognozele viitoarei producţii. Conform estimărilor, producţia europeană nu va depăşi 20 milioane de tone pentru al doilea an de piaţă consecutiv. Tensiunile vor rămâne, în continuare, pe piaţă ca urmare a unui nou anunţ făcut de Ucraina, cum că producţia va fi mai mică decât estimarea anterioară. Anumite întreprinderi de procesare din Europa au lucrat la capacitatea minimă pentru a menţine pierderile la un nivel controlabil.

Dumitru Daniel SANDU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *