Evoluţii pe piaţa lactatelor

Până nu demult, Uniunea Europeană părea să fie tărâmul fermecat care ne va scăpa de toate problemele şi ne va ajuta să punem bazele unei agriculturi puternice. Acest lucru s-ar fi putut împlini dacă sistemul nostru de dezorganizare nu ar fi funcţionat atât de perfect. În agricultură, de foarte mulţi ani, producătorii ajung să fie la mâna procesatorilor şi retailerilor, fără ca puterea executivă să intervină pentru înlăturarea acestei mari distorsiuni. Este ca un lanţ al slăbiciunilor, în care cel mai mult au de suferit oamenii care ne pun mâncarea pe masă, adică producătorii.

Aderarea, ca o amăgire

Piaţa laptelui în România este un subiect care solicită atât notificarea fermierilor producători cât şi a procesatorilor acuzaţi, nu de puţine ori, de jocurile incorecte pe care le fac. Este limpede pentru orice om de bună credinţă că adevărul, ca de fiecare dată, pare să fie prins între cele două părţi.

La nivel naţional, producţia de lapte ajunge anual la cantitatea de aproximativ 2,8 miliarde litri. Din totalul acestei producţii, pentru anul de cotă 2008-2009 au fost procesate 1,2 miliarde litri. Din cota naţională aprobată de Comisia Europeană, adică 3,05 miliarde litri, a fost efectuată o cotă de livrări de 1,2 miliarde.

Aderarea la Uniunea Europeană nu a adus însă doar un vânt de schimbări bune, astfel că, odată prinşi în hora impusă de occidentali, a trebuit să jucăm după regulile lor. O problemă de care s-au lovit fermierii români după aderare a fost producerea unui lapte care să se încadreze în normele europene.

Potrivit datelor obţinute de la APRIL, în ţara noastră cererea de lapte conform reprezintă 80% din actuala producţie. Aceasta este acoperită din producţia internă într-un procent de 60%. Imposibilitatea fermierilor români de a produce întreaga cantitate de lapte conform necesară a generat importurile de lapte aduse din ţările vecine. Explicaţiile oficiale nu îi mulţumesc însă pe fermierii care consideră o batjocură faptul că procesatorii vor să le cumpere marfa pe un preţ de nimic, invocând unele vicii de ordin calitativ.

Laptele, cea mai ieftină „băutură“

De demult, banala bragă cunoscută pentru preţul mic surclasează laptele. Ca să nu mai vorbim de apa plată, care la butelie e mai scumpă decât laptele. La momentul actual, preţul pe care ţăranii îl primesc pentru un litru de lapte neconform este de 0,7 lei, iar pentru un litru de lapte conform normelor europene li se oferă 1,2 lei sau, în cele mai fericite cazuri, 1,5 lei.

Procesatorii par să impună regulile, şi asta pentru că au la îndemână soluţia. Ce-i drept, una care poate scoate din cursă fermierii, dar care le asigură venituri substanţiale. Importurile de lapte, în concepţia fermierilor, nu au nicio legătură cu incapacitatea României de a asigura cererea de lapte, ci mai degrabă pentru că în cazul acesta exigenţele de calitate nu funcţionează.

În condiţiile acestea, zootehnia nu poate prospera. Fără obţinerea unor venituri considerabile, nu se poate realiza modernizarea fermelor, nu pot fi susţinute procesele de ameliorare pentru obţinerea unor animale mai bune din punct de vedere productiv şi calitativ.

În ceea ce priveşte piaţa propriu-zisă a lactatelor, un lucru este clar: litrul cel mai bun de lapte achiziţionat de la fermierii cu 1,2 lei îl găsim pe rafturile supermarketurilor la preţuri de două sau trei ori mai mari. Concluzia: marii perdanţi ai acestei competiţii cu iz economic sunt producătorii şi consumatorii. Argumentările de natură să explice această situaţie se pierd în lanţul slăbiciunilor despre care vă vorbeam mai devreme.

Fluctuaţiile pieţei lactatelor

Anul trecut, producţia de produse procesate a cunoscut, în cazul sortimentelor acidulate, o evoluţie ascendentă comparativ cu anii anteriori. Spre exemplu, producţia de lapte acidulat sub formă de iaurt a crescut cu peste 10% faţă de anul 2007.

Acest trend se înregistrează şi în 2009. Anul trecut, de o evoluţie ascendentă a avut parte şi producţia de brânzeturi. Acest segment a înregistrat o creştere de aproximativ 3,4%, comparativ cu anul 2007.

În mod paradoxal, în 2009 acest sortiment înregistrează o decădere care, în timp, ar putea fi îngrijorătoare. În plin sezon de vară, producţia de brânzeturi s-a diminuat cu 1.099.

Sporurile cele mai mari le-au înregistrat două produse: untul, cu 1.233 tone, şi laptele de consum, cu 16.554 tone.

În loc de concluzii

Cu respectul cuvenit pentru munca statisticienilor, noi avem credinţa că nu au puterea de a înregistra fiecare litru de lapte care se mulge în grajdul lui badea Gheorghe. Nu pentru că vacile ţăranilor nu ar avea crotalii, ci pentru că acestea nu au cipuri care să indice cât s-a muls dimineaţa şi seara.

Aşa că la nivel naţional se apelează la metoda extrapolării. Deşi, această metodă nu este tocmai de neluat în seamă, de aici şi până la centrele de colectare, ce-i drept, laptele nu este aruncat în şanţuri. În multe localităţi el se află pe post de hrană nu numai pentru viţei şi porci, dar şi pentru alte vieţuitoare.

Ca să nu mai vorbim de piaţa paralelă ce funcţionează la nivelul comunităţilor rurale. Fapt este că ofertele de pe piaţa organizată din România  sunt cel puţin la nivelul cererii. Este drept, produsele sunt foarte scumpe, atât în magazine cât şi pe piaţa ţărănească. Şansa de a se ieftini este mică, mai ales în situaţia în care se vor impune condiţii de calitate drastice la produsele importate.

Laura DOBRE