fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Eminescu n-a existat?

Share Button

Cei mai în vârstă își aduc cu siguranță aminte de vremurile în care Radio Europa Liberă era un reper al libertății în vremurile tulburi ale comunismului. Mii și zeci de mii de români ascultau cu religiozitate, noapte de noapte (ziua era cam periculos), vocile celor de la radio care, într-un fel, aduceau speranța că ceva se va schimba și la noi. Că poate, cine știe, într-o zi vor veni americanii, așa cum promiseseră cândva. De altfel, postul de radio mai sus amintit era finanțat de Congresul Statelor Unite și transmite și acum în țările Europei de Est. În fine, au venit Revoluția, democrația, libertatea, exuberanța… Apoi, în 2004, au venit, în sfârșit și americanii, odată cu intrarea României în NATO. Trei ani mai târziu, visul românilor se împlinește complet odată cu aderarea la UE. Putem spune, fără teama de a greși, că integrarea euroatlantică a fost dorită de peste 90% dintre conaționali.

Acum, în anul de grație 2019, când se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din ’89, nu știm câtă lume mai ascultă Europa Liberă sau câți îi mai așteaptă pe americani. Dar, cum istoria a demonstrat de nenumărate ori că știe să curgă și cu accente ironice, ce aflăm de pe site-ul de Internet al postului radio Europa Liberă? Aflăm că „pentru majoritatea românilor axa occidentală devine dilematică, încre­derea în NATO și Uniunea Europeană oscilează, iar acum mai puțin de jumătate din electoratul autohton mai mizează pe ele. 46% dintre români cred că UE merge în direcția bună, cu zece procente mai mult decât acum doi ani, potrivit unui sondaj INSCOP, comandat de Fundația Konrad Adenauer. În schimb, aproape trei sferturi dintre votanți spun că România merge într-o direcție greșită, cu peste zece procente mai mult decât în 2017.

Altfel spus, cu cât lucrurile sunt mai complicate în interior, cu atât speranța românilor se îndreaptă mai mult în exterior. Această formulă a vaselor comunicante funcționează deocamdată în favoarea europenismului. În același timp, naționalismul este văzut ca o mișcare necesară pentru România de aproape jumătate dintre români, aceeași jumătate care declară că nu are încredere în străinii care critică țara, conform unui sondaj IMAS, dat publicității acum o lună. Tendința spre extremism crește atât pe fondul discursului antioccidental cultivat de liderii coaliției de guvernare, cât și, cumva, simultan cu mișcările similare care au loc în alte state foste comuniste, cum ar fi Ungaria sau Polonia.“ Sună cunoscut? Mai departe: „Încrederea românilor în NATO a scăzut sub 50%, pe măsură ce Rusia a devenit mai agresivă.

Urmărind cercetările sociologice succesive, se poate vedea această scădere a entuziasmului atlantist. Pe de altă parte, o cercetare făcută de Institutul american Pew în 2017 sugera că Grecia, Bulgaria și România sunt singurele state al Uniunii Europene în care sunt majoritari cei care cred că este nevoie de o Rusie puternică pentru a contracara influența Occidentului. Echilibrul percepțiilor Est-Vest este din ce în ce mai fragil, în vreme ce liderii puterii de la București sunt destul de timizi față de Rusia și dezinteresați de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Pe acest fond, în care România pare dezangajată în politica ei euroatlantistă, Eurostat a constatat că peste 50% dintre români au o părere bună despre Rusia.“ Ce să înțelegem de aici? Că s-au supărat românii pe NATO și UE? Că supărarea pe Occident este atât de mare încât nici măcar mass-media occidentală nu mai poate ascunde mizeria sub preș? Că românii nu înțeleg de ce trebuie să dea miliarde de dolari pe armament depășit fizic și moral, în condiția în care armată națio­nală aproape că nu mai există. Sau poate nu înțeleg de ce trebuie să se uite pe etichetele alimentare de fiecare dată când cumpără ceva ca nu cumva să se otrăvească? Sau poate că au tras o linie, au adunat și au scăzut tot ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani și au ajuns pe minus în ceea ce privește Occidentul cu tot cu valorile lui…

Și de aceea poate încep să-și aducă aminte de poezia regretatului Marin Sorescu, care începea așa: „Eminescu n-a existat. / A existat numai o țară frumoasă / La o margine de mare / Unde valurile fac noduri albe. / Ca o barbă nepieptănată de crai. / Și niște ape ca niște copaci curgători / În care luna își avea cuibar rotit“… Continuarea se scrie, încă…

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.