fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Două generaţii, aceeaşi dragoste pentru pământ

Share Button

floarea-soareluiDiferenţa? Cei 25 de ani de reformă în care tot ce a fost emblematic în agricultura românească a fost năruit. Marius Roşu,un tânăr fermier din Uzunu, Giurgiu, a primit lecţiile trecutului de la tatăl său, Petru Roşu, şi a reuşit astfel să păstreze un echilibru între cele două „universuri agricole“. Cel încheiat înainte de 1990, evocat uneori cu regret, şi cel de acum, marcat, spun unele voci, de anarhie. În final nu putem decât spera ca vorbele celor doi fermieri pe care i-am provocat la discuţie să se adeverească: „Agricultura este domeniul care aduce de mâncare tuturor, aşa că nu are cum să dispară sau să nu evolueze.“

Tehnologie performantă, bani mai mulţi

Marius Roşu s-a născut şi a crescut în Uzunu. Universul restrâns al satului de câmpie s-a înfiripat atât de puternic în fiinţa sa încât, la vremea maturităţii, atunci când porţile se deschid spre alte oportunităţi, nu l-a putut părăsi. A ales să rămână pe plaiurile natale şi să se dedice agriculturii, aşa cum o făcuse şi tatăl său. În 1998 a înfiinţat Agrisol, o societate cu activitate în sectorul vegetal. A fost începutul unui parcurs marcat de legile capitalismului şi de o piaţă dominată de marii traderi. În acest peisaj agricol nou, fermierul din Uzunu a trebuit să găsească soluţii pentru a-şi păstra sustenabilă afacerea. „A fost greu, dar am reuşit din 1998 şi până acum să ne menţinem în piaţă, nu neapărat cu nişte profituri sau realizări extraordinare. Dar, mai ales în condiţiile ultimilor ani, faptul că am reuşit să rămânem în agricultură spune multe.“ Astăzi are în exploatare 430 de hectare şi o fermă dotată cu utilaje moderne achiziţionate în mare parte prin programe europene. Spune că accesarea lor a fost dificilă, dar a meritat efortul. „Chipul nou“ al agriculturii are şi această latură pozitivă. Prin dotarea fermelor cu tehnologie performantă, fermierii români au şansa de a se alinia la o linie de start corect în competiţia cu agricultorii europeni. Există însă şi un revers al medaliei pe care ni l-a prezentat Petru Roşu. „Din punctul de vedere al accesării tehnologiilor performante este mult mai bine. Înainte tehnologiile erau dirijate, mijloacele mecanice folosite erau doar autohtone şi nu aveai acces la tehnologia nouă. Acum ai acces la tehnologia nouă, dar asta implică mai mulţi bani.“ Bani care fie lipsesc, fie sunt insuficienţi sau care pot fi obţinuţi printr-un lanţ alambicat de procese birocratice care permit accesarea fondurilor europene.

Producătorii, lipsiţi de puterea de a stabili preţurile

În agricultură trebuie să faci şi cantitate, dar şi calitate ca să poţi rezista pe piaţă, spun cei doi fermieri din Giurgiu. Însă la fel de important este ca munca agriculturilor să fie corect remunerată. De cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă, situaţie confirmată, de altfel, şi de interlocutorii mei.

„În exploataţia noastră predominante sunt floarea-soarelui şi grâul. Nu avem nicio afinitate specială pentru aceste culturi, dar se pretează foarte bine pentru această regiune. Obţinem producţii bune, conforme cu solul şi condiţiile climatice de aici, dar problema o reprezintă preţurile mici de valorificare. Din păcate, noi, producătorii, nu putem controla această situaţie. Avem de ales între a accepta preţurile oferite de traderi sau a nu vinde. Ideal ar fi să putem păstra recolta şi să o valorificăm atunci când preţurile ne avantajează, dar nevoia de bani pentru a achita datoriile pe care le avem ne împinge să vindem devreme. În plus, nu avem încă un spaţiu de depozitare pentru recoltă, care să ne permită să valorificăm mai târziu. Pe viitor avem în vedere construirea unui astfel de spaţiu, dar în momentul de faţă nu suntem suficient de capitalizaţi ca să ne permitem acest lucru. Până nu se va face un contract cu preţ ferm pentru achiziţia unei culturi încă din iarnă, ca să îţi poţi face un plan de afaceri, lucrurile vor fi în continuare în dezavantajul fermierilor. Este nevoie de un preţ minim garantat de stat care să se menţină şi care să permită agricultorilor să îşi facă planuri.“ Preţul este condiţionat şi de volumul producţiei. Dacă este un an spornic, cu o producţie bună, atunci preţurile sunt mai mici pentru că există ofertă. Anul trecut la floarea-soarelui, spre exemplu, s-a dat un leu pe kilogram, iar acum doi ani s-au dat doi lei pe kilogram. Anul acesta nu se ştie încă ce preţ vor avea culturile.

„Unde’s doi, puterea creşte.“ Proverbul este cu atât mai valabil în agricultură. Marius Roşu este unul dintre fermierii care nu au păreri preconcepute legate de aderarea la o cooperativă şi nu exclude pe viitor posibilitatea de a deveni membru al unei astfel de structuri. De ce nu urmează mai mulţi această cale? Răspunsul ni l-a dat Petru Roşu. „Din nefericire, oamenii nu înţeleg ce înseamnă de fapt asocierea într-o cooperativă şi de aici reticenţa de a adera la o astfel de structură. Cei care au trăit experienţa fostelor CAP-urilor au fost foarte supăraţi pentru că le-a fost luată proprietatea. „Drama“ aceasta a fost predată ca o moştenire generaţiilor viitoare care şi-au însuşit noţiuni greşite despre ce înseamnă o comasare de teren.“

În judeţul Giurgiu rar mai vezi pârloage, semn că agricultura este la mare preţuire. Pentru Marius Roşu, vestea este bună doar parţial pentru că, spune el, deşi ar vrea să-şi dezvolte activitatea, posibilităţile de extindere sunt limitate deoarece nu mai există suprafeţe mari care pot fi luate în arendă. Cu tehnologia pe care o are acum ar putea să mai lucreze încă 300 de hectare. Din nefericire, pentru agricultura de performanţă este vitală comasarea terenurilor pentru că doar astfel se poate aplica tehnologie performantă.

Laura ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.