Demersuri legate de viitoarea PAC după 2013
În ultima perioadă, Comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, domnul Dacian Cioloş, s-a angajat să clarifice anumite aspecte tehnice legate de propunerea CE referitoare la viitoarea PAC după 2013. Aceste clarificări ar trebui să parvină celor interesaţi până la sfârşitul lunii iunie 2012, înainte de discutarea chestiunilor legate de politică şi a poziţiei exprimate de fiecare stat membru. Obiectivul Comisiei Europene este acela de a avea, aşa cum prevede calendarul, un vot asupra viitoarei PAC la sfârşitul anului 2012 – începutul anului 2013.
Măsuri de simplificare
În prezent, dezbaterile pe tema proiectului viitoarei PAC lansat în octombrie 2011 se referă la debirocratizarea şi la diminuarea costurilor administrative, într-un cuvânt, la simplificarea viitoarei Politici Agricole Comune.
Trebuie să se armonizeze, de asemenea, regulile de aplicare ale PAC în toate statele membre astfel încât simplificarea să facă posibilă primirea drepturilor agricultorilor cu mai puţine documente de întocmit. Acest lucru ajută agricultorii, care nu vor mai fi ocupaţi foarte mult timp cu întocmirea documentelor ci cu realizarea obiectului lor de activitate, iar pe de altă parte este benefic şi pentru administraţie, care va lucra mult mai eficient.
Simplificarea se referă în primul rând la exploataţiile agricole mici, fiind în beneficiul acestora dar, aşa cum spuneam, şi a administraţiei naţionale.
Un alt lucru important este legat de definirea agricultorului activ, ştiut fiind faptul că atât Parlamentul European cât şi Curtea Europeană de Conturi au specificat că astăzi subvenţiile agricole nu sunt destinate în exclusivitate activităţilor agricole.
Pragul de 5.000 de euro arată că 80% dintre exploataţiile agricole nu sunt afectate. Pe de altă parte, ataşarea unui vaucher la cererea de ajutor pe un an sau mai mulţi poate răspunde controlului administrativ. Simplificarea nu trebuie să fie un argument în direcţia deturnării obiectivelor fixate prin intermediul viitoarei PAC.
Simplificarea PAC este vitală pentru competitivitatea agriculturii europene şi în acest sens înverzirea cuplată cu sistemul de plăţi trebuie să fie revizuite.
Obiectivele, pe scurt
Fără a se pronunţa explicit asupra oportunităţilor de integrare a obiectivelor în noua PAC sau existenţei unei politici de dezvoltare rurală (care să fie distinctă prin includerea unui capitol specific care să regrupeze toate obiectivele de politică structurală), actualele modificări prezintă o serie de particularităţi.
În contextul volatilităţii pieţelor materiilor prime agricole, stabilizarea cererii nu a câştigat teren. Importanţa rolului jucat de plăţile directe ca amortizor pentru veniturile agricole trebuie subliniată şi evaluată pentru estimarea nevoilor de programe complementare de tip sistemic şi completarea pe sectoare de exploatare cu măsuri tip „amortizor“. Costul bugetar al PAC este considerabil, plăţile compensatorii reprezentând o componentă principală. Interacţiunea între componentele bugetare şi obiectivele politice ale UE necesită în continuare o analiză mult mai aprofundată.
Plăţile, în majoritatea lor, şi-au pierdut legitimitatea iniţială deoarece numai o minoritate de exploataţii produc servicii publice, ca atare legitimitatea acestor plăţi nu mai poate fi apărată. Plăţile individuale nu au fost marcate de evoluţiile tehnice, ca atare cheltuielile sunt în continuare destul de mari ţinând cont de rezultate. Având în vedere transferul eficacităţii, plăţile introduse în 2003 au fost cu mult mai eficiente decât vechile instrumente valabile începând cu anul 1993. Cu toate acestea, rămâne să fie urmărită ruptura dintre plăţile directe şi piaţa funciară şi transmiterea anumitor sume de bani către activităţile nonagricole.
În prezent, UE a majorat cheltuielile cu dezvoltarea rurală şi măsurile de mediu. Plăţile din zonele defavorizate sunt, în general, considerate ca fiind destinate pentru coeziunea socială şi dezvoltarea rurală. Cu toate acestea, rezultatele obţinute au fost satisfăcătoare spre dezamăgitoare în ceea ce priveşte impactul asupra biodiversităţii, zonelor inundate, populaţiilor de păsări sau poluarea apei.
Contradicţie între primele două Piloane PAC
Ecocondiţionalitatea, în adevăratul sens al cuvântului, a fost introdusă odată cu reforma PAC din 2003. Implementarea măsurilor legate de ecocondiţionalitate nu răspunde aşteptărilor. Principalele obligaţii rezidă din faptul că există îndatorirea de a nu provoca pagube, însă ecocondiţionalitatea este tributară aplicării şi respectării regulilor. Este vorba de constrângeri negative şi nu de o stimulare pozitivă a agricultorilor în direcţia măsurilor de mediu. Această situaţie instaurează un sindrom de teamă în rândul agricultorilor – susţinut de executarea controalelor – care nu favorizează apartenenţa la aceste interese. Combinaţia măsurilor de ecocondiţionalitate cu plăţile directe este foarte imprecisă pentru a încuraja agricultorii să protejeze mediul, acesta nereprezentând un instrument eficace pentru promovarea dezvoltării rurale.
Ca regulă generală, plăţile directe rămân în continuare importante, există însă o contradicţie inerentă între primul şi al doilea Pilon al PAC, având în vedere perspectivele de preţ ridicat faţă de media istorică. Trebuie să ne asigurăm că plăţile directe nu vor duce către obţinerea unor producţii mai mari fără respectarea conservării resurselor naturale. Disparităţile legate de soldurile naţionale ale PAC reprezintă un adevărat „măr al discordiei“ între statele membre.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
