Decuplarea, un instrument ineficace şi injust

Proiectul Comisiei Europene cu privire la noua PAC impune agricultorilor trei măsuri de mediu obligatorii care depăşesc prevederile legate de condiţionalitate. Agricultorii sunt obligaţi să cultive trei tipuri de culturi diferite, fiecare să deţină o pondere mai mare de 5% din suprafaţa arabilă (până la 70%), să menţină păşunile permanente şi să lase 7% din suprafaţa necultivată în scopuri ecologice.

Aceste măsuri vor duce la creşterea costurilor de producţie şi a preţurilor alimentelor, limitând posibilitatea de a produce mai mult. Ele se traduc printr-o birocraţie în creştere, cu hărţi suplimentare de întocmit atât de agricultori cât şi de instituţiile administrative. Este aberant să se impună aceleaşi exigenţe celor 12 milioane de ferme europene, în situaţia în care sectoarele agricole îşi desfăşoară activităţile în condiţii foarte diferite de la o zonă la alta, de la o ţară la alta, fără a se obţine avantaje ecologice în urma acestor măsuri, însă rezultatele pot fi contrare aşteptărilor.

Agricultorii ar trebui să aleagă dintr-o listă întocmită la nivel european care să ţină cont de protecţia mediului, dar şi de capacitatea de a produce mărfuri agricole, de măsurile de ecologizare care să corespundă propriilor lor zone. Pragul de 30% aplicat ajutoarelor directe care respectă condiţiile de mediu ar trebui să fie revizuit în favoarea producătorilor.

Plafonul impus ajutoarelor directe nu este de dorit pentru că va penaliza exploataţiile agricole cele mai eficiente, cooperativele agricole care sunt deja orientate către obţinerea de valoare mai mare pentru produsele lor, nefiind necesară aplicarea unui nou „fard“ administrativ.

Modificarea sistemului plăţilor va afecta atât statele membre cât şi agricultorii, în special capacitatea de producţie a acestora. Plăţile trebuie acordate cu stricteţe doar agricultorilor activi, excluzând micii agricultori de la această regulă. Ajutoarele acordate agricultorilor contribuie, de o manieră sau alta, la securitatea alimentară, în acest sens consolidarea instrumentelor legate de administrarea pieţelor pentru a funcţiona drept filete de securitate trebuie să fie mult mai consistentă având în vedere faptul că preţurile produselor alimentare sunt din ce în ce mai volatile. Cota pentru zahăr trebuie menţinută până în 2020, la fel cum drepturile de plantare în sectorul viticol trebuie să fie şi ele menţinute.

Principiile neoliberale aplicate pieţelor produselor agricole au dus la scăderea nivelului de protecţie la frontieră şi la diminuarea programelor de intervenţie şi administrare a ofertei, riscând apariţia unor crize grave pe pieţe şi la destabilizarea agriculturii europene.

Aprofundarea măsurilor legate de decuplare, care nu sunt legate nici de preţ dar nici de cantitatea produsă, aşa cum există în propunerea Comisiei, ca fiind soluţia „miracol“ pentru regularizarea pieţelor şi susţinerea veniturilor agricultorilor, nu este decât un instrument ineficace şi injust, cu efecte economice şi sociale inacceptabile.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *