fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Cum ar trebui să arate filiera laptelui românesc?

Share Button

Pentru mulţi crescători români, modul în care laptele franţuzesc ajunge din fermă la procesator şi apoi pe masa consumatorului constituie un adevărat model de urmat. Ce se ascunde însă în spatele acestor performanţe, care sunt lucrurile bune pe care le putem prelua de la francezi şi ce greşeli trebuie evitate? Răspunsurile la aceste întrebări se găsesc în studiul prezentat de compania Guyomarc’h – „Organizarea filierei laptelui în Franţa, versus modelul românesc“ – în cadrul conferinţei cu tema „Perspectivele filierei laptelui în România“. Evenimentul a fost  organizat de Ambasada Franţei – Serviciul Economic din Bucureşti, prin Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Franţei în România, în parteneriat cu APRIL.

Câteva dintre secretele francezilor

Peste 40% din fermele din Franţa sunt organizate în structuri individuale, în timp ce 44% reprezintă grupări agricole de exploatare în comun – asociaţii – şi exploataţii agricole cu răspundere limitată. Francezii lucrează în general în exploataţii medii şi mari (312.200 în 2010, număr aproape dublu faţă de cel al exploataţiilor mici). Nu în ultimul rând, au circa 140.000 de cooperative care colectează şi procesează lapte de la jumătate din fermierii francezi. În astfel de condiţii, nu mai miră pe nimeni prezenţa producătorilor francezi de lapte în topul mondial. Danone şi Lactalis, de exemplu, se află pe locurile doi şi trei într-un clasament al procesatorilor realizat în iunie, conforma studiului prezentat de compania Guyomarc’h. Acesta a fost realizat de Uniunea Naţională Invivo, grupul nr. 1 de cooperative agricole din Franţa. Invivo reuneşte 271 de cooperative şi are misiunea de a furniza membrilor grupului produsele, serviciile, mijloacele tehnice şi umane care concură la performanţă.

Avantaje şi provocări

Atuurile producţiei de lapte în Franţa sunt localizarea geografică favorabilă, dezvoltarea agricolă şi diversitatea de modele de producţie. În ceea ce priveşte principalele ameninţări, acestea sunt concurenţa tot mai mare a ţărilor din nord-estul Europei, pieţele externe în creştere, dar şi faptul că procesatorii de lapte adoptă strategii heterogene.

În România, avantajele sunt legate de localizarea geografică favorabilă diversităţii de producţie, piaţa tânără cu consum în creştere, tradiţia relevantă şi efectivul semnificativ deţinut, precum şi de modernizarea şi crearea de noi exploataţii şi instalaţii de procesare prin fonduri UE. Ameninţările sunt reprezentate de concurenţa ţărilor din spaţiul european prin liberul schimb, structura firavă a filierei care generează fisuri în implementarea unei strategii naţionale a laptelui pe traseul dintre crescător, procesator, comerciant şi autorităţi. De asemenea, din faptul că multe exploataţii sunt realizate prin investiţii recente, rezultă un capital insuficient pentru a face faţă crizelor de orice fel. Un alt dezavantaj este şi abordarea/ viziunea tehnico-economică a rentabilităţii fermei.

Cum se formează preţul laptelui?

În Franţa Interprofesionala Națională face recomandări încă din 1998 interprofesionalelor regionale asupra evoluţiei preţului de bază plecând de la indicatorii de piaţă. Principalul pas în fixarea prețului este reprezentat de interprofesionala regională, dar în unele cazuri şi de cele judeţene. Aceasta fixează prețul de bază, în funcţie şi de sezonalitatea producţiei, dar şi regulile de bază de plată, calitatea și compoziția de grăsime și de proteină.

Un al doilea pas este făcut de asociaţiile zonale. Scopul acestor grupuri este de a construi relații strânse într-o zonă de colectare și, în special, de stabilire a bazei de cost suplimentar primelor, în conformitate cu nevoile specifice ale companiei.

La noi, lucrurile sunt ceva mai complicate. Fermierii îşi negociază preţul de vânzare al laptelui mai mult pe cont propriu. În ultima vreme, au început să apară şi cooperative de producători, pentru că aceştia şi-au dat seama că dacă se unesc au o putere mai mare la negocierile cu procesatorii. La nivel naţional, există o organizaţie – Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine din România – care are 50.000 de membri din asociaţii judeţene, cooperative zonale, societăţi integrate. În total aceştia dispun de peste 930.000 de bovine adulte. De cealaltă parte există şi Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), din care fac parte 39 de procesatori, companii private, care procesează 70% din laptele autohton. Legătura dintre cele două ar trebui să fie făcută de Organizaţia Interprofesională a Producătorilor de Lapte (OIPA). Cel puţin teoretic, pentru că în practică mai sunt multe de făcut pentru ca filiera românească a laptelui să funcţioneze pe întreg lanţul.

Ţara cu cele mai mari efective de vaci la nivel european era în 2010 Germania – peste 4 milioane de capete, urmată de Franţa – 3,6 milioane de capete, Polonia şi Marea Britanie. România se află pe locul şapte, cu un efectiv de 1,1 milioane de capete.

Fermele din Franţa sunt organizate în structuri individuale sau în asociaţii precum:

GAEC – Grupări agricole de exploatare în comun.

EARL – Exploataţii agricole cu răspundere limitată.

SCEA – Societăţi civile de exploataţie agricolă care desfăşoară alte activităţi complementare, cum este de exemplu turismul.

În 2010 în Franţa existau 490.000 de exploataţii agricole, în scădere cu 26% faţă de anul 2000, 177.800 de exploataţii mici, cu 36% în scădere faţă de 2000, şi 312.000 exploataţii medii şi mari, cu 19% mai puţine raportat la anul 2000.

În România 83% din efective se găsesc în micile gospodării şi doar 17% în ferme organizate.

Ioana GUŢE

Tags:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.