Afaceri

Cultura plantelor medicinale, o afacere ecologică

Share

musetelDe cele mai multe ori, când spunem plante medicinale ne gândim automat la ceaiuri şi avem tendinţa de a crede că nu pot fi altfel decât sănătoase pentru că provin din natură şi nu ne mai întrebăm dacă plantele folosite în prepararea lor provin din zone nepoluate sau dacă au fost uscate şi manipulate corespunzător, păstrându-se substanţele bioactive. Şi asta pentru că trăim într-o societate consumeristă în care calitatea stă de cele multe ori în umbra cantităţii, însă nu acelaşi raport se reflectă şi în cazul celor care cultivă plante medicinale în sistem ecologic.

Primul poligon de agricultură ecologică

Un bun exemplu despre ceea ce înseamnă activitatea în domeniul plantelor medicinale este Iuliana Barbu, o băcăuancă inginer agronom pasionată de natură şi beneficiile plantelor pentru sănătate.

Din dorinţa de a le oferi semenilor o alternativă viabilă în tratarea afecţiunilor, îşi începe activitatea în anii 2000, atunci când avea deja o vastă experienţă în domeniul agricol.

„Am pornit pe acest drum din pasiune. Am absolvit Facultatea de Horticultură la Cluj-Napoca, apoi am activat în acest domeniu în sistem IAS, iar următorul pas a fost accederea în consultanţa agricolă. Apoi am demarat propria afacere gândindu-mă că acest domeniu nu era acoperit suficient în 2001. De exemplu, în judeţul nostru era un singur plafar şi mă gândeam că oamenii care vor să se trateze natural sunt văduviţi de o alternativă viabilă de produse, dar mai ales de informaţie“, îşi aminteşte dr. ing. Iuliana Barbu.

Pasiune şi investiţie

Convinsă de faptul că această ramură a agriculturii nu este una uşoară şi că plantele medicinale reprezintă un domeniu vast, dar mai cu seamă interesant şi care are nevoie de pasiune pentru a putea fi dezvoltat, Iuliana începe să studieze mai în detaliu. Se înscrie într-un program doctoral, iar cu sprijinul specialiştilor de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Bacău şi-a înfiinţat propriile culturi de plante medicinale. „Am început activitatea pe o suprafaţă mică, unde făceam cercetarea pentru doctorat cultivând 7 plante biblice care au şi efect de condiment: cimbru, cimbrişor, busuioc, mentă, melisă, salvie şi isop. Nu e bine să începi pe suprafeţe mari pentru că poţi claca deoarece nu poţi stăpâni tehnologiile. Apoi m-am certificat în acest sistem şi demersul nu a fost unul uşor, de aceea recomand tuturor celor care vor să se apuce de agricultura ecologică să se gândească că au nevoie de pasiune, dar şi de bani pentru că o certificare costă, iar firmele de certificare impun condiţii stricte“, susţine Barbu.

Pernuţe din plante medicinale

Acesta a fost doar începutul pentru că astăzi Farmacia Naturii, firma pe care o administrează, pune la dispoziţie o gamă variată de produse, nu doar ceaiuri. Fermierul Iuliana Barbu de azi cultivă plantele medicinale într-o zonă nepoluată la 40 km de Bacău – Pânceşti, Petreşti, Soci – o zonă, după cum susţine, propice dezvoltării plantelor medicinale pentru că nu este suficientă pasiunea pentru a reuşi în acest domeniu, ci contează şi locul în care alegi să plantezi.

„După ce am început să procesăm ceaiurile, a crescut şi cererea pentru că este suficient ca o dată să bei un ceai bio şi apoi îl vei alege doar pe acesta. Astfel a fost nevoie să diversificăm culturile, să introducem în cultură din flora spontană diverse specii, unele care tind să fie pe cale de dispariţie din cauza recoltării necontrolate. Produsul finit provine din cultură ecologică, iar prelucrarea şi ambalarea se fac prin muncă manuală tocmai pentru a nu afecta plantele“, punctează aceasta.

Chiar dacă suprafeţele pe care Iuliana Barbu cultivă plantele nu sunt unele impresionante, diversitatea nu lipseşte: ceaiuri ecologice, condimente, extracte din plante, tratamente naturiste, suplimente nutritive, dar mai ales pernuţele terapeutice cu plante Bio brevetate în anul 2004 sunt produsele cele mai căutate de către iubitorii produselor naturiste.

Odată brevetate, pernuţele cu plante au fost concepute pentru ameliorarea diverselor stări sau afecţiuni: anxietate, depresie, răceală, alergie sau pentru crearea unei atmosfere naturale în spaţiul locuibil. „Sunt un produs care lucrează pe principiul aromoterapiei şi se adresează celor care vor să facă prevenție. Ce sunt ele de fapt? Sunt amestecuri de plante, amestecuri puse în burduf care emană uleiuri volatile – adică hormonii plantelor – și prin receptorii mirosului ajung în corpul nostru unde fac minuni – penetrează virușii, bacteriile – este suficient să o punem în pat pentru a crea un mediu aseptic atât în exteriorul, cât și in interiorul corpului“, detaliază cu convingere Iuliana Barbu.

Sfaturi pentru începători

Despre cât de pasionată este de domeniul în care activează ne-am dat seama încă de când ne-a vorbit despre începutul său în ale plantelor medicinale. Vorbeşte cu mândrie despre produsele pe care le oferă semenilor, dar trage şi semnale de alarmă pentru cei care vor să activeze în acest domeniu. „Cine crede că poate cultiva plante medicinale doar pentru a face afaceri trebuie să ştie că nu va funcţiona. Pentru că ţine de sănătatea omului, cultura plantelor medicinale devine un domeniu sensibil şi nu poţi să îl abordezi decât dacă ai pasiune. Activitatea de fermier în agricultura ecologică este mai dificilă faţă de activitatea unui fermier obişnuit, dar nu este imposibilă. Sunt tot mai mulţi agricultori pe arealul unde lucrăm care ne cer sfatul, este un început şi am vrea ca tot mai mulți tineri să vină către sectorul de plante medicinale“, concluzionează Iuliana Barbu.

Produsele ecologice alimentare sunt compuse din ingrediente provenite din agricultură ecologică şi presupun:

– eliminarea oricărei tehnologii poluante într-o zonă nepoluată;

– utilizarea de soiuri şi specii cu rezistenţă sporită la condiţiile de mediu;

– ameliorarea şi menţinerea fertilităţii naturale a solului;

– utilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor permise în agricultura ecologică (fără îngrăşăminte şi pesticide chimice);

– absenţa organismelor modificate genetic (GMO) şi a iradierii plantelor;

– nu conţine aditivi chimici de sinteză (E-uri).

Loredana Larissa SOFRON

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *