International

Compania petrolieră MOL a început producția de biocombustibili la rafinăria Dunărea

Share

Ca urmare a unui amplu proces de extindere și retehnologizare, cea mai mare unitate de procesare a grupului MOL, Rafinăria Dunărea din Budapesta, produce, începând cu primul trimestru al acestui an, biocombustibili pe bază de uleiuri vegetale și reziduale. Trecerea către resurse regenerabile face parte din strategia „MOL Group 2030+ SHAPE TOMOROW“, prin care compania maghiară urmărește să se alinieze politicilor Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de CO2.

Astfel, MOL devine din cumpărător producător de biocombustibil destinat co-procesării cu hidrocarburi:

„Grupul MOL a fost un utilizator de biocombustibili prin achiziționarea a peste 500.000 de tone de biocombustibili (bioetanol și biodiesel) pentru amestecare. Cu această investiție am început să producem motorină sustenabilă pentru prima dată în cadrul Grupului MOL și am devenit producători de biocombustibili. Avantajul este dublu deoarece producem combustibil mai sustenabil și, în același timp, ne vom conecta la economia circulară prin reciclarea deșeurilor. În conformitate cu strategia noastră recent actualizată, Shape Tomorrow, intenționăm să producem peste 100.000 de tone de biocombustibil, până în 2030“ – a declarat Gabriel Szabó, vicepreședintele executiv Downstream în cadrul Grupului MOL.

MOL a început co-procesarea ca proiect de R&D în 2012, pe baza rezultatelor cercetărilor realizate de Universitatea Pannon. Tipurile și cerințele de calitate ale materiilor prime procesabile au fost determinate în timpul acestor etape, iar investiția a fost lansată în 2018. Aceasta a inclus dezvoltarea infrastructurii necesare pentru stocarea și prelucrarea noilor bio-materiale. În procesul de producție pot fi folosite deopotrivă uleiurile vegetale, uleiurile de gătit uzate și grăsimile animale reziduale, această soluție permițând creșterea ponderii materialelor regenerabile din componența carburanților și reducerea emisiilor de CO2 până la 200.000 tone/an, fără a afecta calitatea produsului final.

Totodată, conform unui comunicat de presă, cei de la MOL intenționează să investească în următorii 5 ani aproximativ un miliard de dolari în proiecte de economie circulară precum: integrarea și utilizarea deșeurilor, reciclarea, captarea, utilizarea și stocarea carbonului (CCUS) sau producerea de biocombustibili avansați.

Astfel, investițiile companiei maghiare ar putea reprezenta unui imbold atât pentru recuperarea deșeurilor din industria alimentară, cât și pentru cultivatorii de oleaginoase din regiune, inclusiv din țara noastră.

Anul trecut, România a avut o suprafață de 1,21 milioane hectare cultivate cu floarea-soarelui și 341.769 hectare cultivate cu rapiță, ambele în scădere față de anii precedenți – de la 1,28 milioane hectare cu floarea-soarelui în 2019, respectiv de la 632.700 hectare cu rapiță în 2018.

Daniel PLĂIAȘU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *