cemrom doloflor

Clasa ţărănească s-a redus la mai puţin de un milion de familii

Share Button

Se spune că România este printre ultimele țări din Europa în care mai există gospodării țărănești. Și există voci care susțin că acest ultim „bastion“ al țărănimii se vrea cucerit pentru ca în final clasa țărănească să fie desființată. Într-o serie de articole vom prezenta punctul de vedere al dlui Avram Fițiu, conf. dr. în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca cu privire la acest subiect. Care este miza acestui joc în care este prinsă gospodăria țărănească, cine sunt „actorii“ și care vor fi repercusiunile aflăm de la domnia sa.

Autorităţile statului generează dispariţia ţărănimii

„Între 20% şi 70% din pământul agricol al ţării a fost vândut străinilor, iar clasa ţărănească s-a redus de la 4,3 milioane de familii la mai puţin de un milion de familii. Am constatat că cei care vând primii sunt ţăranii din câmpie, cei mai rupţi de tradiţie, urmaţi de cei din zonele colinare, la care mai există un licăr de tradiţie şi, la urmă, de ţăranii din zona de munte, unde ataşamentul faţă de tradiţie este cel mai puternic. Pe de altă parte, se poate demonstra că primii care îşi vând cu uşurinţă glia sunt cei rupţi complet de credinţa în Dumnezeu, iar la urmă de tot sunt cei mai credincioşi. Şi valorile culturale contează. După ce şi-au pierdut straiele populare şi evenimentele religioase de peste an, ţăranii se despart mai uşor de glia lor. Ea nu le mai spune nimic. Vând uşor şi cei care au căzut victime ale propagandei de la televiziuni şi din ziare, potrivit căreia pământul înseamnă sărăcie, nu merită să-l deţii. Şi apoi, dincolo de aceste detalii, de ce să te numeşti „ţăran“? Să râdă lumea de tine? Acum e la modă să-ţi spui „fermier“ (arendaş în limba franceză, adică „slugă“). Dar cea mai revoltătoare cauză a tendinţei de vânzare a pământului este lipsa unui sistem agricol structurat, care să intervină în ajutorul ţăranului (legi funciare protectoare, bănci ţărăneşti, asigurări, structuri de comasare, informare, formare). De fapt, autorităţile statului generează dispariţia ţărănimii. Lipsa de perspective economice şi sociale îi face pe tinerii din sate să plece. În ritmul actual, în 10 ani, tânărul român va fi complet dezrădăcinat emoţional şi fizic de pământul său, moment în care va vinde ultima palmă de glie strămoşească, devenind un străin în ţara lui şi abandonându-şi complet straiele, cultura şi limba (se întâmplă astăzi, la scară mare, în Brazilia şi Argentina). Zeci de milioane de ţărani dispar peste Ocean, în fiecare deceniu. Dar mai este o cauză a dispariţiei satului românesc, pusă în aplicare de autorităţi: distrugerea triunghiului tradiţional ţăran-învăţător-preot, factor principal de rezistenţă de-a lungul timpului. Satele nu pot trăi fără „luminători“ spirituali. E nevoie de cineva care să arate calea morală, aşa de ameninţată în ziua de azi.“ – Avram Fițiu

Înşelătoria „marii producţii“

„Marea paradigmă pe care nu a reuşit să o depăşească agricultorul român din câmpie, şi anume vânzarea de cereale brute, vine din perioada interbelică. Nu mai există ţară în Europa care, timp de 100 de ani, să nu evolueze structural în domeniul producţiei de cereale, de la producţia de materie brută la făină sau pâine. Cineva ţine această lume a producţiei de cereale într-un cerc vicios al incapacităţii de reflecţie, în care singura dezbatere pe care o au agricultorii este legată de preţul grâului, deşi nu sunt ei cei care controlează acest aspect, ci „băieţii deştepţi“. Cultivatorii de cereale europeni, de exemplu, s-au prins de schema înşelătoriei „marii producţii“ şi au evoluat spre ferme de 10-50 ha, cu unităţi integratoare ce produc cel puţin făină, dacă nu pâine, pentru a obţine un profit decent din munca lor. La marile investiţii din fermele de cereale (300-500 ha), din bazinul parizian, agricultorii ori trec pe procesare, ori aleg ştreangul spânzurătorii. Doi cerealieri şi crescători de vaci îşi pun ştreangul în fiecare zi din cauza împrumutului bancar şi al preţului cerealelor! Mai ales în Franţa, campioană europeană a producţiei agricole, se observă, după 1990, o politică evidentă a zeci de mii de mici agricultori care şi-au deschis propriile mori şi brutării ca să producă un produs tradiţional, ecologic sau de casă, pe lanţuri alimentare scurte. Au revenit la soiurile de grâu de altădată. Ce-i împiedică oare pe producătorii români să preia acest tip de agricultură (ce se regăseşte la o scară chiar mai mare în Polonia şi Germania), în loc să intre într-o cursă frenetică a dezastrului financiar, de creştere continuă a suprafeţelor cultivate? Câtă inteligenţă trebuie să ai ca să pricepi că a intra în capcana creşterii mărimii fermei este calea sigură către pierzanie (muncă mai multă, griji mai multe, împrumuturi mai mari, riscuri mai mari, pământuri din ce în ce mai scumpe)?“ – Avram Fițiu

Ø „Nu cred că există în lume o clasă politică „mai performantă“ în a transforma propriul popor din stăpân în slugă, în mai puţin de 10 ani! Să faci, în aşa de puţin timp, milioane de slugi presupune o tehnică de lucru de invidiat şi un popor pulverizat sufleteşte, emoţional şi economic.“

Ø Cum poate țăranul român să depășească această paradigmă? Sunt mai multe direcţii: să-şi deschidă o brutărie de familie artizanală, pe vatră, cu alimentare cu lemne; să-şi reducă suprafaţa de producţie la 15-20 de hectare; să revină la soiurile locale de cereale, cu calităţi nutriţionale cerute de piaţă; să-şi reducă dependenţa de bancă şi subvenţii; să-şi redimensioneze munca salarială, la nivel de angajaţi din familie; să devină ţăran/morar sau ţăran/brutar, meserii de care nu se moare de foame în Europa; să depăşească paradigma grânarului Europei, devenind hambarul de făină al Europei.

Laura ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.